Anulare act. Sentința nr. 2210/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 2210/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 2210/2015

Dosar nr._ - anulare act, acțiune în constatare,

pretenții și obligația de a face -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2210.

Sedinta publică din 02 noiembrie 2015

Instanta constituită din:

P.: G. I. M.

Grefier: O. A.

Pe rol – pronunțarea cauzei civile având ca obiect anulare act, acțiune în constatare, pretenții și obligația de a face, privind reclamantul M. S. N., în contradictoriu cu pârâtele: S.C. V. R. S.A. București, S.C. V. R. S.A. Sucursala Fălticeni și S.C. A. L. IFN S.A.

Concluziile dezbaterilor pe fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din 26.10.2015 – care face parte integrantă din prezenta când, pentru a li se da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 02.11.2015.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 19.09.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. S. N., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: S.C. V. R. S.A. București, S.C. V. R. S.A. Sucursala Fălticeni și S.C. A. L. IFN S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.5.1.lit.a din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, cu privire la instituirea comisionului de risc(redenumit comision de administrare începând cu data de 1.09.2010) și obligarea pârâtelor să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze abuzive;

- obligarea pârâtelor să-i restituie echivalentul în lei la data plății al sumei reprezentând comision de risc care a fost percepută în perioada 04.08._08, în temeiul art.5 lit.a din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului(constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată percepută în perioada 04.08._09 și până la data achitării efective a debitului;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.3 lit. d din convenția de credit nr. 02/17.12.2007, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, și să se constate nulitatea și implicabilitatea clauzei stipulate la art.3 lit.d, în condițiile în care, conform art.3 lt.a rata dobânzii curente este de 4,25% pe an, cu obligarea pârâtelor să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive;

- obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, în care să se regăsească eliminarea comisionului de risc/administrare;

- obligarea pârâtelor să-i comunice actele adiționale și graficele de rambursare, emise după data încheierii convenției de credit nr. 02/17.12.2007;

- obligarea pârâtelor să-i comunice contractul de cesiune de creanță (dovada scrisă a cesiunii intervenită între V., în calitate de cedent și Asst L. IFN SA în calitate de cesionar cu privire la contractul de credit), în temeiul disp. art.1578 NCC;

- să se constate că cesiunea de creanță notificată prin adresa nr. 4723/31.07.2014 și nedovedită (lipsa comunicării Contractului de cesiune de creanță din 25.07.2014) nu produce efecte juridice și nu instituie obligații în sarcinsa sa, derivate din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, în conf. cu disp. art.1578 alin.5 NCC;

- cu cheltuieli de judecată.

În fapt, prin Convenția de credit nr. 02/17.12.2007 încheiatăî cu secund-pârâta, printre costurile creditului a fost inclus și un comision de risc pentru „punerea la dispoziție a creditului”, acest comision fiind aplicabil la soldul creditului și fiind perceput lunar pe toată perioada contractului, cu precizarea că modul de calcul și scadența sumelor datorate cu titlu de comision de risc urmează a fi stabilite prin condiții speciale.

Arată că în cauza de față, reclamantul, în calitate de consumator, nu au acționat de pe o poziție egală cu cea a băncii.

Contractul de împrumut bancar încheiat, ce face obiectul cauzei, este unul de adeziune, clauzele cuprinse în el fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea reclamantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze. (ICCJ, Secția a Il-a civilă. Decizia 686 din 21 februarie 2013).

Precizează că este evident că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, prin existența clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi reținuta, deoarece, așa după cum a reținut și instanța de apel, deși art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, însă această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, însă, în speța de față motivul invocat, de parată pentru revizuirea ratei dobânzii a fost acela al evoluției pieței financiare sau politicii de creditarea a băncii, dar fără prezentarea unor elemente de identificare, această clauză nefiind clară, deci necorespunzător descrisă, neoferind clientului posibilitatea de a cunoaște, de la început, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită,

De asemenea, nici critica referitoare la faptul că respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive cât timp se refereau la obiceiul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, atât dobânda cât și celelalte comisioane făcând parte din prețul contractului, deoarece, prețul contractului este acela prevăzut la art.l din Convenția de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit or, clauzele declarate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, la perceperea comisionului de risc, la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu roate celelalte costuri datorate băncii și la costurile suplimentare.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d) potrivit căreia „banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor Sschimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștitița împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.

