Acţiune în constatare. Sentința nr. 647/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 647/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 1722/227/2011

Dosar nr._ partaj judiciar

ROMANIA

JUDECATORIA FALTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 647

Sedinta publică din 19 martie 2013

Instanta constituită din:

P.: B. V.

Grefier: P. D.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamantele S. M. și P. G., în contradictoriu cu pârâții: P. G., P. E., P. V..

La apelul nominal făcut în sedintă publică se prezintă reclamanta S. M. în nume propriu și în calitate de mandatară pentru S. G. și pentru pârâtul P. V., asistată de avocat N. C. care substituie pe avocat titular N. L., lipsă fiind toate celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată depuse la dosar două titluri de proprietate, de către reclamanta S. M..

Avocat N. C. care substituie pe avocat titular N. L. pentru reclamante, arată că nu mai are alte solicitări.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată probatoriul epuizat, procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Avocat N. C. pentru reclamante, reiterează aceleași concluzii puse la termenul de judecată din 4 februarie 2013.

Fără cheltuieli de judecată

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 22.05.2011, reclamantele S. M., P. G. au chemat în judecată pe pârâții: P. G., P. E. și P. V., solicitând să se constate că ei, părțile sunt coproprietari în indiviziune asupra imobilului situat în mun. F., .. 10, compus din casă de locuit, anexe gospodărești (C1, C2, c4) și din suprafața de 3365 mp. teren curte și grădină, învecinat cu . C., T. F., domeniul privat al mun. F.; să se lichideze starea de indiviziune asupra imobilului individualizat anterior, conform cotelor cuvenite fiecăruia, prin formarea și atribuirea de loturi în natură.

In fapt, ea, reclamanta P. G. este soție supraviețuitoare a defunctului P. V., decedat la data de 08.02.2006, iar secund-reclamanta și pârâții P. G. și P. V. sunt descendenții acestui defunct, pârâta P. E., fiind soția pârâtului P. Ggrigore.

Părțile sunt coproprietari în indiviziune asupra imobilului individualizat anterior, compus din suprafața totală de 3365 mp. teren și din construcțiile C1, C2, C4, amplasate pe acest teren, conform planului de amplasament și delimitare nr._/2004, cu precizarea că anexa C3 este proprietatea pârâților P. G. și E., fiind edificată de aceștia.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1651/13.04.1973, defunctul P. V., mandatar al mai multor vânzători, a vândut pârâților P. G. și E. cota de 8/11(adică 72,72%) din suprafața de 3365 mp. teren (cotă corespunzătoare unei suprafețe de 2448 mp) și cota de 8/11 din casa de locuit și construcțiile anexe, această cotă fiind proprietatea vânzătorilor care l-au mandatat pe defunct să perfecteze contactul.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1767/05.04.1974, pârâții P. G. și P. E. au vândut defunctului P. V. cota de 23,4% din suprafața de 3365 mp. împreună cu cota de 8/11 din casa de locuit și anexele gospodărești, cu mențiunea că imobilul astfel înstrăinat, fusese dobândit de vânzători prin contractul 1651/1973 și că defunctul P. V. a dobândit bunurile descrise în contract, ca bunuri comune cu ea, prim-reclamanta.

In concluzie, în patrimoniul pârâților vânzători, rămânând diferența de cotă neînstrăinată de 49,32% din teren.

După încheierea contractului nr. 1767/1974, toate părțile împreună cu defunctul au stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietari și această cotă rămasă neînstrăinată, asupra cărei foștii proprietari nu au mai emis nici un fel de pretenții, dobândit astfel dreptul de proprietate asupra respectivei cote prin uzucapiune.

Reclamantele solicită a se reține că situația cotelor indivize deținute de părți, este următoarea:

- cota de 1/2 din casa de locuit-C1 și construcțiile anexe C2 (bucătărie) și C4 (moară), împreună cu cota de 25,34% din suprafața de 3365 mp. reprezintă masa succesorală rămasă după defunctul P. V. și li se cuvine reclamantelor și pârâților P. G. și P. V., în calitate de moștenitori, în cote de 1/4 pentru fiecare; cota de 1/2 din casa de locuit- C1 și construcțiile anexe C2 (bucătărie) și C4 (moară), împreună cu cota de 25,34% din suprafața de 3365 mp. îi revine ei, prim-reclamante P. G., reprezentând cota ei de bun comun; cota de 49,32% din suprafața de 3365 mp. aparține pârâților P. G. și P. E., care sunt și proprietarii construcției C3.

Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu mențiunea că există disponibilitatea încheierii unei tranzacții.

In drept, își întemeiază acțiunea pe disp. art. 111 Cod proc.civ. art. 1890 și urm. Cod Civil, art. 728, 741, 742 Cod Civil, art. 673 ind.1 și urm. Cod proc.civ.

In dovedire, înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.

Având în vedere că există un capăt de cerere pentru constatarea dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii, cu privire la cota de 3/8 din masa succesorală, prin încheierea de ședință din 22.11.2012, instanța pune în discuție introducerea în cauză, în calitate de pârât a Municipiului F.-prin primar.

Legal citat, reprezentantul pârâtului Municipiul F.-prin primar arată că este de acord cu acțiunea promovată de cele două reclamante, depunând în copie extras din registrul agricol (f.67 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1846-1847 raportate la art. 1890 cod civil cu privire la exercitarea de către persoanele interesate a atributului posesiei neîntrerupte, netulburate, publice si exercitate sub nume de proprietar pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 30 de ani.

Reclamantele S. M. și P. G. alături de pârâții P. G., P. E., P. V. au făcut dovada dobândirii și stăpânirii efective în nume de proprietar asupra imobilelor casă de locuit cu anexe și terenului aferent care au fost dobândite în parte și prin actele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 131/13.04.1973, respectiv 1768/05.04.1974 asupra cărora s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, situația juridică a acestuia și stăpânirea sa continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Situația juridică a imobilului invocată și susținută de către reclamant a fost precizată și de către pârâta mun. F. prin primar care prin precizările formulate în ședința publică din 07.01.2013 a indicat situația juridică a terenului care formează obiectul acțiunii și a declarat că este de acord cu aceasta.

În plus, situația terenului de 3365 mp din . cu localizarea acestuia a rezultat în mod explicit și din planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit (fila 13 dosar) fiind clar și precis individualizată și delimitată față de proprietățile învecinate, iar martorii T. R. C. și M. G. au atestat stăpânirea efectivă și utilă a imobilelor de către părți.

În ceea ce privește capătul de cerere privind partajul judiciar de pe urma defunctului P. V., instanța constată că prin actele de stare civilă coroborate cu încheierea de verificare a evidențelor succesorale s-a dovedit calitatea procesuală și cea de moștenitori legali de pe urma autorului comun.

De asemenea, existența și compunerea masei succesorale de pe urma defunctului a fost probată prin Titlurile de proprietate nr. 208/28.07.1994 și nr. 626/03.05.1995 cu privire la restul terenurilor cuprinse în proiectul de tranzacție prezentat instanței la termenul din 04.02.2013.

Analizând condițiile tranzacției încheiate între părți la filele 73-74 dosar, instanța constată că părțile au capacitate de a tranzacționa, actul reprezintă expresia liberei lor voințe, nu se urmărește realizarea unor scopuri ilicite, astfel încât, va admite acțiunea iar în raport de dispozițiile art. 438-440 C procedură civilă raportat la art. 2.271-2.272 Cod civil va pronunța o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala lor.

În ceea ce privește cererile de ajutor public judiciar admise reclamantelor prin încheierile din 26.09.2011 și 19.03.2013, acestea vor fi puse în sarcina pârâților proporțional cu cotele părți legale și cu loturile atribuite acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect „ieșire din indiviziune”, formulată de reclamantele S. M., P. G., domiciliate în mun. F., .. 10, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții: P. G., P. E. domiciliati în mun.F. ..10 și P. V. domiciliat în oraș Tg.Ocna ..A 11 ., jud. Bacău.

Constată că reclamantele S. M., P. G. și pârâții P. G., P. E. și P. V. au dobândit prin uzucapiune și prin contractele de vânzare cumpărare nr. 1650/13.04.1973, respectiv 1767/05.04.1974 dreptul de proprietate asupra casei cu anexe și terenului de 3.365 mp din .. 10 identificat prin planul de situație de la fila 13 dosar.

Constată că la data de 08.02.2006 s-a deschis succesiunea de pe urma defunctului P. V. cu ultimul domiciliu în mun. F. jud. Suceava.

