Fond funciar. Sentința nr. 1633/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1633/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 1024/227/2015
Dosar nr._
- fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1633
Ședința publică din 10 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Grefier: B. I.
Pe rol se află judecarea cauzei civile, având ca obiect „fond funciar”, privind reclamanta – pârâtă Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, prin reprezentant legal G. A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant V. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat N. C. pentru reclamanta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale atașată la fila 47 dosar și pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a răspuns la adresa instanței (filele 57- 91), după care,
Reprezentantul convențional al reclamantei-pârâte depune la dosar interogatoriul pârâtului și precizări la cerere, cu privire la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 19 din Legea nr. 1/2000 – redactare inițială.
În conformitate cu prevederile art. 352 Cod procedură civilă, s-a luat interogatoriu civil pârâtului-reclamant V. C., răspunsurile la acesta fiind trecute pe aceeași foaie cu întrebările (fila 92).
În completarea susținerilor de la interogatoriu, pârâtul-reclamant precizează că i-a fost comunicată hotărârea de validare a dreptului de proprietate și că a semnat de primire a acesteia, astfel că a cunoscut despre obligația de plată a sumei solicitată de reclamanta-pârâtă.
De asemenea, pârâtul-reclamant arată că nu a formulat precizări la cererea reconvențională și nici nu a timbrat-o, așa cum i s-a pus în vedere.
Instanța pune în discuție nulitatea cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant pentru lipsa valorii obiectului acesteia, a temeiului de drept si a lipsei taxei judiciare de timbru ce urma a fi achitată funcție de valoare.
Reprezentantul convențional al reclamantei-pârâte solicită anularea cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant ca urmare a nerespectării prevederilor art. 194 Cod procedură civilă.
Pârâtul-reclamant arată că este de acord cu aceasta.
Instanța se va pronunța asupra cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant odată cu fondul cauzei.
Reprezentantul convențional al reclamantului și pârâtul-reclamant, având ultimul cuvânt, arată că nu au de formulat alte cereri.
Instanța, nemaifiind de formulat cereri și probe de administrat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților în acest sens.
Avocat N. C. pentru reclamanta-pârâtă solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată, respectiv obligarea pârâtului-reclamant la plata sumei de 1297,16 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizată de pe suprafața de 0,44 ha teren livadă.
Pârâtul-reclamant solicită respingerea cererii.
Instanța, declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza pentru soluționare.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 03.04.2015 sub nr._, reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.297,16 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru o suprafață de 0,44 ha teren livadă situat în extravilanul mun. Fălticeni, teren care s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea sa până în anul 2005 și pe care au fost efectuate anterior anului 1990 lucrări de investiții neamortizate în totalitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000, înregistrate ca atare în evidențele contabile.
Terenul ce a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei figurează înscris în anexa nr. 42, întocmită de Comisia mun. Fălticeni de aplicare a legilor fondului funciar în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 55 din HG 1172/2001, anexă în care, corespunzător suprafeței reconstituite, a fost evidențiată și valoarea neamortizată a investiției de pe terenul restituit, ce urma a fi recuperată de la beneficiarul reconstituirii.
Anexa sus menționată a fost validată în totalitate (atât în ceea ce privește suprafața restituită în natură, cât și în ceea ce privește valoarea investiției neamortizate, supusă restituirii) prin hotărârea nr. 26 din 3 martie 2005 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre comunicată acesteia la data de 5 martie 2015 cu adresa nr. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava.
Ulterior validării și expirării termenului de 30 zile în care, potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, hotărârea de validare putea fi contestată de către persoanele interesate, pârâtul a fost pus în posesie pe vechiul amplasament și a obținut titlu de proprietate pentru terenul astfel reconstituit.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile aflate în proprietatea statului, care se restituie în natură pe vechile amplasamente foștilor proprietari și pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . actului normativ sus menționat, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Cum în speță pârâtul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în temeiul dispoziției legale sus menționate acestuia îi incumba obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate, astfel cum este ea stabilită în anexa 42, validata prin hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene Suceava, investiție care face parte din patrimoniul reclamantei și care este evidențiată ca atare în evidențele contabile.
Pentru aceste motive, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.297,16 lei, reprezentând contravaloarea investiției neamortizate de pe suprafața de teren cu privire la care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Totodată, în temeiul art. 453 cod procedură civilă, solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat disp. art. 4 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, art. 55 din HG 1172/2001 (în vigoare la data emiterii hotărârii de validare), art. 43 alin. 3 din HG 890/2005, art. 453 cod procedură civilă.
In dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de următoarele mijloace probatorii: înscrisuri, interogatoriul pârâtului si orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri în condițiile art. 254 alin. 2 cod procedură civilă.
D. fiind faptul că litigiul de fața are natura unui proces funciar în accepțiunea art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 iar pretențiile deduse judecății izvorăsc din aplicarea Legii nr. 1/2000, potrivit art. 42 din Legea nr. 1/2000 rap. la art. 29 alin. 1 lit. 1 din OUG nr. 80/2013, reclamanta susține că prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
Atașează la dosar Hotărârile nr. 26/03.03.2005 si nr. 386/17.03.2005 ale Comisiei Judetene Suceava, tabel nominal cuprinzând persoanele fizice îndreptățite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură,lista de inventariere a mijloacelor fixe (f.10-14; 20-35).
Conform art. 201 al.1 Cod pr. Civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei care a formulat întâmpinare si cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii si obligarea reclamantei la plata venitului nerealizat prin deposedare abuzivă.
Înțelege să invoce excepția netimbrării acțiunii și ca atare solicită anularea cererii.
Susține că reclamanta invocă dispozițiile art. 42 din Legea nr. 1/2000 dar aceasta nu poate avea calitate de subiect participant în cadrul procedurii stabilită de legea funciară, nu justifică nici un interes legitim în cadrul aceste proceduri și ca atare nu poate beneficia de prevederile acestei dispoziții legale de exonerare a plății taxei judiciare. Reclamanta nu poate avea decât calitatea unui terț, pretins prejudiciat, fără un interes legitim, și ca atare nu poate acționa în instanță fără a plăti taxa judiciară datorată, calculată la valoarea pretențiilor pretinse.
Apoi a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care nu poate justifica un interes legitim în cauză și nici faptul că în procedura reconstituirii dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 0,44 ha teren agricol a fost prejudiciată în vreun fel. Terenul în cauză, la data reconstituirii dreptului de proprietate - 1991 aparținea statului, nu Stațiunii Pomicole, aceasta fiind doar un administrator.
Prin Legea 1/2000 s-a dispus restrângerea suprafețelor agricole aflate în administrarea stațiunilor de cercetare strict pentru cercetare, cu punerea la dispoziția comisiilor locale a terenurilor rămase disponibile pentru punerea în posesie a foștilor proprietari.
Prin art. 4, alin. 1 indice 2 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, se prevede expres „obligația de a plăti statulu, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției..."
Așadar consideră că, calitate procesuală activă nu poate avea decât Statul Român iar reclamanta nu poate acționa în nume propriu și nici în numele statului, pentru că nu mai era administrator al terenului odată cu predarea suprafețelor de teren către comisiile locale, rămânând la dispoziția acestora potrivit dispozițiilor legii funciare.
A mai invocat pârâtul si excepția prescripției dreptului la acțiune.
Susține că Noul cod civil prin dispozițiile art. 2523 noul Cod Civil statuează: „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".
Dacă instanța va respinge această excepție, solicită a se avea în vedere faptul că deși autoarea sa a fost împroprietărită cu o suprafață de 0,44 ha teren livadă, în fapt, la scurt timp după acest moment pomii au suferit un puternic proces de uscare și îmbolnăvire. In prezent cel mul 10% din pomii inițial plantați se mai află în picioare și oricum și aceștia sunt uscați/bolnavi și nu mai produc fructe (mere). Pe ternul respectiv a fost înființată o livadă de meri, însă în perioada comunistă, astfel încât în momentul în care s-a făcut reîmproprietărirea merii erau îmbătrâniți. Este cunoscut faptul că merii din livezile intensive au o durată de viață mult mai scurtă decât merii plantați individual în sistem clasic.
Solicită în acest sens administrarea probei cu cercetarea la fața locului, pentru ca instanța să constate aceste aspecte, sau în caz contrar efectuarea unei expertize care să lămurească situația descrisă. Totodată solicită administrarea probei cu martori.
Menționează faptul că terenul a fost primit de către mama sa. El nu cunoaște situația lui în detaliu. Din acest motive solicită respingerea probei cu interogatoriul. În plus consideră că această probă nu este utilă și nici pertinentă soluționării prezentei cauze.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,44 ha teren provenit de la Stațiunea Pomicolă, cu livadă îmbătrânită.
