Contestaţie la executare. Sentința nr. 2695/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2695/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 578/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2695/2013
Ședința publică din 20 iunie 2013
JUDECĂTOR: P. M. Garofița
GREFIER: R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea T. C. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. G. C., în Mun. F., ., ., Jud. B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI F., cu sediul în Mun. F., ., Jud. B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă contestatoarea, care însă a fost reprezentată de avocat G. C. și reprezentanții intimatei.
Procedura de citare - legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea excepției invocate.
INSTANȚA,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatoarea T. C. M. a chemat în judecată pe intimata Administrația Finanțelor Publice F., solicitând să se dispună anularea somației nr. 8/_ /_, a titlului executoriu nr._ și a tuturor actelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. /8/_ /_. Totodată, a solicitat să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că i-au fost comunicate la domiciliul său somația nr. 8/_ /_ și titlul executoriu nr._, prin care a fost somată să achite in termen de 15 zile suma de 3570 lei contribuție la asigurările sociale de sănătate. Nu i-a fost însă comunicată nici una din deciziile de impunere la care se face referire în titlul executoriu contestat și care stau la baza emiterii somației și a titlului executoriu.
A arătat că atât decizia de impunere care stă la baza emiterii titlului executoriu, cât și somația și titlul executoriu sunt nelegale și lovite de nulitate absolută, deoarece decizia de impunere nu i-a fost comunicată, așa cum ar fi trebuit și cum o impun dispozițiile legale, fapt care atrage nulitatea acestora și a actelor de executare subsecvente (somația nr. 8/_ /_ și titlul executoriu nr._).
În conformitate cu dispozițiile art.44 alin.4 Cod procedură fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător în privința comunicării actelor de procedură fiscale dispozițiile legii generale în materie, respectiv dispozițiile Codului de procedură civilă. Ca urmare, organul fiscal emitent are obligația să comunice actele administrative fiscale în primul rând în modalitățile prevăzute la alin.2 lit. a, b, c, ale art.44 Cod procedură fiscală și numai în caz excepțional, în situația în care contribuabilul nu are domiciliul fiscal cunoscut sau refuză primirea actelor la domiciliul fiscal, se poate face comunicarea prin publicitate în condițiile art.44 lit. d Cod procedură fiscală, aceleași condiții fiind impuse pentru publicitate și de dispozițiile legii generale – art.95 Cod procedură civilă.
Prin încălcarea dispozițiilor legale în materia comunicării actelor administrative fiscale, CAS a Județului B., ca emitent al actului, a nesocotit atât dreptul său de a formula contestație împotriva actului în cauză, cât și dreptul prevăzut de art.9 Cod procedură fiscală, de a fi ascultată înaintea luării deciziei cu privire la fapte și împrejurări relevante în luarea acesteia.
În lipsa comunicării actelor administrative fiscale în condițiile legii, deciziile de impunere nu sunt opozabile contribuabilului, potrivit dispozițiilor art.45 Cod procedură fiscală și pct.44/1 din HG nr.1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală, iar trecerea la procedura de executare în baza acestor acte este nelegală.
În conformitate cu art.46 Cod procedură fiscală, lipsa obiectului actului administrativ fiscal atrage de drept nulitatea, care se poate constata și din oficiu, (nulitate absolută).
A mai arătat că, pe fondul cauzei, înțelege să invoce nulitatea și nelegalitatea emiterii deciziei de impunere prin care i-au fost calculate obligațiile de plată la asigurări sociale de sănătate, în lipsa unui contract încheiat între ea și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B.. Emiterea unei decizii de impunere este lipsită de orice temei legal căci, potrivit dispozițiilor art.211 al.1 din Legea nr.95/2006, calitatea de asigurat se dobândește prin încheierea unui contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, iar în caz contrar persoana are calitatea de neasigurat, fiind obligată să achite contravaloarea prestațiilor medicale pe care le solicită atâta timp cât are acest statut de neasigurat. Astfel, pentru perioada în care a avut calitatea de neasigurat, nu poate fi obligată la plata unor servicii de care nu a beneficiat în mod gratuit, altfel ar trebui să facă o plată retroactivă a unor servicii medicale de care nu a beneficiat.
În altă ordine de idei, nu a beneficiat de drepturile de care se bucură persoanele asigurate, drepturi conferite de art.217 și urm. din Legea nr.95/2006, cum ar fi „dreptul la pachetul de bază de servicii medicale”. Mai mult, legiuitorul a stabilit în mod neechivoc că singură sancțiune în caz de neplată a contribuției la fond este aceea că persoana neasigurată nu beneficiază de servicii medicale, cu excepțiile limitativ prevăzute de art.220 din Legea nr.95/2006. Dacă casa de asigurări de sănătate ar fi considerat-o persoană cu statut de asigurat, deși nu există un contract de asigurare semnat în acest sens, în temeiul art.222 din Legea nr.95/2006 ar fi trebuit ca, cel puțin o dată pe an, să fie informată asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modului de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor. Din moment ce nu a fost informată asupra acestor aspecte rezultă că a fost considerată ca fiind persoană cu statut de neasigurat și care nu a beneficiat în mod gratuit de servicii medicale.