Arată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutator, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pârâta a adresat reclamanților un proiect de act adițional la contractul de credit, care cuprindea și o formulă de caicul a dobânzii, act adițional care nu a fost semnat de către reclamant, astfel că, acest act adițional nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de către reclamanți, dat fiind dispozițiile Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lit.a din Condițiile speciale, se reține că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutatul sa fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.

De asemenea, clauza în discuție nu îndeplinește cerințele prev. de art. 1 din contract întrucât în cuprinsul convenției nu se stipulează decât faptul că acel comision de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a se explica în nici un mod care este riscul pentru acoperirea căruia se percepe comisionul, fără a se detalia motivele pentru care comisionul este perceput, fără a se indica dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții. În acest context, este evident că acea clauză privind comisionul de risc are caracter abuziv din momentul ce împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv.

În plus, comisionul de risc nu face parte din categoria comisioanelor care pot fi percepute în cazul contractelor de credit în con nr. 50/2010, potrivit cărora pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, iar în conformitate cu disp, art.95 alin. 1 din același act normativ, în cazul contractelor aflate în derulare creditorii au obligația ca, în termen de 90 zile de la . ordonanței de urgența, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acestei ordonanțe.

Pârâtele nu au înțeles să se conformeze dispozițiilor legale sus-menționate, care, impuneau înlăturarea comisionului de risc din convenția de credit, ci au propus întocmirea unui act adițional prin care acest comision a fost redenumit ca fiind comision de administrare a creditului.

Referitor la clauza stipulată la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii acordă un drept discreționar băncilor a modifica acordul de voința format la momentul semnării contractelor de credit. De fapt, aceasta clauza contractuala vine in contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci și cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 Cod civil.

Clauza prevăzută la art 3 lit. d) din convenție este abuzivă și pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fară ca noua rată să fie negociată cu clientul.

În speța, convenția de credit încheiată cu pârâta S.C. V. R. S,A. intra sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât reclamantul, are calitatea de consumatori, iar pârâta, instituția bancară, are calitatea de comerciant.

Referitor la clauzele stipulate la art 5 lit a) din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, acestea nu au fost negociate, ci au fost impuse, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabile de împrumutator, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în momentul încheierii convențiilor de credit consumatorul se angajează la plata unei dobânzi fixe stipulate în cuprinsul contractului. Prin urmare, nu se poate cere consumatorului obișnuit să anticipeze evoluția pieței interbancare și fluctuațiile monetare în condițiile în care nici banca, recunoaște, că nu o poate face.

Deși banca susține că prevederile din condițiile generale referitoare la perceperea unui comision de risc consacră doar vocația sa de a percepe acest comision, în timp ce cuantumul concret al comisionului, stabilii prin condițiile speciale ar fi fost negociat, aceste susțineri sunt neîntemeiate întrucât în cuprinsul condițiilor speciale nu este prevăzut decât cuantumul comisionului de risc, fără

Pentru a garanta restituirea creditului contractat, reclamantul a instituit o ipoteca în favoarea pârâtei asupra imobilului proprietatea lor, iar imobilul astfel ipotecat a fost asigurat, poliția de asigurare fiind cesionată în favoarea băncii. Potrivit clauzelor stipulate în condițiile speciale, valoarea bunului ipotecat este superioară creditului acordat, ceea ce înseamnă că prin instituirea ipotecii asupra imobilului evaluat la o valoare mai mare decât suma împrumutată, au fost acoperite integral riscurile referitoare la o eventuală depreciere a garanției, precum și cele referitoare Ia costurile unei eventuale urmăriri silite.

Totodată, ca urmare a cesionării poliței de asigurare a imobilului în favoarea băncii, aceasta se subrogă în toate drepturile asiguratului, având la îndemână toate mijloacele juridice necesare pentru recuperarea indemnizației de asigurare.

Dacă împrumutatul își îndeplinește în totalitate obligațiile contractuale, achitând în integralitate și la termen ratele și dobânzile datorate, banca nu suportă nici un risc, iar în această situație reținerea sumelor percepute cu titlul de comision de risc nu are nici o justificare, pârâta beneficiind de o sumă importantă de bani care nu are corespondent într-o prestație contractuală din partea sa.

