Contestaţie la executare. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 958/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 958/2015
Dosar nr._ 2913* contestatie la executare
ROMANIA
JUDECATORIA FALTICENI
Sentinta civilă nr.958
Sedinta publică din 23.04.2015
Instanta constituită din:
P.: G. I. M.
Grefier: P. D.
Pe rol, judecarea contestatiei la executare formulată de contestatorii V. M., V. A., V. N., V. E., în contradictoriu cu intimatii V. E. S., V. A. G..
La apelul nominal făcut în sedintă publică lipsesc contestatorii reprezentati fiind de avocat I. S. care substituie pe apărătorul titular avocat D. N. si intimatele reprezentate de avocat T. Isolde care substituie pe apărătorul titular avocat Zoita D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată depuse la dosar prin serviciul registratură relatii comunicate de primăria . au fost anexate în copii certificate filele din RA ale intimatelor.
Avocat T. Isolde pentru intimate arată că acestea sunt plecate la muncă în străinătate si nu se pot prezenta personal la interogatoriu depunând în acest sens înscrisuri doveditoare.
În atare situatie, apărătoarea contestatorilor arată că a luat cunostintă de relatiile comunicate de Primăria . mai are alte solicitări.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul apărătorilor părtilor.
Avocat I. S. pentru contestatori solicită admiterea contestatiei asa cum a fost precizată si anularea actelor de executare începute în dosarul executional nr. 908/2013 al B. D. A., mentinerea concluziilor formulate pe larg în înscrisul depus la filele 22-24 dosar. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat T. Isolde pentru intimate solicită a se avea în vedere concluziile puse de apărătorul titular la termenul de judecată din data de 26 februarie 2015 cu cheltuieli de judecată.
După deliberare,
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fată constată:
Prin cererea adresată initial acestei instante si înregistrată sub nr._ 29.11.2013 contestatorii: V. M., V. A., V. N. și V. E. în contradictoriu cu intimatele V. E. S. și V. A. G., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le vor administra, să dispună anularea executării silite, începute in dosar execuțional nr. 908/2013 al Biroului Executorului judecătoresc „D. și asociații", respectiv a tuturor formelor de executare silită, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că la cererea creditoarelor - intimate V. E. S. și V. A. G., s-a format dosarul execuțional nr. 908/2013, în vederea executării titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 579/21.03.2012, pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă și irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.137/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Urmărirea silită începută împotriva contestatorilor, prin actele execuționale, este nelegală fiind făcută cu încălcarea normelor legale care reglementează materia executării silite.
Actele de executare săvârșite de executorul judecătoresc sunt făcute cu încălcarea normelor legale, care reglementează materia executării silite, respectiv disp. art. 622 C. proc.civ. si urm.
Astfel, potrivit alin. 1 art. 622 C. proc.civ. „obligatia stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie".
Conform alin. 2 „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, daca prin lege specială nu se prevede altfel"
Susțin că prin sentința civilă nr. 579/21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă si irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 137/11.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a admis acțiunea având ca obiect partaj succesoral, dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra bunurilor imobile ce făceau parte din masa succesorală, conform posesiei astfel cum a fost aceasta constatată de experți și relevată de părți, fără a fi în vreun fel contestată.
Astfel, s-au atribuit în lotul intimatelor imobilele construcții, suprafața de 900 mp teren intravilan Preutesti, suprafața de 1.800 mp teren arabil, situat la locul numit „Mănăstioara", suprafața de 1.800 mp teren arabil, situat la locul numit „Staniște” bunuri aflate in posesia acestora.
În lotul contestatarilor V. A., V. N. si V. E. s-au atribuit terenurile situate la locul "B." și "Humărie" și 900 mp teren situat in intravilan Preutesti (S3 schita 4), suprafețe aflate în posesia acestora.
De asemenea, a atribuit în lotul contestatoarei V. M., terenurile aflate în posesia sa, respectiv terenurile situate "La Tarc", "Ș.", "Cetățuie", precum si 900 mp teren intravilan Preutești (S2 schița 4).
Singurele obligații reținute prin titlul executoriu, sentința civilă nr. 579/21.03.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă si irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 137/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava, ce sunt trasate în sarcina intimatelor, respectiv de plată a sultei în cuantum de 1.837 lei contestatoarei V. M. și de 3.490 lei contestatorilor V. A., V. N. si V. E..