De asemenea, actele atacate nu sunt motivate nici în fapt si nici în drept, vorbindu-se doar de o contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, ori ea nu a desfășurat și nu desfășoară nici o astfel de activitate independentă. Având în vedere că motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ și fiscal, lipsa acesteia atrage nulitatea actului. Totodată, nu a putut verifica modul cum au fost calculate aceste pretinse obligații fiscale principale și obligațiile fiscale accesorii, deoarece i-a fost comunicată doar suma totală de 3570 lei, fără a exista un desfășurător pe ani pentru sumele ce se pretind a fi datorate.
În drept s-au invocat disp. art.399 și urm. Cod procedură civilă.
A anexat somația și titlul executoriu.
Pentru termenul din 4 aprilie 2013, intimata a depus întâmpinare la contestația formulată pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Analizând motivele prezentate de contestatoare în susținerea acțiunii sale, intimata formulează apărarea pe următoarele considerente:
1. Cu referire la petitul privind cererea de suspendare a executării silite:
Intimata învederează faptul că potrivit dispozițiilor alin.(l) ale art. 403 Cod procedura civilă:
" Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competenta poate suspenda executarea daca se depune o cauțiune în cuantumul stabilit de către instanță. în afară de cazul in care legea dispune altfel."
Astfel, urmează ca instanța să stabilească, în conformitate cu prevederile alin.(2) ale art. 723 indice 1 din Codul de procedura civila, în sarcina contestatoarei cauțiunea, aceasta fiind raportata la cuantumul obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului de către acesta.
În situația în care instanța va aprecia ca se impune suspendarea executării arată că, în conformitate cu prevederile art. 723 indice 1 alin.(2) din Codul de procedura civilă: "dacă legea nu prevede altfel, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii.. .".
Rațiunea legiuitorului pentru care a stabilit plata unei cauțiuni în sarcina contribuabililor potrivit celor menționate mai sus rezidă în aceea că se urmărește garantarea unei părți din cuantumul obligațiilor fiscale, știut fiind faptul că până la soluționarea contestației la executare, acestea au un caracter cert, lichid si exigibil. În acest mod se asigura o protecție a obligațiilor fiscale ce se fac venit la bugetul consolidat al statului, dar în același timp și respectarea drepturilor contribuabililor în raporturile juridice de drept fiscal.
Din analiza cererii de suspendare formulate de contestatoare nu reiese dovada îndeplinirii în mod cumulativ a cerințelor legale stabilite de textele invocate în susținerea acesteia. Astfel, în opinia noastră nu se află în prezența unei cereri temeinic justificate prin care să se prezinte instanței dovada vreunui prejudiciu nerecuperabil pe care 1-ar putea avea, pagubele iminente ce s-ar produce prin executare silită, susțineri care în mod normal trebuie dovedite.
În lipsa îndeplinirii cerințelor stabilite de lege considera că, instanța de judecată nu poate dispune suspendarea executării silite doar pe baza unei simple solicitări nedovedite și nesusținute de un ansamblu probatoriu specific acestor situații.
În consecință consideră ca aceste articole nu obligă sub nici o formă instanța de judecată, ci doar stabilește posibilitatea suspendării executării silite în cazul în care se achită obligatoriu o cauțiune in cuantum de 20%.
Pe fondul cauzei solicită să se constate și să se observe că decizia de impunere pentru obligațiile de plată neachitate pentru care s-a început executarea silită, respectiv nr._/05.06.2012 a fost comunicată de către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și confirmată, așa cum rezultă din înscrisurile pe care le anexează.
Astfel, organul fiscal, a respectat întrutotul disp. prev.de Codul de procedură fiscală.
Învederează faptul că, în cauză sunt aplicabile prevederile legale speciale în materie fiscală, respectiv prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 172 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Republicată, cu modificările si completările ulterioare,,Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii."
În ceea ce privește conținutul și forma titlului executoriu și a somației de plată emise în data de 20.12.2012, arată faptul că sub acest aspect actele de executare se află la adăpost de orice critici.
Astfel, din analiza formelor de executare contestate, se observă faptul că acestea respectă elementele prevăzute la art. 141 si 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Actele de executare silită au fost emise cu respectarea disp. Codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 585 din 6 mai 2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință solicită să se rețină temeinicia și legalitatea actelor de executare, neexistând nici o derogare de la textul de lege din partea organului fiscal.
De altfel, pe calea contestației la executare instanța este ținută să se pronunțe cu privire doar la legalitatea si temeinicia actului de executare contestat, fără a avea competențe în a analizasusțineri referitoare la faptul că nu ar datora sumele înscrise în titlul executoriu sau să se pronunțe cu privire la legalitatea si temeinicia actelor care au stat la baza emiterii titlului executoriu și somației de plată contestate în acțiune.