În speța, potrivit considerentelor expuse, clauzele constatate nu sunt decriptate în contract într-o manieră inteligibilă, care sa permită consumatorului să cunoască în concret semnificația comisionului de risc, riscurile acoperite, regimul juridic al comisionului în măsura în care nu se produce vreun risc.

Prin urmare, faptul că a acceptat, în integralitate, conținutul convenției de credit și a actului adițional și le-a executat ca atare, nu poate constitui un impediment în calificarea acelor clauze ca fiind abuzive.

Mai mult, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1535/2009 a statuat că răspunderea comercianților pentru înserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale, întrucât fapta de a însera în contracte clauze abuzive este încrimitată contravențional prin dispozițiile legii nr. 193/2000.

Așadar, nu pot fi reținute susținerile privind nerectroactivitatea soluției de de anulare sau desființare a clauzei incriminate ca fiind abuzive, raportat la natura delictuală a răspunderii ce îi incumbă.

Consideră că în virtutea principiului disponibilității, instanța trebuie să constate că reclamanta a solicitat echivalentul bănesc al îmbogățirii fara justa cauza a băncii reprezentat de dobânda legala, calculată de la data plații primei rate si până la data achitării efective a debitului.

Între reclamantă și bancă există raporturi comerciale desfășurate între profesioniști, iar în conformitate cu OG nr. 13/2011 dobânda legală se stabilește, în această materie la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României".

Reclamantul arată că după un istoric de plată de aproape 7 ani de zile, cu un serviciu al datoriei de sub 30 de zile curent și în ultimele 7 luni, s-a cesionat fără temei creanța aferentă creditului către o firmă de recuperări.

Arată că cesiunea de creanța trebuie să se desfășoare între cesionar și debitorul cedant în aceleași condiții în care se desfășura în relațiile cu cedentul. Or, în speță, schimbarea creditorului a alterat situația debitorului, adică a sa, prin schimbarea locului executării prestației. Consideră că transmitrerea unui contract în derulare nu se poate face în baza unei cesiuni de creanța. Menționează că a fost încălcat caracterul intuitu personae al contractului de credit, având în vedere că în conformitate cu art.13.1. din convenția de credit nr. 02/17.12. 2007 „orice modificare a clauzelor Convenției se va efectua exclusiv în baza acordului părtilor, urmând a fi consemnata prin act adițional", ori Convenția nu prevede în nici un punct al ei posibilitatea cesionării către o terță parte a drepturilor de creanță.

Așadar, indiferent de forma pe care a îmbrăcat-o cesiunea de creanță privind contractul de credit, ar fi trebuit sa-i fie comunicată în urma solicitării.

Față de cele sus-menționate, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate disp. Legii 193/2000 rep,, art. 453 C.pr.civ.

În dovedire, solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 teza a II-a Cod pr.civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Reclamantul a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii în sensul completării cu următoarele petite:

- să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.5.1.lit.a din Condițiile speciale la Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, și art.3.5 din Condițiile generale, cu privire la instituirea comisionului de risc(redenumit comision de administrare începând cu data de 1.09.2010) și obligarea pârâtelor să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze abuzive;

- obligarea pârâtelor să-i restituie echivalentul în lei la data plății al sumei reprezentând comision de risc care a fost percepută în perioada 04.08._08, în temeiul art.5 lit.a din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului(constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată percepută în perioada 04.08._09 și până la data achitării efective a debitului;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art.3 lit. d din convenția de credit nr. 02/17.12.2007, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, și să se constate nulitatea și implicabilitatea clauzei stipulate la art.3 lit.d, în condițiile în care, conform art.3 lt.a rata dobânzii curente este de 4,25% pe an, cu obligarea pârâtelor să modifice convenția de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive;

- obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, în care să se regăsească eliminarea comisionului de risc/administrare;

- obligarea pârâtelor să-i comunice actele adiționale și graficele de rambursare, emise după data încheierii convenției de credit nr. 02/17.12.2007;

- obligarea pârâtelor să-i comunice contractul de cesiune de creanță (dovada scrisă a cesiunii intervenită între V., în calitate de cedent și Asst L. IFN SA în calitate de cesionar cu privire la contractul de credit), în temeiul disp. art.1578 NCC;

- să se constate că cesiunea de creanță notificată prin adresa nr. 4723/31.07.2014 și nedovedită (lipsa comunicării Contractului de cesiune de creanță din 25.07.2014) nu produce efecte juridice și nu instituie obligații în sarcina sa, derivate din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, în conf. cu disp. art.1578 alin.5 NCC; cu consecința repunerii în situația anterioară, în sensul derulării raporturilor contractuale dintre reclamant în calitate de debitor și ., în calitate de creditor.