Prin hotărârile 26/3.030.2005 și 389/17.03.2005 s-a aprobat anexa 24 a Comisiei municipale Fălticeni, prin care potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 1/2000 s-a stabilit în sarcina sa, la poziția 113, obligația de a plăti statului o despăgubire de 1.297 lei, c/v investiției neamortizate. Acest articol de lege, art. 19 a fost expres abrogat de Legea nr. 247/2005, intrată în vigoare la 22.06.2005, iar HG 1172/2001 a fost de asemenea abrogat prin Hotărârea nr. 890/2005, astfel că a fost abrogată și baza în care a fost obligat la această sumă, fiind exonerat de plata acesteia. Anexa 24 și cele două Hotărâri 26 și 389 din 2005 invocate de către reclamantă în probațiune nu mai au nicio valoare.
In motivarea cererii de chemare în judecată se face trimitere la art. 4 alin. 12 din Legea nr. 1/2000: Pentru terenurile menționate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la . prezentei legi, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.
Solicită ca pârâta să depună la dosar dovada faptului că s-a efectuat o procedură de evaluare (și procesul verbal de constatare), referatul de evaluare, etc. (și actul prin care s-a constatat acest aspect) a contravalorii neamortizate a investiției și a faptului că s-a constatat că aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a legii menționate. Simpla depunere a unor tabele cu valorile respective, nu demonstrează că s-a făcut o evaluare exactă a valorii terenului livadă, dacă respectiva valoare corespunde realității și nici a faptului că suma neamortizată a investiției reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000. Aceasta este o condiție de inadmisibilitate a cererii.
Prin cerere reconvențională, pârâtul a solicitat obligarea pârâtei la acordarea venitului nerealizat, prin deposedarea abuzivă, pentru anii cât a avut în proprietate terenul în discuție și obligarea acesteia la restabilirea situației anterioare: aducerea terenului la starea lui inițială de teren agricol (în momentul de față costul desfundării terenului prin scoaterea pomilor ce sunt aproape toți uscați costă mult mai mult decât valoarea neamortizată a investiției).
Prețul nu îl poate aprecia deoarece nu cunoaște care este durata de timp cât reclamanta a avut în posesie terenul și nici valoarea venitului nerealizat aferentă fiecărui an.
În acest sens solicită:
Efectuarea unei adrese către Primăria Fălticeni pentru a comunica care este beneficiul nerealizat pentru suprafața de 0,44 ha pentru anii cât pârâta a avut în proprietate terenul;
Efectuarea unei adrese pârâtei Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni pentru a preciza între ce ani a avut în proprietate și în exploatare suprafața de teren cu privire la care solicită plata valorii neamortizate a investiției;
Dacă instanța va considera că se impune ca el în calitate de reclamant să facă aceste adrese, solicită să se acorde un nou termen în care să trimită adresele acestor instituții.
În situația în care instanța va admite cererea reclamantei și deopotrivă și prezenta cerere reconvențională solicită compensarea sumelor stabilite.
Cu privire la timbrarea prezentei cereri reconvenționale, arată că aceasta este scutită de taxă judiciară de timbru în acord cu dispozițiile art. 42 din Legea nr. 1/2000: „Cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidente, precum și intabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru și de timbru judiciar.
Solicită judecarea prezentei cereri reconvenționale și în lipsa sa, potrivit disp. art. 411 noul Cod pr. civilă.
Față de toate cele expuse solicită respingerea acțiunii reclamantei în primul rând pe excepțiile invocate si în subsidiar, ca nefondată, reclamanta nedovedind prejudiciul pretins.
In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, expertiza agricolă/contabilă (dacă va fi cazul), cercetarea la fața locului si orice alte probe ce vor reieși din dezbateri si admise de lege.
Prin răspunsul la întâmpinare (f.48-51) reclamanta solicită respingerea excepțiilor si apărărilor formulate de pârât.
Astfel, în ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, aceasta arată că potrivit art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005, procesele funciare sunt definite ca fiind "plângerile, contestațiile și a alte litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Susține că față de definiția sus menționată și față de împrejurarea că pretențiile deduse judecății în litigiul de față derivă din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 1/2000 privind recuperarea valorii neamortizate a investițiilor de pe terenurile retrocedate foștilor proprietari ( art. 19 din Legea nr. 1/2000-redactare inițială și art. 4 alin. 1 ind. 2 din forma republicată a Legii), prezenta cauză are natura unui proces funciar în sensul art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005.
Așa fiind, având în vedere și faptul că potrivit art. 42 din Legea nr. l/2000,"cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidente, precum și intabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a prezentei legi sunt scutite de taxa de timbru și de timbru judiciar", este evident că acțiunea de față, care este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2000, este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pe de altă parte, în conformitate cu disp. art. 6 alin. 7 din Legea nr.45/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 72/2011, cererile și acțiunile în justiție adresate instanțelor de către ASAS și de către unitățile de cercetare-dezvoltare sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Cum reclamanta este o unitate cu profil de cercetare dezvoltare reorganizată potrivit Legii nr. 45/2009, consideră dispoziția legală sus menționată justifică scutirea de la plata taxei judiciare de timbru aferente acțiunii de față.
Față de cele arătate, având în vedere și faptul că potrivit art. 29 lit. I din OUG nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, excepția netimbrării acțiunii nu este dată și solicită a fi respinsă.
Consideră reclamanta că nici excepția lipsei calității procesuale active a sa nu este dată.
Din această perspectivă, învederează faptul că investițiile neamortizate de pe terenul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului au fost realizate de ea în perioada în care a exercitat dreptul de administrare asupra acestui teren aflat în proprietatea statului, împrejurare ce rezultă din evidențele contabile ale unității, în care sunt înregistrate investițiile pe tarlale/sole și valorile acestora.
Din cuprinsul art. 19 din Legea nr. 1/2000 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu rezultă că creditorul obligației dc plată a contravalorii investițiilor neamortizate ar fi o altă entitate juridică decât investitorul, o asemenea concluzie nefiind justificată de nicio altă reglementare din cuprinsul legilor fondului funciar.
Cum reclamanta a fost proprietara investițiilor de pe terenul supus reconstituirii și are prin urmare, calitatea de parte în raportul juridic litigios având ca obiect obligația de restituire a contravalorii investiției neamortizate, în conformitate cu disp. art. 36 cod procedură civilă, consideră că justifică legitimarea procesuală activă în promovarea acțiunii de față.
Mai susține că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Susține că la data validării anexei 42, erau în vigoare disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel cum fuseseră modificate prin Legea nr. 400/2002, iar potrivit acestui text de lege "în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de Ia noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani". Prin urmare, termenul de prescripție reglementat de legea în vigoare la data nașterii obligației de plată era de 10 ani.
Sub aspectul datei de la care începe să curgă termenul de prescripție sus menționat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în vigoare la data validării anexei 42, iar nu dispozițiile noului cod civil.
D. fiind faptul că obligația instituită de art. 19 din legea nr. 1/2000 își are temeiul în principiul îmbogățirii fară just temei în ceea ce privește începutul prescripției extinctive sunt aplicabile prin analogie disp. ari. 8 din actul normativ sus menționat, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Cum în cauză anexa 42, împreună cu hotărârea de validare, au fost comunicate reclamantei la data de 5 martie 2015, conform adresei nr. 2382/2015 a Comisiei Județene Suceava și cum la data acestei comunicări a aflat care sunt persoanele în sarcina cărora a fost stabilită obligația de plată a investițiilor neamortizate, în conformitate cu disp. art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție a început să curgă la 5 martie 2015, nefiind împlinit la momentul introducerii acțiunii.
In altă ordine de idei, în conformitate cu disp. ari. 7 alin. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în cazul în care dreptul este sub condiție suspensivă sau eu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat tcrmentii
In speță, față de reglementarea cuprinsă în art. 19 din Legea nr. l/2000, în forma aflată în vigoare la data validării anexei 42, obligația de plată a contravalorii investiției neamortizate este condiționată de existența unor investiții funcționale pe terenul ce face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, astfel încât numai la momentul finalizării procedurii de reconstituire prin emiterea titlului de proprietate este îndeplinită condiția suspensivă sus menționată întrucât abia la acest moment se poate cunoaște cu certitudine amplasamentul terenului reconstituit și se poate stabili dacă acesta este sau nu ocupat de investiții funcționale și dacă intră sau nu sub incidența art. 19 din Legea nr. 1/2000. Anterior punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite, vocația acestora la reconstituire este una abstractă și nu vizează un anume amplasament (aceasta întrucât punerea în posesie se putea realiza și pe un alt amplasament), așa încât abia la momentul individualizării amplasamentului reconstituit prin punere în posesie și prin înscrierea acestuia în titlul de proprietate devin incidente disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000, condiția suspensivă prevăzută de acest text de lege fiind îndeplinită.
