Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 953/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 953 /2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier I. G.
Pe rol, judecarea cererii de valoare redusă, formulată de către reclamantul S. M. FĂLTICENI, în contradictoriu cu pârâtul Z. V..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc reprezentantul legal al reclamantului și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 C. pr. civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, rămânând în pronunțare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 23.01.2015, reclamantul S. M. Fălticeni a chemat în judecată pârâtul Z. V. pentru obligarea acestuia la plata sumei de 998 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, a medicamentelor și materialelor sanitare de care a beneficiat în urma unei agresiuni suferite.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 23.03.2012, numitul Z. V., a fost internat la unitatea spitalicească S. municipal Fălticeni, jud. Suceava, ca urmare a unei agresiuni, conform diagnosticului stabilit prin foaia de observație. Pentru însănătoșire a avut nevoie de un număr de 1 zile spitalizare, când a beneficiat de medicamente și materiale sanitare în valoare de 998 lei.
Potrivit articolului 313 din Legea nr. 95/2006 cheltuielile de spitalizare ocazionate de vătămările corporale rezultate din accidente de circulație/accidente de muncă și agresiuni nu se suportă din fondul unic de asigurări de sănătate, ci de partea care a provocat evenimentul, recuperarea acestora fiind în sarcina unității medicale ce a acordat serviciile.
Întrucât Poliția Preutești prin adresa nr._/04.07.2014 a precizat că nu a fost formulată plângere cu privire la evenimentul din data de 23.03.2012, consideră că, cheltuielile de spitalizare trebuie suportate de către pârât.
În aceste condiții, potrivit prevederilor legale mai sus menționate privind plata obligațiilor de către făptuitor, izvorâte în urma consumării unor servicii medicale, solicită constatarea datoriei și obligarea pârâtului la plata sumei de 998 lei, în beneficiul Spitalului M. Fălticeni, jud. Suceava.
Susține că, în conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 95/2006, S. municipal Fălticeni este instituție publică și este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății și art. 1028 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În dovedire, a atașat la dosar în copie foaia de observație, decontul de cheltuieli, și adresa nr. nr._/04.07.2014 a Poliției Preutești, jud. Suceava (f. 30 dosar).
Deși i-a fost comunicat pârâtului formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantei și cu înscrisurile doveditoare, conform art. 1.029 alin. (3) Cod de procedură civilă, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 32 dosar, acesta nu a înțeles să completeze formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform foii de observație clinică generală, numitul Z. V., a fost internat la S. M. Fălticeni, secția chirurgie la data de 23.03.2012, ca urmare a unei agresiuni.
Din analiza și interpretarea sistematică a actului normativ, invocat de către reclamant în susținerea pretențiilor sale, respectiv art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, rezultă că aceste cheltuieli de spitalizare suportate de către unitatea medicală pentru însănătoșirea persoanei agresate, vor trebui recuperate de la persoana care, prin conduita sa ilicită, a comis fapta de agresiune care a determinat suportarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale ale victimei, în speță, pârâtul care nu a formulat plângere cu privire la evenimentul din data de 23.03.2012.
Reclamantul justifică o calitate procesuală activă în temeiul aceluiași act normativ subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Acțiunea este întemeiată sub aspectul răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 cod civil aplicabil conform art. 6 alin. 4 din Codul civil, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile atragerii acesteia în ceea ce îl privește pe pârât căruia i se poate imputa comiterea unui fapt ilicit prejudiciabil în dauna reclamantului prin avansarea unor cheltuieli și acordarea de tratament medical de specialitate care nu poate fi decontat din fondul unic de asigurări de sănătate.
Ținând seama de considerentele mai sus prezentate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 998 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect ,, cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S. M. Fălticeni, cu sediul social în Municipiul Fălticeni, .. 1, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Z. V. CNP_, cu domiciliul în satul A., .>județul Suceava .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 998,00 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, medicamentelor și a materialelor sanitare de care a beneficiat, în perioada 23.03.2012 – 27.03.2012 .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Dată- n Camera de Consiliu.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
R. M. G. I.
Red./Tehn.RM/GI
4 ex./24.04.2015
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria... → |
---|