Validare poprire. Sentința nr. 1387/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1387/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 618/225/2015
Dosar nr._ - validare poprire –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1387
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. T.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea A. M., debitoarea I. M. C. și pe terț poprit C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „C. P.”, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 13.03.2015, prin serviciul registratură al instanței, a creditoarea A. M. a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 și urm. C..
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 27.01.2015 sub nr._, creditoarea A. M. în contradictoriu cu debitoarea I. M. C. și pe terț poprit C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „C. P.”, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se mențină poprirea înființată de creditoare prin Adresa de Înființare a popririi nr._/17.12.2014 până la concurența sumei de 262 lei.
În fapt, prin adresa nr._/17.12.2014, instituția creditoare a înființat poprirea asupra sumelor de bani pe care C. Școlar pentru Educație Incluzivă „C. P.", le datora ca urmare a raporturilor contractuale, către numita I. M. C., persoana ce înregistra la data popririi obligații fiscale restante în cuantum de 262 lei.
Ca urmare a faptului că nu s-a dat curs solicitării sale prin Adresa de înființare a popririi nr._/17.12.2014, deși în data de 29.12.2014 terțul poprit confirmă primirea adresei de înființare a popririi nr._/17.12.2014, până în prezent nu a efectuat nici o plată în contul creanței pretinse, încălcând Titlul executoriu nr._/29.10.2013.
În temeiul art.229 Cod procedură fiscală și al art.30 din OUG nr.80/2013 instituția este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In temeiul art.223 (3)- Noul Cod de procedură civilă, solicită și judecarea în lipsă.
În dovedirea acțiunii a depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul - Adresa de înființare a popririi nr._/17.12.2014, confirmare de primire, somație nr._/21.06.2011, titlul executoriu nr._/21.06.2011 emise de A. M., somație nr._/21.09.2010, titlul executoriu nr._/21.09.2010 emise de A. M. cu confirmări de primire, somația nr._/18.04.2012, titlul executoriu nr._/18.04.2012 emise de A. M., anunț colectiv nr._/30.05.2012, somație nr._/29.04.2013 și titlul executoriu nr._/29.04.2013 emise de A. M., confirmare de primire, somație nr._/29.10.2013, titlul executoriu nr._/29.10.2013 emise de A. M., confirmare de primire.
La data de 13.03.2015, prin serviciul registratură al instanței (f. 68), creditoarea A. M. a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 și urm. C..
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:
Creditoarea A. M. în contradictoriu cu debitoarea I. M. C. și pe terț poprit C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „C. P.”, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se mențină poprirea înființată de creditoare prin Adresa de Înființare a popririi nr._/17.12.2014 până la concurența sumei de 262 lei.
Potrivit art. 406 alin. 1 Cod proc. civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța neputându-se substitui voinței părților și nici ignora manifestarea de voință a acestora, având doar obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod proc. civilă și să ia act că se renunță la judecarea cererii.
În cauza dedusă judecății instanța constată că după ce a învestit Judecătoria Drobeta T. S. cu soluționarea cererii având ca obiect „validare poprire”, creditoarea A. M. a formulat o cerere de renunțare la judecată în data 13.03.2015 (f. 68).
În baza art. 406 alin. 1 Cod proc. civilă, și art. 923 C., va lua act de renunțarea creditoarei A. M. la judecarea cererii având ca obiect „validare poprire” formulată în contradictoriu cu debitoarea I. M. C. și pe terț poprit C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „C. P.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.406 C.pr.civ., ia act de renunțarea la judecarea acțiunii formulată de creditoarea A. M., având sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. 1, județul M., în contradictoriu cu debitoarea I. M. C., având CNP_, domiciliată în municipiul Drobeta T. S., ., județul M. și pe terț poprit C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „C. P.” având C._, cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ., județul M..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015, la sediul Judecătoriei Dr. Tr. S..
PREȘEDINTE GREFIER
T. T. M. B.
Red.T.T./Tehn. MB
5 ex./ ..04.2015
Cod operator 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1394/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1601/2015.... → |
|---|








