Plângere contravenţională. Sentința nr. 263/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 263/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 3757/227/2012

Dosar nr._ - revizuire -

ROMANIA

JUDECATORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 263

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013

Președinte: B. M.

Grefier: Ș. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „revizuire”, formulată de petentul ., împotriva sentinței civile nr. 2495 din 18.11.2011, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsește petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că petentul nu și-a completat cererea de chemare în judecată, așa cum i s-a pus în vedere la termenele precedente, și reține cauza pentru a se pronunța cu privire la anularea acesteia, în baza art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 26.11.2012 sub nr. de dosar_ petentul . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună revizuirea sentinței civile nr. 2495 din 18.11.2011, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ .

Petentul a arătat că președintele completului de judecată ce a pronunțat sentința civilă atacată a respins cererea de administrare a unor probe, examinând cauza pe fond.

Petentul nu a motivat în drept cererea formulată, nu a arătat numele și adresa pârâtului împotriva căruia se îndreaptă și nu a depus sentința a cărei revizuire o cere, deși a fost citat cu mențiunea de a face precizări în acest sens (fila 13).

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 133 alin. 1 Cod de procedură civilă anulează cererea de revizuire plângerea contravențională pentru neindicarea numelui intimatei formulată de revizuentul ..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2013.

Președinte, Grefier,

Red. B.M.

Dact. Ș.M.

3 ex. /13.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 263/2013. Judecătoria FĂLTICENI