- să se modifice contractul în ceea ce privește moneda în care se plătește rata lunară, în sensul de a se stabiliza cursul de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamant și de a se percepe rata lunară în echivalentul în lei la cursul valutar al CHF de la data încheierii contractului, respectiv 17-12.2007, și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art 11 lit. a și c din Condiții speciale la Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, cu privire la instituirea dobânzii, comisioanelor, altor costuri aferente variantei standard a produsului de creditare (denumite Costuri standard) fără necesitatea semnării unui act adițional, la momentul pierderii calității de salariat(04.08.2008), se va reveni la costuri standardconform „prezentei convenții"

- să se constate caracterul abuziv al art. 8.1 liniuța a doua și a treia și litera c din Condițiile Speciale ale Convenției,, cu obligarea pârâtelor de a modifica convenția de credit în sensul înlăturării acestor clauze abuzive;

- să se constate caracterul abuziv al art 10.1 din Condițiile Generale ale Convenției -Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare” la care s-a prevăzut: „Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizata banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".

- să se constate caracterul abuziv al art, 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției „în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 25 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".

- cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul arată că prin Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, încheiată cu secund-pârâta, printre costurile creditului a fost inclus și un comision de risc pentru "punerea la dispoziție a creditului", acest comision fiind aplicabil la soldul creditului și fiind perceput lunar pe toată perioada contractului, cu precizarea că modul de calcul și scadența sumelor datorate cu titlul de comision de risc urmează a fi stabilite prin condițiile speciale.

Comisionul de risc se percepe conform art. 3.5 doar in primul an si cel mult in al doilea si nu pe toata perioada creditului.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,05% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.La art 5 comisionul de risc apare cu N/A, adică nu se percepe.

Precizează că prezenta convenție de credit a suferit următoarele modificări:

- încasarea comisionului de risc dupa încetarea condiției de staff s-ar fi impus o notificare conform art.11 lit.b;

-încasarea comisionului de risc și dupa data de 17.12.2009. ÎNCĂLCARE FLAGRANTA a art 3.5 din condiții generale;

-rambursarea către el a comisionului de risc încasat dupa data de 17.12.2009 în urma sesizării sale.

Menționează că Graficul de rambursare dupa care plătește este cel inițial, iar comisioanele desi apar în scadeatar sunt cu 0.

Mai arată reclamantul că a părăsit angajatorul V. la data de 04.08.2008, ulterior i s-a perceput comisionul de risc fără nicio notificare (conform art 11, lit b din conventie) costurile standard vor fi aduse la cunoștința prin intermediul unei notificări") si i s-a încasat pana la momentul în care a sesizat la data de 30.08.2010, deși contractul nu se putea încasa acest comision mai mult de 2 ani de zile de la data semnării contractului (17.12.2007-17.12,.2009).

Mai arată că în urma sesizării din data de 30.08.2010, i s-a returnat comisionul de risc încasat doar pentru perioada care a excedat cei 2 ani de zile 17.12._10, fără a fără a i se răspunde la adrese și fără notificare(adresele 2874/30.08.2010 si 3002/18.09.2010)

Solicită restituirea comisionului de risc încasat în perioada 04,08-_09 (perioada dintre pierderea condiției de angajat si împlinirea celor doi ani ai contractului), comision încasat abuziv, prin aplicarea unei clauze abuzive si prin încălcarea condițiilor contractuale.

În ceea ce privește capetele de cerere nr, 7 si 8 din cererea de chemare în judecată, invocă aceleași susțineri.

În_ceea_ce privește capătul nr.9 din cererea de chemare în judecata privind modificarea contractului în ceea ce privește moneda în care se plătește rata lunară, în sensul se de a se percepe rata lunară în echivalentul în lei la cursul valutar al CHF de la data încheierii contractului, respectiv 17.12.2007 se impune să se determine în ce măsură putea să înțeleagă că s-a expus la o cheltuială suplimentară din cauza diferenței semnificative dintre cele două cursuri de schimb, CHF - lei.