Menționează că prin somația comunicată li s-a pus în vedere să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele construcții, suprafața de 900 mp teren intravilan Preutești, suprafața de 1.800 mp. teren arabil, situat la locul numit „Mănăstioara”, suprafața de 1.800 mp. teren arabil, situat la locul numit „Staniște”.
Susțin contestatorii că nu există nicio obligație de predare trasată prin sentința civilă nr. 519/21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă si irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 137/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava de predare a vreunei suprafețe de teren, de altfel, acestea se află în posesia intimatelor, așa cum rezultă din înscrisurile pe care le anexează (anexe raport de expertiza).
Or, cum executarea silită se limitează la obligațiile trasate prin titlul executoriu, iar obligații trasate sunt în sarcina intimatelor, contestatoarele apreciază că actele de executare sunt nelegale.
De asemenea, înțeleg să conteste cheltuielile de executare stabilite prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare.
Astfel, onorariu executorului judecătoresc este de 6.879,40 lei, stabilit conform Ordinului Ministrului nr. 2550/2006 și art. 37 Legea nr. 188/2000.
Susțin că pentru obligația de a preda bunuri, onorariul minim este de 60 lei și onorariul maximal este 2.200 lei, cf. art. 2 pct.IV Anexa Ordinului nr. 2550/2006.
Or, raportat la dispozițiile legale în materie, onorariul stabilit de executor este nelegal.
Pentru cele expuse, contestatorii solicită admiterea contestatiei la executare așa cum a fost formulată.
În drept au invocat disp. art. 711 (1) și urm. Cod proc.civ.
In dovedire au depus înscrisuri (f.8-17).Contestația a fost legal taxată (f.21 dosar).
Intimatele V. E. S. si V. A. G. au depus la dosar întâmpinare (f.29-30) prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimatele au arătat că au formulat la B. D. A. cerere pentru executarea silită a sentinței civile nr. 579/2012 a Judecătoriei Fălticeni, modificată în parte prin decizia civilă nr. 137/17.01.2013 a Tribunalului Suceava.
Indică disp. art. 622 cod proc. civilă potrivit căruia, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. In cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."
Prin hotărârile sus menționate intimatelor le-au fost atribuite mai multe terenuri si imobilele construcții ce se află în posesia contestatorilor, motiv pentru care au apelat la executorul judecătoresc, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor acestor hotărâri.
Susține că potrivit disp. art.(3) al aceluiași articol, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.
Referitor la motivele pentru care s-a formulat aceasta contestație la executare, arată că potrivit disp. art. 994 alin. 2 din noul cod de proc. civilă "Odată rămasă definitivă, hotărârea de partaj constitute titlu executoriu si poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanța nu a dispus în mod expres aceasta predare."
Prin urmare, consideră că nu este necesar ca în cuprinsul unei hotărâri de partaj să fie menționat în mod expres că s-a cerut sau trebuie predate bunurile, cât timp legea permite executarea unei hotărâri, fiind respectate disp. art. 625 și art. 663 noul cod de proc. civilă
În ceea ce privește motivul contestației referitor la onorariul executorului judecătoresc, arată că potrivit art. 39 din Legea 188/2000, republicata in 2011, "(1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești
Potrivit art. 39 din aceeași lege: " ... debitorul va fi ținut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar daca el a executat-o de bunăvoie.
Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc ".
Potrivit Ordinului Ministrului Justiție nr. 2550/2006 din 14 noiembrie 2006, onorariul executorului judecătoresc se stabilește, conform ordinului sus-arătat după cum urmează: predări de bunuri 60 de lei onorariu minimal - 2.200 lei onorariu maximal, pentru debitori persoane fizice.
Din punctul lor de vedere, instanța nu poate interveni pentru a mări sau micșora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime care trebuie să fie stabilit oferind astfel protecție debitorului.
TVA-ul, fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis și se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de OMJ 2550/2006 si art. 37 alin. l din Legea nr. 188/2000, dar se impută tot celui ce se ce vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
În drept au invocat disp. art. 205 Noul cod de procedură civilă. În dovedire au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul contestatorilor.
Contestatorii: V. M., V. A., V. N. și V. E. au formulat răspuns la întâmpinare (f.40-41 dosar) prin care au solicitat instanței înlăturarea susținerilor intimatelor, pentru următoarele considerente:
Astfel cum au arătat, potrivit alin. 1 art. 622 C. proc.civ. „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."
Conform alin. 2 „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Reiterează motivele din contestația la executare si solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată.
