Contestaţie la executare. Sentința nr. 1810/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1810/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 2316/227/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 1810

Ședința publică din data de 28.10. 2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: D. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de reclamantul C. Național „N. G.”, în contradictoriu cu pârâta S.C. B&B INTERNATIONALS.R.L. Fălticeni prin Lichidator Judiciar ACCRR IPURL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. L. C. pentru pârât, lipsă fiind reclamantul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constatând că pe rolul acestei instanțe se află și dosarul nr._, cu termen de judecată la 28.10.2013, între cele două cauze existând tripla identitate de obiect, cauză și părți, a dispus conexarea dosarului cu nr._ la prezenta cauză.

Apărătorul pârâtului este de acord cu conexarea celor două dosare, de altfel arată că s-a invocat excepția conexității la fila 21 dosar, nu mai are de solicitat probe.

Nemaifiind de formulat cereri și probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri pe fond.

Avocat L. C. pentru pârât pune concluzii de respingere a contestației la executare ca inadmisibilă, raportat la prevederile art. 712 al.1 Cod procedură civilă, contestatoarea invocând motive de fapt și de drept motive pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății, nu și în cadrul contestației la executare, fără cheltuieli de judecată

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de față, constată:

P. cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 04.07.2013, reclamantul C. Național „N. G.”, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B&B INTERNATIONALS.R.L. Fălticeni prin Lichidator Judiciar ACCRR IPURL, suspendarea executării silite, respectiv înființarea popririi pe conturile instituției, până la soluționarea contestației la executare, formulată împotriva adresei de înființare a popririi din data de 25.06.2013, emisă de B. D. A., în dosarul de executare nr. 528/2012.

In fapt, prin contestația la executare formulată, reclamantul C. Național „N. G. a solicitat anularea actelor de executare silită înființate de B. D. A., în dosarul execuțional nr. 528/2012.

Arată că împotriva instituției a fost deschis dosarul de executare menționat mai sus, în care a fost emisă adresa de înființare a popririi, prin care s-a solicitat terților popriți, respectiv Trezoreria Fălticeni, Primăria Fălticeni și Inspectoratul Școlar Jud. Suceava, să indisponibilizeze orice sume datorate sub orice titlu instituției, iar aceste sume să fie virate în contul creditoarei.

Invocă reclamantul dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG nr. 22/2002, prin care creanțele stabilite prin titluri executori în sarcina instituțiilor și autorităților publice, nu se pot achita din sumele destinate, potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de persona, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Arată că, creditoarea a cunoscut de la data încheierii contractului că sumele de bani sunt asigurate de Ministerul Educației și Cercetării, ca efect al unor hotărâri de guvern, conf. disp. art. 17 și 18 din Legea 388/2007, privind bugetul de stat pe anul 2008.

Astfel, au fost alocate fonduri pentru aceste lucrări, dar cum pentru anul 2009 nu a fost aprobat prin lege bugetul de stat, nu au mai fost alocate sume de bani pentru acoperirea integrală a costurilor lucrărilor efectuate, ulterior, fiind virate sumele restante pentru achitarea obligațiilor contractuale, fapt care dovedește buna credință a instituției.

In drept, își întemeiază contestația pe disp. art.- 711 și urm. Cod proc.civ.

P. întâmpinare, pârâta S.C. B&B INTERNATIONALS.R.L. Fălticeni prin Lichidator Judiciar ACCRR IPURL, solicită respingerea contestației la executare formulată de către reclamant ca inadmisibilă raportat la prev. art. 712 alin. 1 Cod proc.civ. aceasta invocând motive de fapt și de drept motive pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății, nu și în cadrul contestației la executare.

Pe subsidiar, solicită respingerea contestației la executare ca nefondată.

In fapt, pârâta arată că prin Ordonanța nr. 799/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava-secția comercială de contencios, administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea, fiind obligat debitorul C. Național „N. G.”, la plata sumei de 947.034,18 lei, cu titlu de preț și 82.715,01 lei cu titlu de penalități, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată.

