Uzucapiune. Sentința nr. 105/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 105/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 105/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 105/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier ședință M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. M. și pe pârât U. A. TERITORIALĂ DR.TR.S. PRIN PRIMAR, pârât B. A., având ca obiect uzucapiune .

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au răspuns: reclamanta reprezentată de av. D. V., pârâta reprezentată de consilier juridic N. G., precum și martorii A. R. și P. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța în temeiul Deciziei nr. 19/2015 a Î.C.C.J. care statuează că posesiile dobândite anterior punerii în aplicare a noului C.p.c. se judecă după vechea procedură, respectiv Codul civil din 1864, transpune cauza în ședința publică.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta reprezentată de av. D. V., pârâta reprezentată de consilier juridic N. G., precum și martorii A. R. și P. V..

În temeiul art. 318 și urm. C.p.c. sunt audiați martorii A. R. și P. V., declarațiile acestora consemnate fiind atașate la dosar.

Av. D. V. pentru reclamant, în ceea ce privește proba cu expertiza topografică arată că a depus la dosar și o ridicare topografică pentru acest teren.

Instanța respinge ca neutilă proba cu expertiza topografică solicitată de reclamant și prorogată după administrarea celorlalte probe, și având în vedere certificatul de moștenitor de la fila 26 din dosar, invocă din oficiu și pune în discuție excepția lipsei de interes a reclamantului.

Av. D. V. pentru reclamant solicită respingerea excepției invocată ca neîntemeiată, arată că certificatul de moștenitor nu-l face proprietar, dar i-o conferă, de aceea a formulat acțiune în constatarea uzucapiunii, nu este posibilă nici intabularea din aceleași motive.

Reprezentantul pârâtei consideră că e întemeiată excepția invocată de instanță și arată că certificatul de moștenitor ține loc de act de proprietate.

Instanța în temeiul art. 248 C.p.c. rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarea situație de fapt și de drept:

La data de 03.06.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de reclamanta R. M., prin care a chemat în judecată pe pârâții U. A. Teritoriala Drobeta Turnu Severin prin Primar și B. A., solicitând – instanței să constate dreptul său de proprietate asupra terenului de 450 mp situat în Dr.Tr.S., ., județul M., cu vecinii: R - Meteleaucă I., A - V. A.. MN- ..Gh.A., pe care îl deține din luna mai 1972, teren ce reprezintă dreptul său de proprietate, prin efectul uzucapiunii.

În fapt, reclamanta R. M. a arătat că deține terenul de 450 mp situat în Drobeta Turnu Severin, cu vecinii: R - Meteleaucă I. ,A - V. A.. MN- ..Gh.A., din luna mai 1972 de la defuncta sa mamă, P. E., prin moștenire, potrivit certificatului de moștenitor nr.748 /05.12.1972, iar aceasta la rândul său, 1-a deținut prin moștenire de tatăl său I. Dulbabă, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentic nr.7749/03.08.1928 și procesul verbal nr.1362/08.08.1928, iar sora sa, pârâta B. A. a renunțat la succesiune .

A mai arătat reclamanta că pe acest teren împreună cu soțul său au construit o casă, un garaj și o magazie, suprafața ocupată fiind de 183 mp cf. certificatului de atestare fiscală care atestă și faptul că pe suprafața de 450 mp deține poziție de rol nr.l108089, iar datorită încadrării sale în grad de handicap grav este scutită de plata impozitului pe teren și nu este înregistrat în cartea funciară .

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 35 C.proc.civ.

In dovedirea acțiunii a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză topografică proba cu 2 martori

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu martorii A. R. P. V..

La dosar reclamanta a depus: împuternicire avocațială; certificat moștenitor nr.748/05.12.1972; contract de vânzare - cumpărare nr.7749/03.08.1928 ;- proces - verbal nr.1362/08.08.1928; autorizație nr. 1338/26.04.1982, autorizație pentru executare de lucrări nr. 162/01.11.1990, - certificat de încadrare în grad de handicap nr.3533/27.06.2013 ; certificat cadastral și de carte funciară nr._/06.05.2014 ; - certificat de atestare fiscală nr._/08.05.2014, cerere din 27.02.2015, confirmare fax, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și Taxele Locale din 08.05.2014, chitanțe plata impozit, adresa nr.3623/05.03.2015 emisă de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, plan de amplasament și delimitarea imobilului.