In raport de aceste considerente, termenul de prescripție de 10 ani nu a început să curgă înainte de emiterea titlului de proprietate în care este individualizat amplasamentul pe care se află investițiile neamortizate, ori în mod evident în raport de această dată termenul de prescripție nu se împlinise până la momentul promovării acțiunii de față.
In subsidiar, în măsura în care nu vor fi reținute susținerile sus menționate, dreptul la acțiunea în recuperarea sumelor înscrise în anexa 42 nu putea în nici un caz să curgă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de validare a anexei, adică înainte de expirarea termenului de 30 zile în care persoanele nemulțumite aveau posibilitatea de a formula plângere împotriva hotărârii de validare fie cu privire la întinderea suprafeței validate, fie cu privire la întindererea obligației de plată stabilite. Cum hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene a rămas definitivă la data de 3 aprilie 2005 ( când a expirat termenul de 30 zile prev. de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată), rezultă că la data promovării acțiunii de față termenul de prescripție de 10 ani (calculat potrivit art. 101 cod procedură civilă anterior) nu se împlinise.
Mai arată că estc neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că obligația de plată invocată nu are temei legal pe considerentul că disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000 a fost abrogat.
Din această perspectivă, anexa 42, în care figurează înscrisă obligația de plată în discuție, a fost întocmită la data de 31 ianuarie 2005, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 1/2000, astfel cum fuseseră modificate prin OUG nr. 102/2001 și prin Legea nr. 400/2002.
Potrivit art. 19 din acest act normativ, în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani, iar potrivit art. 55 din HG 1172/2001, în vigoare la aceeași dată, în anexa nr. 42 se înscriu persoanele fizice, acționari sau locatori, precum și alte persoane îndreptățite de la care urmează să se recupereze valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite în natură, într-o perioadă de maximum 10 ani, potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
Odată cu . Legii nr. 247/2005 ( 22 iulie 2005), textul art. 19 din Legea nr. 1/2000 a fost abrogat, dar obligația de plată a valorii neamortizate a investițiilor de pe terenurile supuse reconstituirii a fost reglementată prin disp. art. 4 alin. 1 ind. 2, introduse în cuprinsul Legii nr. 1/2000 prin același act normativ, respectiv Legea nr. 247/2005.
In orice caz, obligația de plată invocată prin acțiune a fost stabilită în temeiul art. 19 din Legea nr. 1/2000-în forma aflată în vigoare la data întocmirii și validării anexei 42, ori potrivit principiului "tempus regit actum" și potrivit principiului neretroactivității legii civile (în raport de care o dispoziție de abrogare nu poate retroactiva și nu poate afecta obligațiile născute în mod valabil sub imperiul legii vechi) acest text de lege rămâne aplicabil pretenților deduse judecații.
In ceea ce privește cuantificarea și stabilirea obligației de plată invocată prin acțiune, reclamanta învederează următoarele:
Valorile de înregistrare în contabilitate ale investițiilor de pe terenurile ulterior retrocedate erau cele înscrise în inventarul fermelor pomicole și constau în: livezi, amenajări antierozionale în plantații, drenuri, platforme betonate, drumuri asfaltate stații de preparat soluție, împrejmuiri din plasă de sârmă, instalații de alimentare cu apă, regularizări cursuri de apă, așa cum rezultă din copiile documentelor contabile atașate prezenului răspuns la întâmpinare, respectiv anexa 1, în care figurează valoarea de_ lei. În anul 2003, în temeiul OG nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea mijloacelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice,reclamanta susține că a reactualizat aceste valori la suma de 2.613.369,24 lei, potrivit anexei 2,iar în raport de valorile astfel actualizate, care au fost comunicate Comisiei locale de fond funciar, au fost defalcate obligațiile de plată pentru beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate.
In ceea ce privește valoarea înscrisă în anexa 42 la poziția pârâtului, reclamanta susține că a comunicat Comisiilor locale de fond funciar pe ale căror raze teritoriale se aflau terenurile afectate de investiții valoarea globală, calculată pe tarlale (sole) a acestor investiții, care erau funcționale la acea dată și care au sporit valoarea fondului funciar, astfel cum era ea evidențiată în evidențele contabile ale sale la acea dată. In urma centralizării cererilor de reconstituire și verificării dreptului de reconstituire al solicitanților pentru amplasamentele care se aflaseră anterior în administrarea reclamantei, Comisia locală de fond funciar a defalcat valoarea investițiilor în funcție de întinderea și amplasamentul suprafeței pentru care s-au formulat propuneri de reconstituire pentru fiecare persoană îndreptățită, valorile astfel defalcate fiind înscrise în anexa 42 conform art. 55 din HG 1172/2001.