Constată că moștenitori legali de pe urma defunctului sunt reclamanta S. M., pârâții P. G., P. E. și P. V. în calitate de descendenți fiecare cu o cotă de 3/16 alături de reclamanta P. G. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼(4/16).

Constată că masa succesorală este compusă din imobilele: casă de locuit cu anexe și teren de 3.365 mp din .. 10 identificat prin planul de situație de la fila 13 dosar, terenurile de 1,13 ha din Titlul de proprietate nr. 208/28.07.1994 și 1,84 ha teren din Titlul de proprietate nr. 626/03.05.1995.

Lichidează starea de coproprietate, ia act de tranzacția părților, și o consfințește după cum urmează:

„Tranzactie

Subsemnații S. M. domiciliată în mun.F. ..10, P. G. domiciliată în F. ..10, P. G., P. E. domiciliati în mun.F. ..10, P. V. domiciliat în oraș Tg.Ocna ..A 11 . reclamante si respectiv pârâti în dosar nr._ al Judecătoriei F. am încheiat prezenta tranzacție privind partajarea bunurilor ce formează obiectul litigiului:

1)Eu, reclamanta S. M. primesc în lotul meu, în proprietate exclusivă următoarele bunuri imobile:

- suprafata de 886 mp teren curti constructii si arabil situată în mun.F. ..10 (respectiv 91 mp teren curti constructii si 795 mp teren arabil)identificată în culoare galbenă în planul de situatie din 16 iunie 2011 întocmit de expert O. P., plan de situatie care face parte integrantă din prezenta tranzacție.

- parte din casa de locuit notată cu C 1, respectiv porțiunea colorată în galben pe planul de situatie anexat, situată între punctele ABCDEF, compusă din 2 camere, două holuri în suprafață de 62 mp.

- constructia C 4 situată între punctele A”B”C”D” din planul de situatie anexat,

- suprafata de 1,13 ha teren situată în extravilanul . numit „Doabra” înscrisă în T.P. nr. 208/1994.

2) Noi, pârâții P. G. si P. E. primim în lotul nostru, în proprietate comună devălmașă următoarele bunuri imobile:

- suprafața de 2479 mp teren curți constructii, arabil si livadă situată în mun.F. ..10 (respectiv 479 mp teren curti constructii si 2000 mp teren arabil si livadă) identificată în culoare roz în planul de situație din 16 iunie 2011 întocmit de expert O. P..

- parte din casa de locuit notată cu C 1, respectiv porțiunea necolorată din planul de situatie anexat, amplasată pe terenul ce intră în lotul nostru, compusă din 3 camere, două holuri în suprafață de 110 mp.

- nuda proprietate asupra constructiei anexă C 2 si dreptul deplin de proprietate asupra constructiei anexă C 3 individualizate în planul de situatie anexat.

Separat de aceasta, eu, pârâtul P. G. mai primesc în lotul meu ca bun propriu, suprafata de 1 ha teren situată în extravilanulcom.Rădășeni, la locul numit „S.” înscrisă în titlul de proprietate nr.626/1995.

3)Eu, pârâtul P. V. primesc în lotul meu, în proprietate exclusivă suprafața de 3600 mp teren situată în extravilanul . numit „Borghinești” (aflat sub luciul de apă) teren evidențiat în titlul de proprietate nr.626/1995, precum si suma de 15.000 lei, care mi-a fost achitată cu titlul de sultă.

4)Eu, reclamanta P. G. primesc în lotul meu dreptul uzufruct viager asupra constructiei anexă C 2 si sunt de acord cu atribuirea bunurilor indivize în modalitatea sus arătată.

Prin prezenta tranzactie noi, părtile înțelegem să stingem orice litigiu prezent sau viitor referitor la bunurile care formează obiectul acesteia, nemaiavând nici o pretenție unul față de altul.

S. M. .SV-_ ss indescifrabil,

P. G., prin mandatar S. M. ss indescifrabil,

P. G. SV-_ ss indescifrabil,

P. E. prin mandatar P. G. ss indescifrabil,

P. V. prin mandatar S. M. ss indescifrabil .” Obligă fiecare pârât proporțional cu valoarea cotelor părți legale, la plata către stat a unei sume de 1.316,83 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantelor S. M. și P. G. prin încheierile din 04.12.2012, respectiv 26.09.2011.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2013.

Președinte, Grefier,

Red. B.V.

Tehn. P.D. /Ex. 7

Data: 11.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 647/2013. Judecătoria FĂLTICENI