Cererea a fost legal timbrată.

La termenul de judecată din data de 28.04.2015, s-a emis somația publică privind terenul în cauză conform procedurii prev. de art. 1051 C.p.c.., care a fost afișată la sediul OCPI M., la locul imobilului, la Primăria locului, timp de 6 luni conform art. 1052 N.C.p.c., fiind comunicate la dosar adresa OCPI M. nr. 3545/08.05.2015, adresa emisă de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin nr. 8439/07.05.2015, adresa nr.3926/20.05.2015 și proces verbal nr. 3916/20.05.2015 emise de Direcția de Poliția Locală Dr.Tr.S. și a fost publicată în două ziare respectiv în pagina 8 din România liberă din 5 mai 2015 și pag. 6 din Info star perioada 7-13, și cum nu s-au formulat opoziții, instanța a pășit la judecarea cererii.

În cadrul procedurii contencioase s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu martorii A. R. și P. V..

Instanța constatând că suprafața uzucapată solicitată prin acțiune, e aceeași cu ceea din certificatul de moștenitor, din care rezultă că și B. e proprietar și acesta a renunțat a pus în discuție obiectul cererii de chemare în judecată respectiv dacă acesta e uzucapiune sau acțiune în constatare, iar față de răspunsul reclamantului care a arătat că deși are o poziție de rol, nu are posesia, iar certificatul de moștenitor atestă proprietatea, dar nu –l face proprietar și a precizat obiectul acțiunii ca fiind uzucapiune, ulterior a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Analizând întregul material probator administrat in cauza prin prisma excepției invocată instanța reține următoarele:

Reclamanta R. M. a chemat în judecată pe pârâții U. A. Teritoriala Drobeta Turnu Severin prin Primar și B. A., solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului de 450 mp situat în Dr.Tr.S., ., județul M., susținând că deține terenul din luna mai 1972 de la defuncta sa mamă, P. E., prin moștenire, potrivit certificatului de moștenitor nr.748 /05.12.1972, iar aceasta la rândul său, 1-a deținut prin moștenire de tatăl său I. Dulbabă, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentic nr.7749/03.08.1928 și procesul verbal nr.1362/08.08.1928, iar sora sa, pârâta B. A. a renunțat la succesiune.

În ceea ce privește acțiunea promovată și completată, analizând condițiile generale de exercitare a unei acțiuni civile, instanța constată că acesteia îi lipsește condiția importantă a existenței unui interes, înțeles ca fiind folosul practic urmărit prin această acțiune, interes care trebuie să fie legitim și juridic, născut și actual, personal și direct.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv din certificatul de moștenitor nr.748 /05.12.1972 (fila 76), rezultă faptul că reclamanta este unica moștenitoare acceptantă de pe urma defunctei P. E., mama reclamantei, care a transmis prin moștenire proprietatea asupra terenului de 450 mp și construcțiilor aflate pe acest teren, situate în Dr.Tr.S., ., județul M., către reclamantă, astfel că aceasta a devenit proprietară prin moștenire, nemaifiind necesară o altă acțiune pentru a obține din nou ceea ce deja a dobândit, cu atât mai mult cu cât dreptul său de proprietate nu este tăgăduit de cineva.

Față de cele de mai sus, instanța va admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată din oficiu și va respinge ca lipsită de interes cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de instanță din oficiu.

Respinge ca lipsită de interes cererea formulată de reclamant R. M. CNP_, domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în contradictoriu cu pârâții U. A. TERITORIALĂ DR.TR.S. PRIN PRIMAR, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, . N. nr. 1, județul M., și B. A., cu domiciliul în C., ., .,. .

Cu apel în termen de 30 zile ce se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2016, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.I.P.

Tehnored CEM

Cod operator 6497

4 ex./ 4 pag.

M.C. 25 Ianuarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 105/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN