Fond funciar. Sentința nr. 1547/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1547/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 1547/2015
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1547
Ședința publică din 17 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. C.
Grefier: V. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect fond funciar - pretenții, formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură - Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtul F. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă reprezentantul acesteia și avocat N. C., lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, cererea reclamantei de renunțare la judecată împreună cu o copie a chitanței (filele 57, 58).
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Apărătorul reclamantei solicită a se lua act de renunțarea la judecată, pârâtul a achitat debitul.
Instanța reține cauza pentru soluționarea cererii reclamantei de renunțare la judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 635,98 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru o suprafață de 2,0 ha teren livadă situat în extravilanul mun. Fălticeni, teren care s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea sa până în anul 2005 și pe care au fost efectuate anterior anului 1990 lucrări de investiții neamortizate în totalitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, înregistrate ca atare în evidențele contabile.
Terenul ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului figurează înscris în anexa nr. 42, întocmită de Comisia mun. Fălticeni de aplicare a legilor fondului funciar în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 55 din HG 1172/2001, anexă în care, corespunzător suprafeței reconstituite, a fost evidențiată și valoarea neamortizată a investiției de pe terenul restituit, ce urma a fi recuperată de la beneficiarul reconstituirii.
Anexa sus menționată a fost validată în totalitate (atât în ceea ce privește suprafața restituită în natură, cât și în ceea ce privește valoarea investiției neamortizate, supusă restituirii) prin hotărârea nr. 26 din 3 martie 2005 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre comunicată acesteia la data de 5 martie 2015 cu adresa nr. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava.
Ulterior validării și expirării termenului de 30 zile în care, potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, hotărârea de validare putea fi contestată de către persoanele interesate, pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și a obținut titlu de proprietate pentru terenul astfel reconstituit.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile aflate în proprietatea statului, care se restituie în natură pe vechile amplasamente foștilor proprietari și pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . actului normativ sus menționat, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Cum în speță pârâtul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în temeiul dispoziției legale sus menționate acestuia îi incumba obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate, astfel cum este ea stabilită în anexa 42, validata prin hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene Suceava, investiție care face parte din patrimoniul reclamantei și care este evidențiată ca atare în evidențele contabile.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 635,98 lei, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Totodată, în temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 55 din HG 1172/2001 (în vigoare la data emiterii hotărârii de validare), art. 43 alin. 3 din HG 890/2005, art. 453 cod procedură civilă.
In dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de următoarele mijloace probatorii: înscrisuri, interogatoriul pârâtului si orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri în condițiile art. 254 alin. 2 cod procedură civilă.
D. fiind faptul că litigiul de fața are natura unui proces funciar în accepțiunea art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 iar pretențiile deduse judecății izvorăsc din aplicarea Legii nr. 1/2000, potrivit art. 42 din Legea nr. 1/2000 rap. la art. 29 alin. 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013, reclamanta susține că prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
A depus la dosar înscrisuri (f.9-14; 22-50).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantei, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
La solicitarea instantei pentru a comunica actele care au statla baza emiterii titlului de proprietate si totodată dacă pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament si dacă i s-a pus în vedere că are de plătit valoarea investiției executate, Comisia Judeteană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a comunicat la dosar adresa nr. 5194/A.M./20.04.2015 (f.21) cu precizarea că aceste relații pot fi solicitate de la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară si de la Comisia Locală de fond funciar.
La acest termen de judecată au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul Primăriei F. M. împreună cu documentație (filele 54-66), și cererea reclamantei de renunțare la judecată împreună cu o copie a chitanței (filele 67, 68).
Avocat N. C. pentru reclamantă solicită a se lua act de renunțarea la judecată, pârâtul a achitat debitul.
Examinând cererea de față așa cum a fost precizată, instanța o constată întemeiată.
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține ca în cauză reclamantul a formulat la data de 17.06.2015, în scris cererea de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată (f.57 dosar).
Art. 406 al.4 Cod pr. civilă prevede „dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.
Întrucât pârâtul nu s-a prezentat în instanță la acest termen de judecată rămânerea acestora în in pasivitate semnifică, potrivit art. 406 alin. (4) teza finală Cod pr. civilă, acord tacit la renunțare, astfel încât condiția analizată va fi considerată îndeplinită în vederea pronunțării hotărârii conform art. 406 alin. (6) Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni - cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul F. V. – cu domiciliul în mun. Bacău, ..11,..
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi depusă la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.08.2015.
P., Grefier,
Red. .>
Ex.4/Data: 21.08.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1497/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 1505/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|