Pretenţii. Sentința nr. 397/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 397/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 397/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 397
Ședința publică de la 29 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier ședință A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. Judetean de Urgenta Drobeta T. S. și pe pârâtul N. C. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a solicitat prin acțiune judecarea cauzei în lipsa sa, după care,
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, ținând seama de obiectul dosarului, complexitatea cauzei și probele ce urmează a fi încuviințate, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului este de 30 de zile.
Instanța, față de proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin acțiune, respectiv înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 258 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamant.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța în temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.10.2014 sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârât N. C. F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1348 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20.04.2011 pârât N. C. F. a fost internat în cadrul unității spitalicești, fiind victima unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 20.04.2011 – 26.04.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1348 lei.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
A menționat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.19 din C.proc. pen.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Reclamanta a atașat înscrisuri în dovedirea pretențiilor sale.
Având în vedere că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La termenul din 29.01.2015 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de catre reclamanta rezulta ca paratul N. C. F. a beneficiat de servicii medicale de urgenta, fiind internat la Sectia Chirurgie a Spitalului Judetean de Urgenta Drobeta T. S. in perioada 20.04.2011 – 26.04.2011, astfel cum rezulta din foaia de observatie clinica generala intocmita de unitatea medicala sus amintita (fila 13), paratul fiind victima unui accident rutie.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea paratului N. C. F. in perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 1348 lei, potrivit decontului de cheltuieli intocmit de unitatea medicala (fila 16).
Prin prezenta actiune reclamanta S. Judetean de Urgenta Drobeta T. S. solicita obligarea paratului N. C. F., victima a unui accident de circulație, la plata sumei de 1348 lei, reprezentand cheluieli de spitalizare, invocand in drept dispozitiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii statueaza urmatoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentand cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentand cheltuielile efective vor fi recuperate de catre furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enuntat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane careia ii revine obligatia de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constand in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligatie revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sanatatii altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate indrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar impotriva persoanei vatamate, intrucat dispozitiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevad aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat beneficiaza de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanta are in vedere si dispozitiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit carora acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetateanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statueaza ca asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orasenesti, municipale, judetene si regionale aflate in structura Ministerului Sanatatii Publice si/sau a autoritatilor publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finantarea acordarii asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanta apreciaza ca nefiind intemeiate apararile reclamantei in sensul ca paratul in calitate de persoana vatamata trebuie sa suporte aceste cheltuieli intrucat acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele faptuitorului sau daca acesta a formulat plangere penala impotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanta aminteste ca nu exista nici o dispozitie legala care sa oblige persoana vatamata, in speta paratul N. C. F., sa formuleze plangere penala impotriva faptuitorului. De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca persoana vatamata, prin omisiune nu si-a indeplinit o obligatie prevazuta de lege, astfel incat omisiunea sa ii fie imputabila si sa constituie temei al raspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmarit consacrarea cadrului legal de atragere a raspunderii civile a persoanei care a savarsit . si nicidecum de ingradire a drepturilor persoanei vatamate. Instanta apreciaza ca fiind absurd a considera ca persoana vatamata printr-un fapt propriu sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta gratuita, pe cand persoana vatamata prin fapta unui tert sa fie obligata la plata acestui serviciu. Acest rationament este sustinut si de argumentul potrivit caruia in situatia in care persoana vatamata ar fi avut calitatea de persoana asigurata, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plata nedatorata.
Avand in vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozitiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificarile ulterioare, instanta apreciaza ca actiunea formulata de reclamanta nu este intemeiata, motiv pentru care va respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S. Judetean de Urgenta Drobeta T. S. in contradictoriu cu paratul N. C. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ., nr. 4, județul M., având Cod fiscal_, în contradictoriu cu paratul N. C. F., cu domiciliul în ., ..
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red.- Tehn.- C.F.
4 ex./30.01.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 394/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 454/2015.... → |
|---|