Prin urmare, suma evidențiată în anexa 42 la poziția la care figurează înscris pârâtul corespunde cu valoarea neamortizată a investiției de pe terenul respectiv, astfel cum era ea înscrisă în evidențele contabile ale reclamantei și cum a fost defalcată de Comisia locală de fond funciar în funcție de întinderea și amplasamentul suprafeței reconstituite.
In altă ordine de idei, potrivit art. 26 din HG 1172/2001, anexa 42 a fost adusă la cunoștința persoanelor interesate prin afișare la ușa consiliului local, astfel încât persoanele nemulțumite de propunerile comisiei locale în privința valorii de recuperat a investițiilor neamortizate aveau posibilitatea de a contesta aceste propuneri în termen de 5 zile de la afișare. In egală măsură, în ipoteza în care titularii cererilor validate înțelegeau să conteste valorile de recuperat ale investițiilor de pe terenurile retrocedate, stabilite potrivit art. 19 din Legea nr. 1/2000 ( în forma aflată în vigoare la data validării), aceștia aveau și posibilitatea de a contesta hotărârea de validare a Comisiei Județene în termen de 30 zile, în conformitate cu disp. art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Prin urmare, în procedura administrativă prealabilă validării cererii de reconstituire, persoanele îndreptățite au luat cunoștință despre obligația de a restitui contravaloarea investiției neamortizate și despre cuantumul acestei obligații, iar în măsura în care aceștia nu au înțeles să conteste în condițiile legii valorile stabilite și validate prin anexa 42 și au acceptat punerea în posesie pe amplasamentul afectat de investiții, existența și cuantumul obligației de restituire nu mai pot fi contestate în prezentul cadru procesual.
In raport de cele arătate, obligația pârâtului de plată a contravalorii neamortizate a investiției de pe terenul înscris în titlul de proprietate a fost corect stabilită în conformitate cu disp. art. 19 din Legea nr. 1/2000, în forma aflată în vigoare la data validării anexei nr. 42 și emiterii titlului de proprietate, susținerile pârâtului în sensul că această obligație nu ar avea temei legal fiind nefondate.
Mai arată reclamanta că, împrejurarea că punerea în posesie a pârâtului nu s-a efectuat pe vechiul amplasament al autorului său nu este relevantă în cauză.
Cu privire la acest aspect, anexa 42, în care a fost evidențiată obligația de plată a contravalorii investițiilor neamortizate, a fost validată în temeiul art. 19 din Legea nr. 1/2000, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar potrivit principiul neretroactivității legii civile, acesta este textul de lege ce guvernează regimul juridic al obligației de restituire.
Potrivit textului de lege sus menționat, în cazul în care pe suprafețele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile prezentei legi se află investiții funcționale, contravaloarea acestor investiții rămasă neamortizată se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani. Această reglementare nu face distincție după cum reconstituirea se realizează sau nu pe vechile amplasamente ale foștilor proprietari (așa cum este cazul reglementării de la art. 4 alin. 1 ind. 2, introdusă însă în textul Legii nr. 1/2000 prin Legea nr. 247/2005), împrejurare în raport de care obligația de plată instituită în favoarea beneficiarilor reconstituirii nu este condiționată de restituirea terenului pe vechiul angajament, ea născându-se din simplul fapt al retrocedării unui teren pc care se află investiții funcționale neamortizate.
In ceea ce privește cererea reeonvențională, reclamanta a invocat nulitatea acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prev. de art. 209 alin. 3 rap. la art. 194 lit. c, d cod procedură civilă.
Susține că pe cale reeonvențională pârâtul a solicitat ca reclamanta să fie obligată la ""acordarea venitului nerealizat" în perioada în care a deținut terenul în discuție, fără a indica valoarea sumei pretinse, modul de calcul al acesteia, perioada de referință, temeiurile de fapt și de drept ale pretenției formulate, astfel cum impun disp. art. 194 lit. c, d cod procedură civilă.
De asemenea, pârâtul mai solicită ca reclamanta să fie obligată la restabilirea situației anterioare în sensul readucerii terenului la categoria de folosință agricolă, fără a indica nici pentru această pretenție temeiurile de fapt și de drept avute în vedere.
Cum în absența mențiunilor sus arătate este în imposibilitate de a formula apărări corespunzătoare, consideră că cererea reeonvențională este lovită de nulitate în temeiul ari. 175 cod procedură civilă.
