Cereri. Sentința nr. 948/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 948/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 759/227/2013

Dosar nr._

-alte cereri-

ROMANIA

JUDECATORIA FALTICENI

Sentinta civilă nr. 948

Ședința publică din data de 23.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. G.

Grefier: P. M.

La ordine, judecarea cererii de înlocuire a amenzii cu sancțiunea obligări la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petentul I. Județean de Poliție Suceava în contradictoriu cu intimatul-contravenient A. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanta având în vedere că părțile legal citate nu s-au prezentat în instanță, dar petentul în temeiul art. 411 al. 2 Noul Cod de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă, si constatând probatoriul epuizat si procesul în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 06.03.2013 sub nr._, petentul I. Județean de Poliție Suceava a solicitat în contradictoriu cu intimatul-contravenient A. G., înlocuirea amenzii contraventionale cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității

În fapt, arată petentul că, 05.05.2008 contravenientul a fost sanctionat contraventional cu amendă în cuantum de 100 lei prin procesul verbal . nr._, proces verbal încheiat de către un agent constatator din cadrul SPR Suceava .

Amenda în cuantum total de 100 lei nu a fost achitată în termen legal motiv pentru care exemplarul nr. 1 al actului de constatare a fost trimis în debit la Primăria orasului Solca, jud. Suceava unde a fost înregistrat debitul de .

Unitatea fiscală a constatat că în conformitate cu prev. art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 modif. debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept si pentru că nu există posibilități de executare silită, neavând bunuri sau venituri urmăribile se solicită sesizarea instanței de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea muncii în folosul comunității.

Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii și să se dispună înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea obligării contravenientului-intimat la prestarea unei activități în folosul comunității, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008 potrivit căreia nu este necesar consimțământul contravenientului.

În drept s-au invocat disp.art. 9 alin.3 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, prev. art. 112 Cpciv, si în baza disp.art.411 Noul Cpciv a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său legal.

In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f.5-12 dosar).

Legal citat intimatul- contravenient nu s-a prezentat în instantă si nici nu a depus la dosar întâmpinare prin care să-și precizeze punctul de vedere fată de cererea formulată de petent.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.05.2008 încheiat de către IPJ Suceava – Serviciul Politiei Rutiere, numitul A. G. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei contravenții prevăzută de art.44 al. 2 din OUG 195/2002 R, cu amendă în cuantum total de 100 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 391 din OG 2/2001, pentru a putea dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: neachitarea amenzii contravenționale în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și imposibilitatea executării silite a acesteia.

Din interpretarea sistematică a art. 391 din OG 2/2001 rezultă că procedura de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea de prestare a unei activități în folosul comunității este parte componentă a procedurii alternative de executare a sancțiunilor contravenționale și nu privește aplicarea unei noi sancțiuni principale pentru aceeași faptă care să fie prevăzută alternativ cu sancțiunea amenzii prin lege.

Deoarece procedura de executare silită nu a putut fi realizată așa cum au precizat organele competente din cadrul Primăriei localității Solca, jud. Suceava, iar contravenientul deși citat legal nu a făcut dovada achitării amenzii stabilite prin procesul verbal de contravenție menționat, sesizarea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă cu consecința obligării contravenientului la prestarea a 10 ore de muncă în folosul comunității în contul debitului datorat, la dispoziția Primăriei orasului Solca, jud. Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligări la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petentul I. Județean de Poliție Suceava în contradictoriu cu intimatul-contravenient A. G. – cu dom. în loc. Solca, ., jud. Suceava.

Inlocuieste sancțiunea amenzii de 100 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._/2008, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 10 ore, la dispoziția Primăriei orasului Solca, jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.05.2013.

Președinte, Grefier,

Red.DEG

Tehnored.PM

ex.4/Data: 31.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 948/2013. Judecătoria FĂLTICENI