Arată reclamantul că în mod evident, nu a fost în măsură să înțeleagă că s-a expus unei obligații financiare suplimentare care decurge din diferența care există între prețul de vânzare al monedei străine de la data semnării contractului, respectiv 17.12.2007 și cel de la data plății ratelor, cursul fiind cursul CHF/RON fiind de 1CHF = 2,14 RON

Neînserarea în cadrul contractului a unor explicații referitoare la diferența care există între prețul de vânzare al monedei străine de la data semnării contractului, respectiv 17.12.2007 și cel de la data plății ratelor, conduita instituției bancare îmbracă o formă a practicilor incorecte, sub forma omisiunii înșelătoare.

Arată că singurele clauze din contract care vizează cursul valutar sunt cele de la art. VI, pct. 1.3.2. al. 4 din CGC fară indicarea cotației aplicabile, a băncii sau a BNR, moneda cu care împrumutatul trebuie să-și alimenteze contul curent deschis în CHF, cont care se debitează automat la scadență, iar în măsura în care sumele din contul curent în moneda creditului nu sunt suficiente " banca are dreptul, dar nu și obligația " de a efectua schimbul valutar, totodată stabilindu-se dreptul băncii de a debita orice cont al împrumutatului.

Arată că prin omisiunea pârâtei de a preciza în contractul încheiat clar, complet și precis dobânda variabilă, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate să dispună modificarea dobânzii, dovedește comportamentul incorect al băncii, care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere nici un criteriu de referință la care să fie raportată dobânda, generându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractuale.

Se mai arată că anexa la Legea nr. 193/2000 da dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, însă această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, însă, în speța de față motivul invocat de pârâtă pentru revizuirea ratei dobânzii a fost acela al evoluției pieței financiare sau politicii de creditare a băncii, dar fără prezentarea unor elemente de identificare, această clauză nefiind clară, deci necorespunzător descrisă, neoferind clientului posibilitatea de a cunoaște, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărita.

Motivele invocate de pârâtă respectiv „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii" nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lita din Condițiile speciale, se reține că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisiome nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.

Prin urmare, această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.

Față de cele menționate, solicită admiterea acțiunii.

În drept, au fost invocate disp. legii nr. 193/2000, republicată, art. 453 Cod pr.civilă.

În dovedire, solicită proba cu înscrisuri.

În temeiul art.411alin.1 pct.2 teza a II-a Cod pr.civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca acesta să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere.

Pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat punerea în vedere reclamantului sa precizeze temeiul legal pentru stabilizarea cursului creditului, având în vedere că din argumentele expuse de reclamant nu rezultă vreun temei de drept pentru nominarea soldului creditului. La fel și din temeiurile în drept menționate în cererea introductivă.

Pe cale de excepție, invocă netimbrarca celui de al nouălea capăt de cerere al ațiunii, care nu intră sub incidența excepției stabilite prin art. 29 alin. (1) lit. f, din OUG 80/2013, deoarece spre deosebire de celelalte capete de cerere, denominarea solicitată de către reclamant nu are la bază o clauză contractuală denunțată ca fiind abuzivă.

Pe fond, intimata în legătură cu petitul privind obligarea Băncii la înghețarea cursului schimb CHF-RON arătă că în primul rând, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se poate identifica niciun temei juridic pentru aplicarea cursului valutar în sensul solicitat de reclamant.

Se arată că în principiu, în contractele de credit încheiate cu consumatorii se se specifică în mod expres faptul ca împrumutul a fost acordat în valută, respectiv într-o anumită monedă(suma principală se va trage în moneda creditului), iar rambursarea acestuia este firesc să fie tot în aceeași monedă. Faptul că împrumutatul înțelege să dispună în orice modalitate de suma acordată, inclusiv transformarea sumei acordate în CHF în echivalentul acesteia în RON, asumându-și astfel riscul valutar, nu poate fi imputat băncii, fiind un aspect care evident excede obligațiilor acesteia.