Cât privește probele solicitate de pârât pentru dovedirea situației actuale a terenului reconstituit, respectiv proba cu cercetarea locală și proba cu martori și înscrisuri, solicită respingerea acestora ca inutile întrucât administrarea probelor solicitate nu este de natură să dovedească existența investițiilor (parte din ele neavând caracterul unor lucrări vizibile) și nici valoarea acestora, iar ceea ce interesează în cauză nu este situația actuală a terenului, ci situația investițiilor și a amortizării acestora la data validării anexei 42.
In plus, existența și valoarea investițiilor rezultă din evidențele contabile ale sale, iar obligația de plată stabilită în sarcina pârâtului prin validarea anexei 42 nu a fost contestată pe calea plângerii reglementate de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, împrejurări în raport de care sunt inutile cauzei probele prin care se tinde a se infirma valoarea investițiilor neamortizate, astfel cum a fost ea validată de Comisia Județeană Suceava.
Față de toate considerentele expuse anterior, reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor de fond invocate de pârât, anularea cererii reconvenționale și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul-reclamant, după ce acestea au fost puse în discuția părților la termenul de judecată din 24.06.2015 instanța le constată neîntemeiate, urmând a le respinge ca atare.
Astfel, în privința excepției netimbrării acțiunii, prin încheierea de ședință mai sus-menționată instanța a dispus respingerea acesteia deoarece potrivit disp. art. 42 din Legea nr. 1/2000 coroborată cu art. 29 al. 1 lit.”l” din OUG nr. 80/2013, cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii si incidente, precum si intabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările si completările ulterioare si a Legii nr. 1/2000 sunt scutite de taxa de timbru si timbru judiciar.
Cum prezenta cerere a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2000, în conformitate cu dispozițiile legale sus-citate aceasta este scutită de plata taxei judiciare.
Cât privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantei ca urmare a nejustificării unui interes legitim întrucât terenul în litigiu aparține statului, instanta o va respinge de asemenea deoarece, art. 19 din Legea nr. 1/2000, în vigoare la data validării dreptului de proprietate în favoarea pârâtului si stabilirii obligației de plată, nu stabilește cine este creditorul obligației, ci doar prevede obligația recuperării investiției în maximum 10 ani.
Cum potrivit înscrisurilor atașate la dosar, respectiv liste de inventariere, reclamanta este cea care a efectuat investițiile pe terenul atribuit pârâtului, aceasta își justifică legitimitatea procesuală activă în prezenta cauză.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu este dată, instanța urmând să o respingă din următoarele considerente:
Art. 19 teza a II-a din Legea nr. 1/2000 în vigoare la data validării dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtei si sub imperiul căruia s-a născut obligația prevede că valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile restituite acționarilor sau locatorilor, precum si altor persoane îndreptățite, în conformitate cu prezenta lege, se recuperează de la aceștia într-o perioadă de maximum 10 ani.
Potrivit art. 7 alin. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză conform prevederilor art. 6 alin. 4 Cod Civil, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Daca dreptul este sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cind s-a implinit conditia sau a expirat termenul.
In cauza de față, obligația de plată instituită prin art. 19 din Legea nr. 1/2000 este condiționată de existența investițiilor pe terenul ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, reconstituire ce se consideră a fi finalizată în momentul emiterii titlului de proprietate, așa cum prevăd disp. art. 12 din Legea nr. 18/1991, de la această dată fiind îndeplinită condiția restituirii, pe un anumit amplasament, clar delimitat și pe care s-au făcut investiții, a căror valoare neamortizată a fost pretinsă.
Cum pârâtul a dobândit prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului validat prin hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Judetene, din momentul emiterii Titlului de proprietate nr. 2450/28.09.2006, titlu în care este validată suprafata de 0,44 ha teren afectată de investiții, de la acea dată s-a născut si raportul obligațional de plată a contravalorii acestora.
In raport de data emiterii titlului de proprietate, 28.09.2006, cererea de față înregistrată pe rolul instanței noastre la data de 03.04.2015 a fost formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de lege, astfel că excepția invocată de pârât apare neîntemeiată.
In altă ordine de idei, instanța mai reține si faptul că dreptul la acțiune în recuperarea sumei înscrisă în anexa 42 pe numele autorului pârâtului nu putea să curgă decât de la data rămânerii definitive a hotărârii de validare a dreptului de proprietate în favoarea acestuia.
