Uzucapiune. Sentința nr. 2134/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2134/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 2134/2015
Dosar nr._ /2015
- Uzucapiune -
ROMANIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR.2134
Ședința publică din 27.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: N. Șepelea
Grefier: P. D.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanții T. G. și T. M. în contradictoriu cu pârâtele . și ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul T. G. ( CI XV._) asistat de avocat Z. D. D. (deleg.fila 12), care reprezintă și reclamantul T. M. ce lipsește, lipsă fiind și pârâtele. Este prezent și martora M. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Sub prestare de jurământ a fost audiată martora M. M., declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat zoita D. D., solicită admiterea astfel cum a fost formulată, fără a solicita cheltuieli de judecată.
După deliberare,
INSTANȚA:
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 25.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanții T. G. și T. M., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele . și . a se constata că: T. G. a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului în suprafață de 3600 mp, extravilan, situat în ., la locul numit „Ploștina”, învecinat cu drum exploatare, T. M., prund, M. M. și T. M., a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului în suprafață de 2700 mp, extravilan, situat în ., la locul numit „Ploștina”, învecinat cu drum de exploatare, T. G., pârâu, M. M..
În fapt, reclamanții arată că în ceea ce privește terenurile menționate sunt incidente prevederile uzucapiunii de lungă durată, cea de 30 de ani, existând o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, exercitată în mod public, sub nume de proprietar, neechivocă, în tot timpul prevăzut de lege.
Terenurile menționate se află la granița dintre .. S., acestea fiind inițial înscrise în evidența . în evidențele . class="NoSpacing"> Precizează că art. 82 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil prevede că dispozițiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 3600 mp, extravilan, categoria de folosință teren arabil, situat în ., la locul numit ,,Ploștină”, învecinat cu drum exploatare, T. M., prund, M. M., cu numărul cadastral_, înscris în Cartea funciară a localității cadastrale M., acesta aparține lui T. G., fiind moștenit de părinți - T. G. și T. P..
Menționează că T. G. a exercitat continuu posesia terenului din anul 1982 și până în prezent, așa cum rezultă și din adeverința nr. 3617/14.10.2014, eliberată de Primăria . în cauză durata de timp cerută pentru intervenirea uzucapiunii de lungă durată.
Terenul este înscris provizoriu în Cartea funciară a localității cadastrale M.,fiindu-i atribuit nr. cadastral_.
Cu privire la terenul în suprafață de 2700 mp, extravilan, categoria de folosință teren arabil, situat în ., la locul numit ,,Ploștină”, învecinat cu drum exploatare, T. G., pârâu, M. M., cu numărul cadastral_, înscris în Cartea funciară a localității cadastrale M., acesta aparține lui T. M., fiind moștenit de părinți - T. G. și T. P..
Arată că T. M. a exercitat continuu posesia terenului din anul 1982 și până în prezent, așa cum rezultă și din adeverința nr. 3198/12.09.2014, eliberată de Primăria . în cauză durata de timp cerută pentru intervenirea uzucapiunii de lungă durată.
Terenul este înscris provizoriu în Cartea funciară a localității cadastrale M.,fiindu-i atribuit nr. cadastral_.
Precizează că art. 1890 din vechiul cod civil reglementează uzucapiunea de 30 de ani sau uzucapiunea de lungă durată în favoarea posesorului bunului care poate uzucapa după trecerea a 30 de ani, fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință. Posesorul care invocă uzucapiunea de lungă durată nu trebuie să fie de bună-credință, chiar și o posesie de rea-credință fiind aptă a duce la dobândirea dreptului real, la împlinirea termenului cerut de lege.
Rezultă că, spre a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune de 30 de ani, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani și posesia să fie utilă, adică neafectată de un viciu.
Art. 1850 vechiul Cod civil prevede că până la proba contrară, posesorul actual care dovedește că a posedat la un moment dat mai înainte este presupus că a posedat în tot timpul interemediar, deci că a avut o posesie continuă. Art. 1851 din vechiul Cod civil prevede că posesia este tulburată când este fundată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului. Posesia terenurilor în discuție a fost pașnică, netulburată deoarece a fost începută și menținută în mod pașnic, fără violență.
Art. 1852 din vechiul Cod civil prevede că posesia este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască.
Se arată că, . fost cooperativizată, terenurile în discuție nefiind trecute în proprietatea statului, fiind în tot acest timp în posesia reclamanților.
