Pretenţii. Sentința nr. 110/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 110/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3948/227/2012

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 110

Ședința publică din 16 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. I.

Grefier: P. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul S. Mun. Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtul P. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul, lipsă fiind reprezentantul reclamantului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată atașat la dosar, prin serviciul registratură, dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni 158/P/2010.

Pârâtul arată că și-a retras plângerea formulată împotriva lui P. M., care ulterior a decedat. Precizează că nu are nici un fel de venit și nu are de propus probe.

Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la fond.

Pârâtul solicită respingerea cererii motivat de faptul că nu are cu ce plăti debitul.

După deliberare,.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 14 decembrie 2012, reclamantul S. M. Fălticeni a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul P. D. să fie obligat la plata sumei de 360.00 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, a medicamentelor și materialelor de care a beneficiat ca urmare a unei agresiuni accident rutier.

În motivarea cererii, reclamantul arată că în perioada de 20 ianuarie 2010 – 22 ianuarie 2010 pârâtul a fost internat în S. M. Fălticeni ca urmare a unei agresiuni, conform diagnosticului stabilit prin foaia de observație.

Pentru însănătoșire pârâtul a avut nevoie de 2 zile de spitalizare, când a beneficiat de medicamente și materiale sanitare, în valoare de 360.00 lei.

Potrivit articolului 313 din Legea nr. 95/2006 cheltuielile de spitalizare ocazionate de vătămările corporale rezultate din accidente de circulație/accidente de muncă și agresiuni nu se suportă din fondul unic de asigurări de sănătate, ci de partea care a provocat evenimentul, recuperarea acestora fiind în sarcina unității medicale ce a acordat serviciile.

Întrucât pârâtul nu a înțeles să răspundă solicitării din adresa 937 din 10 februarie 2010, reclamantul a fost nevoit să promoveze prezenta cerere.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 1357 cod civil și art. 112 Cod procedură civilă.

În dovedire, a atașat la dosar înscrisuri.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform fișei de observație clinică generală aflată la fila 6 dosar, pârâtul P. D. a fost internat la S. M. Fălticeni, secția chirurgie, în perioada 20 ianuarie 2010 – 22 ianuarie 2010 ca urmare a unei agresiuni, unde a beneficiat de asistență medicală, tratament și medicamente, în valoare totală de 360.00 lei.

Deși prin adresa emisă de S. M. Fălticeni aflată la fila 14 dosar, pârâtului i s-a adus la cunoștință că figurează în evidențele contabile cu un debit de 360.00 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și a medicației de care a beneficiat în perioada spitalizării, cu precizarea de a indica numele și adresa celui care i-a pricinuit suferințele fizice sau psihice, pârâtul nu s-a conformat acestor solicitări.

În baza dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 unitățile ce au acordat servicii medicale au obligația să recupereze cheltuielile de la persona care a provocat evenimentul ce a ocazionat vătămările corporale pentru vindecarea cărora a fost necesară spitalizarea.

Reclamantul justifică o calitate procesuală activă în temeiul aceluiași act normativ subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Acțiunea este întemeiată sub aspectul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil, aplicabile în speță conform art. 6 din Noul Cod Civil, în condițiile în care sunt îndeplinite toate condițiile atragerii acesteia în ceea ce îl privește pe pârât căruia i se poate imputa comiterea unui fapt ilicit prejudiciabil în dauna reclamantului prin avansarea unor cheltuieli și acordarea de tratament medical de specialitate care nu poate fi decontat din fondul unic de asigurări de sănătate.

Cum pârâtul nu a achitat cheltuielile de spitalizare și nu a făcut dovada că a promovat o acțiune pentru tragerea la răspundere a persoanei vinovate de cauzarea suferințelor fizice, instanța va admite cererea reclamantului și îl va obliga pe pârât să plătească acestuia suma de 360.00 lei cheltuieli de spitalizare.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamantul S. municipalFălticeni, cu sediul în Fălticeni, ..1, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul P. D. domiciliat în ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului S. M. Fălticeni suma de 360.00 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat ca urmare a unui agresiuni din data de 20.01.2010.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.

Președinte Grefier

Redactat C.I.

Tehnored.M.L.4.Ex.28.01.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 110/2013. Judecătoria FĂLTICENI