Partaj judiciar. Sentința nr. 628/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 628/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 378/227/2013
DOSAR NR._
- ieșire din indiviziune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 628
Ședința publică din 14 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: G. S.
Grefier: M. I.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile având ca obiect ieșire din indiviziune formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâții A. T., A. G. și T. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul A. G., citația fiind remisă cu mențiunea destinatar necunoscut.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței, constatând că, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 13 alin. 1 cod procedură civilă, se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.
Instanța constată că reclamantul nu a timbrat cererea de chemare în judecată în mod corespunzător, cu suma de 3804 lei, deși această mențiune a fost făcută și pe citația emisă pe numele acestuia (f. 24 dosar).
Față de această împrejurare instanța invocă excepția netimbrării acțiunii și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra excepției netimbrării acțiunii, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr._ la data de 05.02.2013, reclamantul A. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. T., A. G. și T. E., să se dispună lichidarea stării de indiviziune în care se află părțile cu privire la bunurile ce au aparținut defunctului Apopii Gh. I., cuprinse în titlul de proprietate nr. 678/07.05.1995, cât și a casei de locuit, imobile situate pe raza comunei Drăgușeni, jud. Suceava, precum și atribuirea în natură a acestor bunuri.
În fapt, reclamantul arată că, defunctul Apopii Gh. I. a decedat la data de 26.01.2012, având ultimul domiciliu în ..
Moștenitori cu vocație succesorală au rămas el, reclamantul și pârâții, alături de alți frați identificați în anexa 24 din 09.01.2013 emisă de Primăria comunei Drăgușeni, jud. Suceava.
Masa succesorală ce a aparținut defunctului sus menționat, este compusă din terenurile evidențiate în titlul de proprietate nr. 678/1995, în suprafață totală de 2 ha 1000 mp, cât și casa împreună cu anexele gospodărești.
Frații săi: C. I., A. I., B. V. și A. M., au renunțat la succesiune după autorul lor.
Ca proiect de partaj solicită să i se atribuie în natură casa de locuit, împreună cu suprafața de 2900 mp teren situat în vatră . la locul „B. P.”, situate pe raza . iar pârâta T. E. să primească suprafața de teren situată la locul „Gara leu”.
Reclamantul nu și-a motivat cererea în drept.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (f. 7-16 dosar).
Legal citați pârâții nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală față de acțiunea reclamantului.
La termenul de judecată din data de 14.03.2013, instanța a invocat excepția netimbrării acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată că excepția netimbrării acțiunii este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din lege, se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost înregistrată odată cu cererea, se va pune în vedere reclamantului achitarea ei până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 145/1997.
În speță, prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată, reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3804 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei (f. 24 dosar).
Cum la termenul de judecată fixat reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, instanța urmează să admită excepția netimbrării acțiunii, iar în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată, să anuleze acțiunea ca netimbrată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată acțiunea civilă având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul A. V., domiciliat în loc. Drăgușeni, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții A. T., domiciliat în loc. A. I., .. 9, .. 1, jud. A., A. G., domiciliat în loc. Satu M., ., jud. Satu M. și T. E., domiciliată în ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.
Președinte,Grefier,
Red. G.S.
Tehn. Ic.M./Ex. 6/29.03.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 705/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|