În concluzie, reclamanții arată că sunt întrunite pentru ambele terenuri condițiile uzucapiunii, o posesie a terenurilor în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani și posesia utilă, adică neafectată de un viciu, motiv pentru care se impune recunoașterea efectelor juridice a acestei aparențe îndelungate de proprietate și transformarea acestei situații de fapt într-o stare de drept.
Pentru acest motive și pe baza probelor ce se vor administra, solicită dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3600 mp, extravilan, situat în ., la locul numit ,,Ploștină”, învecinat cu drum exploatare, T. M., prund, M. M. pentru T. G. și asupra terenului în suprafață de 2700 mp, extravilan, situat în ., la locul numit ,,Ploștină”, învecinat cu drum exploatare, T. G., pârâu, M. M. pentru T. M. .
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.82 din L71/2011, art.1837 și urm., art. 1890 Vechiul Cod civil, 1860 Vechiul Cod civil, art. 1890 Vechiul Cod civil .
În dovedire, solicită proba cu înscrisuri și a solicitat proba testimonială și alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtelor pentru ca acestea să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamantul T. M. figurează înscris în registrul agricol la vol.4 tip 2 poziția 20 pe administrativul comunei M. din anul 2013 cu suprafața de 0,27 ha teren arabil în punctul numit Ploștină, înregistrat în baza adeverinței nr. 2230/30.05.2013 emisă de Primăria comunei S..
Mai arată că reclamantul T. G. figurează înscris în registrul agricol la vol.4 tip 2 poziția 19 pe administrativul comunei M. din anul 2013 cu suprafața de 0,36 ha teren arabil în punctul numit Ploștină, înregistrat în baza adeverinței nr. 2231/30.05.2013 emisă de Primăria comunei S..
Precizează că Primăria comunei M. nu deține alte evidențe cu suprafețele de teren sus-menționate ale reclamanților și din acest motiv nu se poate pronunța cu privire la cererea formulată de reclamanți.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamanți, motivat de faptul că aceștia figurează în evidențele comunei începând cu anul 1982 înscriși în registrul agricol al comunei S. cu suprafețele de teren pentru care solicită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Uzucapiunea este acel mod de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale principale prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra unui bun, în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune, este considerat proprietar al acelui imobil în mod retroactiv, din momentul în care a început posesia asupra imobilului.
În cauză, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanți, precum și din susținerile părților, în coroborare cu declarațiile martorilor I. I. V. și M. M., rezultă că reclamantul T. G. a exercitat asupra suprafeței de 3600 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 17 dosar, vecinătăți: drum exploatare, M. M., pârâu și T. M., respectiv că reclamantul T. M. a exercitat asupra suprafeței de 2700 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 23 dosar, vecinătăți: drum exploatare, T. G., pârâu, M. M., o posesie utilă, continuă, pașnică și publică timp de peste 30 de ani.
Art. 1837 Cod Civil prevede: “ prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se elibera de o obligație sub condițiile determinate prin această lege”.
Art. 1846 Cod Civil, prevede: “ orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
Potrivit art. 1847 Cod Civil, “ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
Față de situația de fapt reținută și de prev. art. 1837 și art. 1847 Cod Civil sus invocate, incidente în cauză conf. art. 6 pct.4 din Legea 287/2009 privind noul Cod Civil, potrivit cu care „ prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime supuse disp. legale care le-au instituit”, instanța va admite cererea și va constata că reclamantul T. G. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra suprafeței de 3600 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 17 dosar, vecinătăți: drum exploatare, M. M., pârâu și T. M., iar reclamantul T. M. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra suprafeței de 2700 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 23 dosar, vecinătăți: drum exploatare, T. G., pârâu, M. M..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții T. G., domiciliat în ., jud. Suceava, CNP_ și T. M., domiciliat în mun. Suceava, ., ., ., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „Z. D. D.”, din Fălticeni, .. 1, jud. Suceava, în contradictoriu cu ., CUI_ și ., CUI_ având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Constată că reclamantul T. G. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra suprafeței de 3600 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 17 dosar, vecinătăți: drum exploatare, M. M., pârâu și T. M..
Constată că reclamantul T. M. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra suprafeței de 2700 mp teren, situată în extravilanul, ., la locul numit Ploștină, identificată conform planului de amplasament, de la fila 23 dosar, vecinătăți: drum exploatare, T. G., pârâu, M. M..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 27.10.2015.
Președinte, Grefier,
Red.Ș.N./Tehnored.I.M./8 ex/24.11.2015
OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304
← Anulare act. Sentința nr. 2210/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Reziliere contract. Sentința nr. 2209/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|