De la data obținerii acestui titlu, a fost recuperată suma de 947.034,18 lei, rămânând de achitat suma de 82.715,01 lei cu titlu de penalități, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Deși a solicitat în nenumărate rânduri plata penalităților și a cheltuielilor de judecată, debitoarea nu s-a conformat obligației, astfel că s-au adresat executorului judecătoresc.

Contestatoarea avea obligația de a se adresa ordonatorului principal de credite, în vederea asigurării sumelor pentru plata penalităților și cheltuielilor de judecată, ordonatorul de credite, în conf. cu prev. art. 4 din OG 22/2002, fiind obligat să dispună toate măsurile ce se impun,inclusiv virări de credite bugetare posibile pe întreg parcursul anului bugetar, pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Pentru aceste motive, solicită respingerea contestației la executare, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

In drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205, 712 alin. 1 Cod proc.civ. OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

In temeiul art. 411 alin. 2 Cod proc.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În cadrul dosarului execuțional nr. 528/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești ,, D. și Asociații”, s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei până la concurența sumei de 88 924,04 lei.

La baza emiterii actului de executare a stat titlul executoriu reprezentat de ordonanța nr. 799 din 27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin sentința civilă nr. 2172/07.12.2009, a aceleiași instanțe și investită cu formulă executorie potrivit Încheierii din 13.12.2012 a Judecătoriei Fălticeni( filele 37- 41 dosar conexat –_ ).

Așa cum rezultă din dispozițiile OUG nr. 30/ 2000 pentru modificarea art.166 din Legea nr. 84/1995( legea învățământului) și de completare a OUG nr. 138/ 1999 privind finanțarea unităților de învățământ și coroborate cu dispozițiile art. 167(3) din Legea nr. 354/2004 de modificare a Legii nr. 84/ 1995 și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, finanțarea acestora se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Motivele ce se invocă într-o contestație la executare nu se pot referi la chestiuni de fond, care să repună în discuție o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, deoarece aceasta ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat( C.S.J., secția civilă, decizia 1353/1992, nepublicată).

Or, atât timp cât titlul executoriu, ca act final de soluționare a litigiului dintre părți, a fost dat în contradictoriu cu contestatoarea din cauza pendinte, fiindu-i opozabil, susținerile acesteia, nu pot avea decât valoare de argument a acțiunii( contestația la executare) și nu de reanalizare a fondului.

Mai mult, prin Întâmpinare( filele 22 – 24 dosar), se confirmă cele susținute de contestatoare, referitor la faptul că s-a plătit debitul principal, suma în litigiu provenind din penalități și cheltuieli de judecată.

Apărarea contestatoarei se întemeiază pe dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora ,, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.

Însă, același act normativ, la art. 2, stabilește că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii, nu începe sau continuă, din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6(șase) luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, aspect care nu se verifică în prezenta cauză.

Faptul că, în speță s-a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 3 și 4 din același act normativ, care conferă dreptul de a solicita efectuarea executării silite celui îndreptățit, potrivit dispozițiilor ce reglementează această materie, din Codul de procedură civilă, nu este de natură a-i dovedi buna credință a contestatoarei, dimpotrivă, o lipsă de diligență conformă actului normativ sus menționat.

Pe cale de consecință, instanța, în temeiul art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă(noul) va respinge cererea având ca obiect ,, contestație la executare”, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect ,,contestație la executare”, formulată de contestatoarea C. Național N. G., cu sediul în Municipiul Fălticeni, ., județul Suceava în ontradictoriu cu intimata B& B Internațional, cu sediul în satul Dumbrăveni, ., prin lichidator judiciar Accer Ipurl, cu sediul în Municipiul Suceava, ., ., apartament 1, județul Suceava, ca nefondată.

Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red. R.M.Tehnored. G.V. ex. 4/ 28.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1810/2013. Judecătoria FĂLTICENI