Consideră că este absurdită teza reclamatului prin care se pretinde că simpla acordare a unui credit într-o anumită monedă ar fi ilegală, iar acest aspect rezulta tocmai din faptul că Legea nr. 193/2000 recunoaște posibilitatea implicită a comerciantului de a stabili prețul unui produs sau serviciu în monedă străină și totodată, în mod expres, că variația prețului unui produs sau serviciu exprimată în moneda națională) datorată evoluției cursului de schimb, nu determina caracterul abuziv al respectivei clauze .

Practic, ceea ce solicita reclamantul din prezenta acțiune este ca instanța să oblige instituția de credit să vândă un produs care nici măcar nu făcea parte din oferta comercială de atunci, și anume un produs hibrid - credit în lei cu costuri specifice creditului în CHF (care erau semnificativ mai mici), solicitare care nu are temei în Codul consumului sau în oricare alt act normativ.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Condițiile Generale ale convenției de credit, care a fost încheiată cu reclamantul, se prevede expres, ca regulă că: "orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate expres în Condițiile Speciale."

În legătură cu clauzele de la secțiunea 8, pct. 8,1 lit. c) si d) din condițiile generale ale conventiei, consideră că solicitarea reclamantului este eronată, deoarece prin termenii „modificare imprevizibilă a circumstanțelor" care să afecteze solvabilitatea reclamantului a înțeles să privească toate situațiile care prin diverse raporturi de cauzalitate pot duce la rezultate nefaste atât pentru interesele economice ale reclamantului cât și ale băncii, situație care urmează să fie supusă negocierii și notificării prealabile din partea băncii, astfel încât reclamantul să aibă posibilitatea de a contesta decizia prin căi amiabile de soluționare a divergențelor ivite sau chiar printr-o acțiune în contestație la executare, în condițiile codului de procedură civilă.

În legătură cu alegatul caracter abuziv al art. 10 pct. 1 si 2 din convențiile de credit, invocă faptul că și de această dată se confruntă cu aceleași afirmații tendențioase din partea reclamantului.

Privind, comisioanele de risc și de administrare contestate, reiterând faptul că administrarea riscurilor și impreviziunilor este vitală în sectorul bancar, precizează că scopul și modul de calcul al acestora sunt prevăzute expres în cadrul condițiilor generale ale convențiilor, precum art. 3.6, iar valoarea acestora este transparentă-după cum rezultă și din scadențar. Exemple reale de situații concrete acoperite de aceste comisioane sunt cheltuielile provocate de prezenta acțiune și posibilitatea ca oricare dintre cele doua credite să fie declarat scadent anticipat, riscuri împotriva cărora trebuie să se asigure, iar efortul suplimentar depus de către bancă prin departamentele de specialitate care funcționează în subordine a făcut ca în costul creditului să fie încorporat și acest comision, care este specificat clar, are o întindere determinată și mai mult ca atât este chiar proporțional cu riscul aferent rulării operațiunii de creditare deoarece este calculat raportat la suma soldului creditului, scăzând pe măsură ce creditul este înapoiat de către reclamant.

Solicită respingerea cererii de constatare a caracterului abuziv al art. 11 din convenția dc credit.

Se arată că reclamantul a cunoscut si si-a asumat înca de la momentul încheierii contractului de credit bancar, clauzele aflate la punctul 11 din Convenția de credit, prevăzute în scopul restabilirii raporturilor de împrumut bancar, prin excluderea beneficiilor recunoscute în considerarea calității de salariat si prin oferirea tratamentului contractual practicat în mod curent de Bancă.

In aceste condiții, având în vedere că pct. 11 din Condițiile Speciale nu a fost stipulat în considerarea unor raporturi contractuale de consum, ci în considerarea raporturilor de muncă, instanța de judecată nu va putea cenzura aceasta clauză contractuală prin aplicarea Legii nr. 193/2000.

Față de cele sus-menționate, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prev. art.l coroborat cu art. 4 și următoarele din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, art. 969, 970, 1088 alin. (2) și următoarele din vechiul C. civ, art. 6 și art. 1522 Noul Cod Civil, art. 4 al Directivei 93/13/CEE.

Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 17.12.2007 între ., în calitate de Bancă și reclamantul M. S. N., în calitate de împrumutați s-a încheiat Convenția de credit nr. 02 având ca obiect acordarea unui împrumut bancar, în cuantum de 95.500 CHF, pe o perioadă de 300 luni de la data încheierii convenției.