A fost depusă la dosar, prin serviciul registratură, copia certificată a dosarului de executare nr. 908/2013 întocmit de B. D. A. si Asociații (f.50-81).
Prin sentința civilă nr. 559 din data de 17.03.2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii: V. M., V. A., V. N. și V. E. – în contradictoriu cu intimatele: V. E. S. și V. A. G. reținându-se că în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 579/2012 definitivă si irevocabilă prin Decizia civilă nr. 137/2013 a Tribunalului Suceava, intimatele au solicitat punerea în executare respectiv, au solicitat a le fi atribuită posesia asupra terenurilor ce au căzut în titlul acestora, urmare a sistării stării de indiviziune respectiv asupra suprafețelor de 900 mp. teren „Acasă” împreună cu casa de locuit si anexe; 1.800 mp. teren arabil la locul „Mănăstioara” si 1.800 mp. teren arabil la locul „Staniște” pe raza localității Preutești, jud. Suceava.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat contestație la executare apelanții V. M., V. A. și V. E., solicitând potrivit art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, admiterea apelului și în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleași instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Astfel, prin decizia nr.808/24.09.2014 a Tribunalului Suceava s-a admis apelul formulat de contestatori anulând sentinta civilă nr. 559/17.03.2014 a Judecătoriei Fălticeni si trimițând cauza spre rejudecare aceleasi instante.
În esență s-a reținut că instanta de fond, trebuia să verifice situația privind posesia terenurilor ce au făcut obiectul executării silite, respectiv dacă era necesară executarea silită a dispozițiilor din titlu executoriu, câtă vreme s-a susținut că intimatele aveau deja posesia terenului.
S-a arătat că în cadrul rejudecării instanța de fond urmează a lămuri aspectele mai sus menționate, referitoare la compensația legală, posesia terenurilor atribuite părților prin titlu executoriu ce se execută, precum și stabilirea cheltuielilor de executare.
Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ .
Având în vedere dispozitiile instantei de casare în cauză s-a atasat dosarul nr._ în care s-au pronuntat hotărârile care constituie titluri executorii, s-au solicitat relatii de la Primăria . la data când V. E. S. și V. A. G. și-au înscris în rolul agricol propriu suprafețele de teren de 900 mp la locul numit „Acasă”, casa și anexele gospodărești, 1800 mp teren la locul numit „Mănăstioara” și 1800 mp la locul numit „staniște”cu înaintarea în copie conform cu originalul a declarațiilor numitelor V. E. S. și V. A. G., au fost citate cu mentiunea personal la interogatoriu intimatele si de asemenea s-au solicitat relatii de la B. D. A. pentru a se comunica dacă în dosarul de executare nr. 908/2013 s-a încheiat vreun proces verbal de cercetare la fața locului.
Pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește norma legală aplicabilă prezentei spețe, instanța reține că în raport de data formulării cererii de executare silită, 17.09.2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile din Noul cod de procedură civilă, așa cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 24 teza ultimă NCPC.
Prin sentința civilă nr. 579/21.03.2012, pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă și irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.137/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis acțiunea privind partajul judiciar după defunctul V. I., decedat la data de 11.12.2000, în urma căruia intimatele din prezentul dosar, V. E. S. și V. A. G. au dobândit casa de locuit și anexele gospodărești, situate în .; - suprafața de 900 mp teren în . 1800 mp teren arabil, situat la locul „Staniște”; 1800 mp teren arabil situat la locul numit Mănăstioara, fiind totodată obligate să plătească pârâtei V. M., cu titlu de sultă, 1837 lei, și pârâților V. N. N., V. N. A. și V. E. suma de 4450 lei cu același titlu.
La cererea creditoarelor - intimate V. E. S. și V. A. G., s-a format dosarul execuțional nr. 908/2013, în vederea executării titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 579/21.03.2012, pronuntată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, definitivă și irevocabilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.137/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava.
În dosarul de executare nr. 908/2013 al B. D. A. prin somația comunicată li s-a pus în vedere contestatorilor să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele construcții, suprafața de 900 mp teren intravilan Preutești, suprafața de 1.800 mp teren arabil, situat la locul numit „Mănăstioara", suprafața de 1.800 mp teren arabil, situat la locul numit „Staniște" și să achite, cu titlu de cheltuieli de executare, suma de 6879,40 lei.