În ceea ce privește modul de declanșare a executării silite precizează că executarea silită s-a făcut cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale reglementate de O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, având în vedere obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului, organele fiscale au început procedura de executare silită împotriva contestatorului în temeiul OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicat, prin emiterea somației și a titlului executoriu contestate în acțiune.
Ori, instanța de judecată nu este investita să se pronunțe în prezenta cauză asupra existenței ori inexistenței creanțelor fiscale pentru care s-a început executarea silită fiind ținută să se pronunțe numai asupra legalității întocmirii formelor de executare contestate.
Așa cum a arătat mai sus, criticile contestatorului nu vizează aspecte care ar duce la concluzia că actele de executare au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, ci vizează aspecte legate de modalitatea de calcul a sumei datorate.
Precizează că obligațiile de plată neachitate pentru care s-a început executarea silită au fost anterior stabilite prin titlurile de creanță enumerate în cuprinsul titlului executoriu, pentru fiecare în parte fiind evidențiată natura actului, numărul sub care a fost emis și data emiterii.
Așa cum a fost formulată contestația rezultă că pe de o parte se contesta formele de executare, iar pe de alta parte, contestatorul înțelege sa formuleze critici chiar împotriva titlului executoriu în baza căruia a fost pornită executarea, ceea ce este inadmisibil.
Legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestației, toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței contestate prin respectivul titlu executoriu.
Daca însă legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare.
Contestația la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării silite și care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse într-un titlu executoriu. Nu pot fi invocate acte sau împrejurări de natură a diminua sau stinge datoria dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data soluționării cauzei.
Așa cum s-a arătat și în doctrina și jurisprudența contestația la executare poate avea ca obiect orice neregularitate procedurală săvârșită cu prilejul activității de urmărire silită. Cu titlu de exemplu ele se pot referi la: nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului despre declanșarea urmăririi silite, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, modul de realizare a publicității prevăzută de lege pentru realizarea licitației, timpul în care se putea face urmărirea silita, etc.
Pentru toate considerentele dezvoltate mai sus, solicită să se retină faptul că, formele de executare inițiate de intimata au respectat voința legiuitorului astfel cum a fost exprimata prin disp. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, susținerile contestatorului nu au suport real, neexistând o motivație pertinenta de natură să formeze convingerea instanței în sensul admiterii contestației și a anularii formelor de executare promovate de A.F.P. a Municipiului F..
Solicită să aibă în vedere și decizia nr. 454/2003 a Curții Constituționale potrivit căreia, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să explice titlul executoriu ce urmează a fi valorificat și ca în cadrul soluționării contestației la executare instanța nu poate examina împrejurarea ce vizează fondul și care sunt de natura să repună în discuție hotărârea care emană de la organe ce au activitate jurisdicțională. A aduce în dezbatere probleme ce țin de creanță ce a stat la baza aplicării măsurilor de executare exced cadrului procesual existent.
Față de starea de fapt mai sus prezentată solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și pe cale de consecință să se constate legalitatea formelor de executare întocmite.
În drept s-au invocat disp.art.115, art.137 și urm. Cod pr.civ., art.141, 145, 172-174 Cod pr. fiscală.
În dovedirea întâmpinării a depus în copii, somația, titlu executoriu (filele 28-29), decizia de impunere nr._/05.06.2012 și dovada de comunicare a acesteia cu confirmare de primire.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 C. pr. civ., conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța va analiza cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.
Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare și ale art. 3 alin. 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar, instanța i-a comunicat în scris contestatoarei odată cu citația, ca până la primul termen de judecată, să timbreze cererea de chemare în judecată cu taxa de timbru în cuantum de 192 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Astfel, deși obligația de plată a taxei de timbru i-a fost adusă la cunoștință reclamantului, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, împrejurare față de care, la data de 20.06.2013, instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare asupra excepției.
În soluționarea acestei excepții, instanța va avea în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și respectiv art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, ,,neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii”.
Prin urmare, deoarece reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței de a timbra cererea de chemare în judecată cu taxa de timbru în cuantum de 192 lei și timbru judiciar de 3 lei, taxe calculate conform art. 2 alin. 2 din Legea 146/1997 și respectiv art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995, cuantumul taxei de timbru precum și sancțiunea neexecutării obligației fiind aduse la cunoștința acestuia, raportat la prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, instanța urmează a admite excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării acesteia ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu, și în consecință:
Anulează cererea de chemare în judecată, având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatoarea T. C. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. G. C., în Mun. F., ., ., Jud. B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI F., cu sediul în Mun. F., ., Jud. B., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. M.-GAROFIȚA R. M.
Red.P.M.G.
12.07.2013
Tehnored.R.M.
12.07.2013
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2328/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3127/2013. Judecătoria... → |
|---|