Cum hotărârea nr. 26/03.03.2005 a Comisiei Judetene a rămas definitivă cel mai devreme la data de 03.04.2005 când a expirat termenul de 30 zile de a formula plângere împotriva acesteia, cererea introdusă la 03.04.2015 a fost formulată în interiorul termenului de prescripție de 10 ani prev. la art. 19 din Legea nr. 1/2000 astfel că si din aceste considerente excepția apare neîntemeiată.
In ceea ce privește susținerea reclamantei cum că acest termen a început să curgă de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât si cel ce răspunde de ea, iar acesta a fost data de 5 martie 2015 când i-a fost comunicată hotărârea de validare împreună cu anexa 42 conform adresei nr. 2382/2015 a Comisiei Judetene, instanta urmează a o înlătura, întrucât, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască despre obligația de plată a contravalorii investiției chiar din momentul în care a fost deposedată de acel teren, ce prin eliberarea titlului de proprietate a trecut în proprietatea, posesia și folosința pârâtului.
Examinând fondul cauzei instanta reține următoarea situație de fapt:
Potrivit hotărârii nr. 26/2005, pârâtul V. C., în calitate de succesor după V. M., a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,44 ha teren livadă, pe vechiul amplasament, situată pe raza Municipiului Fălticeni, teren ce s-a aflat în proprietatea statului si în administrarea societății reclamante.
Până la data reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului pârâtului, reclamanta, în calitate de administrator a efectuat investiții pe acest teren, astfel că în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 1/2000, în vigoare la data validării dreptului de proprietate, aceasta este îndreptățită la recuperarea contravalorii lor, într-o perioadă de maximum 10 ani.
Valoarea acestei investiții este cea evidențiată în actele contabile ale reclamantei, aceasta fiind comunicată Comisiei locale de fond funciar, care, funcție de amplasament și întinderea suprafetei restituită a stabilit pentru fiecare beneficiar în parte contravaloarea acestor investiții ce se regăsește în anexa nr. 42.
Pârâtul a cunoscut înainte de validarea dreptului său despre valoarea acestei investiții, semnând tabelul nominal depus la f. 86-87 dosar, aspect recunoscut si la interogatoriul civil luat în instanță si cum acesta nu a înțeles să conteste hotărârea nr. 26/2005 a Comisiei Județene de validare a dreptului de proprietate, acceptând punerea în posesie pe amplasamentul afectat de investiții, acesta și-a asumat si obligația de plată a contravalorii acesteia.
Prin urmare, instanța constată că pârâtul trebuie să plătească reclamantei contravaloarea neamortizată a investiției pe terenul atribuit, astfel că în conformitate cu prevederile legale mai sus citate, cererea reclamantei va fi admisă, pârâtul urmând a fi obligat să plătească acesteia suma de 1.297,16 lei, reprezentând contravaloarea investiției neamortizată de pe suprafața de 0,44 ha teren livadă, evidențiată în titlul de proprietate nr. 2450/28.09.2006.
Pârâtul a formulat în cauză cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata venitului nerealizat ca urmare a deposedării abuzive pentru perioada în care a avut în proprietate terenul în discuție.
La termenul de judecată din data de 24.06.2015, în conformitate cu prev. art. 209 al. 3 rap. la art. 200 al. 1 Cod pr. civilă, instanta a pus în vedere acestuia să formuleze precizări la cerere, în sensul de a indica valoarea obiectului cererii reconvenționale, temeiul de drept al acesteia si să facă dovada timbrării funcție de valoarea indicată, sub sancțiunea anulării cererii.
Intrucât până la termenul acordat în acest sens, 10.09.2015, pârâtul-reclamant nu a înțeles să complinească lipsurile cererii reconvenționale, așa cum prevăd disp. art. 200 al. 1 rap. la art. 194-197 Cod pr. Civilă, instanța va dispune anularea acestei cereri în temeiul art. 200 al. 3 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea având ca obiect "fond funciar", privind reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, prin reprezentant – cu sediul în mun. Fălticeni, .. 10, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul V. C. – cu domiciliul în mun. Fălticeni, .. 79, jud. Suceava.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.297,16 lei reprezentând contravaloarea investiției neamortizată de pe suprafața de 0,44 ha teren livadă.
Anulează cererea reconvențională ca urmare a nerespectării prevederilor art. 194 lit. c Cod proc. civilă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică dinb data de 10.09.2015.
P., Grefier,
Red.PM/Tehnored.PM/Ex.4/Data: 16.09.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1543/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Fond funciar. Sentința nr. 1634/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|