În ceea ce privește susținerea contestatorilor potrivit căreia ei nu erau obligați să predea terenul atribuit intimatelor prin hotărârea de partaj, întrucât în cuprinsul sentinței nu era prevăzută expres o astfel de obligație, instanța urmează a o respinge ca nefondată. Astfel, așa cum a reținut cu putere de lucru judecat și Tribunalul Suceava prin Decizia nr. 808/24.09.2014, conform art. 994 alin.2 NCPC hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu, chiar dacă prin hotărâre nu s-a dispus predarea bunurilor către copărtașii în lotul cărora au căzut, neavând relevanță faptul că hotărârea de partaj a fost pronunțată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, prin urmare, soluția în ce privește obligarea de predare a bunurilor este corectă, nefiind necesar a se indica expres în hotărâre.
Pe fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 622 NCPC „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."
Conform alin.2 „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."
Fiind vorba de predarea unor suprafețe de teren instanța a dispus efectuarea de verificări pentru a se stabili cine avea posesia terenurilor la momentul declanșării executării silite și dacă în cauză a fost necesară această măsură.
Potrivit raportului de expertiză tehnică topocadastrală, aflat la filele122-156 dosar_, ale cărui concluzii au fost reluate în raportul întocmit de expert Ș. M. (f. 231-235 dosar_ ) la întocmirea variantelor de lotizare s-a ținut cont de posesia terenurilor. Coroborând acest aspect cu adresa aflată la fila 42 dosar, prin care, ca răspuns la solicitarea instanței, B. D. și Asociații a arătat că în cauză nu s-a încheiat vreun proces verbal de cercetare la fața locului, precum și cu faptul că în dosarul de executare a fost emisă doar somația contestată ca și act de executare, fără alte acte premergătoare, rezultă prezumția că în cauză nu a existat efectiv o executare. Prin urmare, se confirmă susținerile contestatorilor potrivit cărora intimatele aveau în posesie bunurile atribuite prin hotărârile de partaj.
Conform adresei nr. 2077/15.04.2015 a Primăriei Comunei Preutești și actelor anexă la aceasta, respectiv copie file registrul agricol, intimatele și-au înscris în rolul agricol încă din anul 2009 dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru care au solicitat executarea silită în anul 2013 (f. 53-55). Așa cum se observă din înscrisul aflat la fila 55 dosar înscrierea s-a făcut în baza Sentinței nr. 2644/16.12.2009, care la rândul ei a avut în vedere variantele de lotizare ale raportului de expertiză tehnică topocadastrală, aflat la filele122-156 dosar_ .
Coroborând aceste aspecte cu lipsa nejustificată a intimatelor de la interogatoriul dispus, în baza art. 358 C. proc. civ., instanța constaă ca fiind dovedit faptul că intimatele aveau posesia terenurilor la momentul formulării cererii de executare silită. În speță instanța a mai avut în vedere i faptul că intimatele au făcut dovada reședinței lor în Italia începând cu data de 19.04.2015, la termenul din data de 27.03.2015 când au fost citate cu mențiunea personal la interogatoriu nefiind făcută nici o probă în legătură cu lipsa lor.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța urmează a admite în parte contestația la executare, sens în care va dispune anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 908/2013 al B. D. și Asociații, respectiv a Încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 12.11.2013 și a Somațiilor emise în data de 12.11.2013.
Pe cale de consecință, fiind desființat titlul executoriu privind cheltuielile de executare, instanța urmează a respinge capătul de cerere privind compensarea legală ca nefondată, deoarece în cauză nu mai este îndeplinită condiția datoriilor reciproce.
În baza art. 453 C. proc. civ. va obliga intimatele la plata cheltuielilor de judecată de 549 lei reprezentând taxă de timbru.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatorii V. M., V. A., V. N., V. E. toti domiciliati în ..Suceava cu domiciliul procesuale ales la Cabinet avocat D. N. din Suceava Bdl.G.E. nr. 25 ..B . în contradictoriu cu intimatele V. E. S. din ..Suceava si V. A. G. din . jud.Suceava cu domiciliul procesuale ales la Cabinet avocat Zoita D. din Fălticeni .. jud.Suceava.
Dispune anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 908/2013 al B. D. și Asociații, respectiv a Încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 12.11.2013 și a Somațiilor emise în data de 12.11.2013.
Respinge capătul de cerere privind compensarea, ca nefondat.
Obligă intimatele la plata sumei de 549 lei cheltuieli de judecată față de contestatori.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2015.
P., Grefier,
Red.GI
Tehn.PD/8ex/
Data:05.06.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|