Somaţie de plată. Sentința nr. 559/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 559/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 415/227/2013

Dosar nr._ - somație de plată -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 559

Ședința publică din data de 07 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. I.

Grefier: O. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „somație de plată” formulată de creditoarea S.C. G. S.A. F., în contradictoriu cu debitorul Z. R..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentantul legal al creditoarei și debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu disp. art. 1591 alin. 4 Cod proc.civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței generale, materiale și teritoriale exclusive a instanței, punând în discuție această competență.

Având în vedere dispozițiile art. 1 pct. 1 C.pr.civ. și art. 5 C.pr.civ. raportat la disp. O.G. nr. 5/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv. Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 08.02.2013, creditoarea ., a solicitat în contradictoriu cu debitorul Z. R., ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 910,49 lei, sold restant la data de 08.02.2013, reprezentând contravaloarea facturilor aferente serviciului de precolectare, colectare, transport și depozitare reziduuri menajere solide prestat de societatea creditoare.

În fapt, creditoarea arată că la data de 30.07.2006 a încheiat cu debitorul contractul nr. 400/2006, al cărui obiect îl constituie asigurarea de către societatea creditoare, în calitate de operator, a prestării serviciului de salubrizare privind precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 16 din contract prevede o cantitate minimă contractată de reziduuri menajere neselectate, colectată si transportată lunar de societatea creditoare la depozitul de deșeuri menajere din municipiul F., îndeplinindu-și astfel obligațiile asumate.

Societatea creditoare facturează lunar cantitatea de reziduuri menajere prevăzută în contract, preluată de la debitor care este obligat tot în temeiul contractului de salubrizare să achite la timp contravaloarea facturii emise de operator .

Având în vedere cele menționate, arată ca debitorul nu a achitat la termenul stabilit în contract contravaloarea facturilor emise, pentru serviciul de salubrizare prestat.

Debitorul a fost invitat la conciliere directă pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului intervenit, în vederea achitării de către acesta a debitului restant, ce reprezintă contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate, însă debitorul nu a dat curs invitației sale, fiind astfel nevoiți să formuleze prezenta cerere.

De asemenea, arată că debitorul a încheiat un angajament de plată înregistrat cu sub 1601/05.10.2012, prin care acesta se obliga la achitarea unei rate lunare de 100 lei, obligație pe care nu a respectat-o.

Cauzându-se un prejudiciu prin neplata acestor servicii, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, prezenta cerere apare ca fiind fondată și solicită a fi emisă o ordonanță care să conțină somație de plată, prin care să fie obligat debitorul la achitarea sumei de 910,49 lei, cu cheltuieli de judecată.

In drept și-a întemeiat cererea pe disp. OG nr. 5/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea cererii legal timbrată au fost depuse la dosar, contractul de salubrizare nr. 400/2006, HCL nr. 119/18.12.2008, HCL nr. 59/2007 (filele 8-13 dosar.)

Debitorul legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de acțiunea creditoarei.

Examinând cererea de față, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite pe următoarele considerente:

Între . și debitorul Z. R., s-a încheiat contractul nr. 400/30.07.2006 (f.8-9 dosar), având ca obiect prestarea serviciului public de salubrizare.

Acest contract ,semnat de ambele părți, respectiv de creditoare și debitor, avea ca obiect asigurarea de către societatea creditoare în calitate de operator a prestării serviciului de salubrizare privind precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide, debitorul obligându-se la plata contravalorii acestor servicii.

În baza acestei convenții, însușită de debitor prin semnătură, creditoarea a efectuat lucrările de prestări servicii și a emis facturile fiscale, suma totală fiind de 910,49 lei.

S-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, debitorul fiind invitat la conciliere direct, fără însă ca acesta să dea curs acestei solicitări.

De asemenea, debitorul a încheiat un angajament de plată înregistrat sub nr. 1601/05.10.2012, prin care acesta se obliga la achitarea unei rate lunare de 100 lei, obligație pe care nu a respectat-o.

Conform art.1 din O.G. nr.5/2001 această procedură a somației de plată, se desfășoară la cererea creditorului în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate printr-un contract, constatat printr-un înscris.

Cum în cauza de față, creanța pretinsă de creditoare este certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de debitor prin contractul nr. 400/2006, coroborate cu angajamentul de plată nr. 1601/2012 și fișa de client, care atestă soldul debitorului, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus prezentate, va admite cererea așa cum a fost formulată, urmând a emite o somație de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei pretinsă de creditoare.

Conform disp. art.274 Cod proc.civ debitorul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditoare, cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite cererea având ca obiect „somație de plată”, privind pe creditoarea S.C. G. S.A. F., .. 25, jud. Suceava, în contradictoriu cu debitorul Z. R., domiciliat în mun. F., .. 10, jud. Suceava și, în consecință:

Somează pe debitor să achite creditoarei în 10 zile de la comunicare, suma de 910,49 lei reprezentând c/valoare servicii de precolectare, colectare, transport și depozitare reziduuri menajere solide prestat de către creditoare, precum și suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de acțiune în anulare în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07.03.2013.

Președinte, Grefier,

Red. A.I.

Tehn.G.V./Ex.4/04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 559/2013. Judecătoria FĂLTICENI