Validare poprire. Sentința nr. 1525/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1525/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 1651/227/2015
Dosar nr._ - menținere poprire -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1525
Ședința publică din data de 4 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect „menținere poprire”, formulată de creditoarea M. F. - prin primar, în contradictoriu cu debitorul V. C. și terțul poprit S.C. C. P. S.R.L. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății - terț poprit în cauză, lipsă fiind reprezentatul creditoarei și debitorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Administratorul terțului poprit menționează că nu a avut posibilitatea de a efectua reținerile cu titlu de debit restant din salariul debitorului, întrucât acesta lucrează doar două ore/zi, fiind plătit în funcție de venitul minim pe economie. Debitorul a achitat însă suma de 433 lei cu titlu de debit datorat creditoarei, conform chitanței . nr._ din 17.06.2015, pe care o depune în copie la dosar.
La acest termen de judecată nu are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul reprezentantului terțului poprit.
Reprezentantul terțului poprit solicită respingerea cererii de menținere poprire formulată de creditoare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei F. si înregistrată la data de 20.05.2015 sub nr._, creditorul M. F. – prin primar a solicitat în contradictoriu cu debitorul V. C. și terțul poprit S.C. C. P. S.R.L. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le va face să mențină poprirea împotriva terțului poprit.
In motivare a arătat că debitorul V. C. înregistrează debite restante către bugetul local în sumă de 359 lei drept pentru care s-a procedat la începerea executării silite conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, formându-se dosarul de executare silită nr. 363/12.05.2011.
In temeiul titlului executoriu nr. 1784/17.12.2014 din cadrul dosarului de executare nr. 363/12.05.2011 a fost formulată si înaintată către terțul poprit adresa de înființare a popririi nr. 6676/24.03.2015 în scopul recuperării sumelor datorate.
Deoarece terțul poprit nu a înțeles să respecte prevederile art. 149 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, creditorul a formulat prezenta cerere pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul local.
In drept a invocat disp. art. 150 Cod pr. fiscală (OG nr. 92/2003).
A depus la dosar înscrisuri (f.9-22) si a solicitat judecarea cauzei si în lipsa reprezentantului său în instanță.
Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a comunicat debitorului si terțului poprit duplicatul acțiunii pentru ca acestia să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, în termen de 25 de zile de la comunicare, obligație pe care aceastia nu au îndeplinit-o.
La acest termen de judecată, administratorul terțului poprit s-a prezentat în instanță și a menționat că debitorul a achitat suma de 433 lei cu titlu de debit datorat creditoarei, conform chitanței . nr._ din 17.06.2015, pe care o depune în copie la dosar (f.32).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța următoarele:
Debitorul V. C. înregistra debite restante către creditorul M. F. – prin primar (bugetul local) în sumă de 429 lei drept pentru care s-a procedat la începerea executării silite conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, formându-se dosarul de executare silită nr. 363/12.05.2011.
Astfel a fost emis în dosarul de executare sus menționat titlul executoriu nr. 1784/17.12.2014 (f.9 dosar) pentru suma de 429 lei si somație la data de 12.05 2014 (f.10 dosar) precum si adresa de înființare a popririi către ..R.L. cu sediul în mun. F., jud. Suceava (f.13 dosar) pentru suma de 429 lei.
La termenul de astăzi, terțul poprit prin reprezentant a anexat la dosar chitanta de plată în sumă de 433 lei – chitanta . nr. 1280 din 17.06.2015 prin care face dovada achitării debitului restant, cu majorările calculate la zi (f.32 dosar).
In atare situație, cum debitul a fost stins prin plată, instanta urmează a constata îndeplinite condițiile art. 790 Cod pr. civilă cu modificările ulterioare si a respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea de validare poprire formulată de creditoarea M. F. - prin primar, în contradictoriu cu debitorul V. C. (CNP_) – cu dom. în mun. F., ., jud. Suceava și terțul poprit S.C. C. P. S.R.L. F. – cu sediul în mun. F., ., jud. Suceava, ca nefondată.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria F.. Pronunțată în ședință publică din data de 04.08.2015.
P., Grefier,
Red.AI/Tehnored.PM/Ex.5/Data: 02.09.2015
Operator date cu caracter personal 4304
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Validare poprire. Sentința nr. 1543/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|