Poprire asigurătorie. Sentința nr. 544/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 544/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 544/2015
Dosar nr._ - menținere poprire -
ROMANIA
JUDECĂTORIA F.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 544.
Ședința publică din 23 februarie 2015.
Instanța constituită din:
Președinte: D. E.-G.
Grefier: O. A.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect – menținere poprire - formulată de creditorul M. F. – prin reprezentant legal – Primar Prof. G. C. C., în contradictoriu cu debitorul P. G. C., terț poprit fiind O. V. M. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ – F..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile și reprezentanții acestora.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca fiind depusă la dosar, prin serviciul registratură al instanței, cererea de renunțare la judecată formulată de creditor (fila 21 dosar) însoțită de dovada achitării debitului poprit (fila 22 dosar).
În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, instanța reține spre soluționare – cererea de renunțare la judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr._ din 08 decembrie 2014, creditorul M. F. – prin reprezentant legal – Primar Prof. G. C. C., a chemat în judecată pe debitorul P. G. C. solicitând menținerea popririi împotriva terțului poprit O. V. M. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ – F., pentru debitul restant în sumă de 656 lei înregistrat de debitor, la bugetul local, pentru care s-a procedat la începerea executării silite conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, în baza dosarului de executare silită nr. 2001/20.09.2007.
În drept, a invocat dispozițiile art.150 din Codul de procedură fiscală (OG nr.92/2003) și art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri reprezentând somația nr. 3533/16.09.2014 și titlul executoriu nr. 1068/16.09.2014 din cadrul dosarului de executare nr. 2001/20.09.2007, adresa de înființare a popririi nr._/22.10.2014 și adresa răspuns a Serviciului Fiscal al Municipiului F. (filele 11-16).
Prin cererea depusă la data de 13 ianuarie 2015, prin serviciul registratură al instanței (fila 21 dosar), reclamantul a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata prezentei cereri motivat de faptul că debitorul a achitat debitul, conform chitanței . nr._ (fila 22 dosar).
Cererea de renunțare la judecată, nu a fost motivată în drept.
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța constată:
Potrivit art. 406 alin.1 Cod procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
În speță, cererea de renunțare la judecată a fost depusă în data de 13 ianuarie 2015 - înaintea primului termen de judecată.
În consecință, cererea de renunțare la judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a reclamantului, instanța, în temeiul art. 406 alin. 6 C.proc.civ, va pronunța o sentință prin care va constata că reclamantul a renunțat la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Constată renunțarea la judecată – a creditorului M. F. – prin reprezentant legal – Primar Prof. G. C. C., în contradictoriu cu debitorul P. G. C. (domiciliat în M. F., ., ., județul Suceava) și terțul poprit O. V. M. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ – F. (cu sediul în municipiul F., .. 26 B, județul Suceava).
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria F..
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
Red.DEG.
Tehnored.OA.
D:03.03.2015 - 5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 543/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Partaj judiciar. Sentința nr. 1378/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|