Pentru creditul acordat a fost perceput un comision de risc de 0,6% din sold, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Convenția de credit amintită reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori deoarece pârâta . – sucursala Fălticeni are calitatea de comerciant iar împrumutatul au calitatea de consumator.

Prevederile Directivei 93/13/CEE din 05.04.1993, sunt transpuse în dispozițiile Legii nr.193/2000 menționate mai sus, identificându-se o corespondență fidelă între dispozițiile celor două acte normative, identificându-se cu ușurință condițiile pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concreto de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă, și anume: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .

Prima clauză ce urmează a fi analizată din perspectiva caracterului abuziv invocată de reclamantă este cuprinsă în art. 5.1 lit. a din Condițiile speciale și 3.5 Condiții generale prevede – „pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată durata creditului”. Din însăși formulare, rezultă că este un cost condiție si deci impus și nenegociabil.

Prin art. 5.1 lit. a din Condițiile speciale comisionul de risc a fost stabilit la 0,06% din soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Conform înscrisurilor, se reține și faptul că pârâta a întocmit un Plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate sumele datorate lunar cu titlu de comision de risc.

Conform dispozițiilor art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în timp ce art. 4 al. 1 din aceeași lege prevede că, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în timp ce art. 4 al. 2 prevede că, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Instanța reține că toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Față de acest aspect, deși sustinerea Băncii în sensul ca legea nu interzice încheierea de contracte preformulate este întemeiată, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, aceste din urma aspecte vor fi avute în vedere.

De asemenea, în continuare vor fi suspuse analizei și argumentele băncii constând în faptul că punerea la dispoziției a unui capital s-a făcut în schimbul unei contraprestații din partea clientului – dobânda și comisionul, iar rațiunea economică a comisionului de risc ar fi o modalitate de asigurare a echilibrului contractual, în raport de evoluția stării financiare a clienților.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Cum în cauză pârâta nu a probat în niciun mod că ar fi negociat cu reclamanții clauzele convenției sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 deoarece clauza în discuție nu a fost negociată direct cu reclamanții ci a fost prestabilită prin Condițiile generale și preluate apoi în condițiile speciale ale contractului.

În cazul de față contractul de credit încheiat între părți este un contract standard, preformulat, cu clauze prestabilite de bancă prin Condiții generale, astfel că caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că aceasta are un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale care prevăd perceperea comisionului de risc și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu alți consumator. De altfel din aceste contracte se poate observa faptul că și condițiile speciale vizând comisionul de risc și dobânda sunt identice sub aspectul cuantumului.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contestate, analizate prin prisma prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, se constată că, clauza stipulată în art. 5 lit. a privind perceperea unui comision de risc în cuantum de 0,1% din soldul creditului precum și cea stipulată în art. 3 lit. d „condiții speciale” din Convenția de credit nr._/06.08.2007, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și implicit constată nulitatea absolută a acesteia. nu au fost negociate, fapt ce rezultă din conținutul standardizat al convenției de credit și din faptul că pârâta nu a dovedit caracterul negociat al clauzei respective, așa cum impun prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea 193/2000.

Raportat la dispozițiile art. 4 alin. 1 din actul normativ menționat o clauză care nu a fost negociată direct este considerată abuzivă în măsura în care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că și această cerință este îndeplinită în speță, dezechilibrul creat prin introducerea clauzei contestate rezultând în primul rând din faptul că această clauză nu este clar definită în contract dându-se astfel pârâtei posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral (pct. 1 lit. g din Anexa Legii 193/2000). Sub acest aspect se reține doar că la pct. 3.5 din Condiții generale al Convenției de credit se stipulează că “pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc” iar în Condițiile speciale la pct. 5 lit.a este indicat doar cuantumul comisionului fără nici o precizare suplimentară. Din cuprinsul clauzelor menționate nu rezultă că acest comision ar fi perceput pentru acoperirea vreunor riscuri, nu se face nicio referire concretă la ce fel de riscuri ar putea suporta pârâta și nici nu se indică modul în care ar putea fi cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat, deci nu vorbim de un limbaj ușor inteligibil conform art. 4, al. 6 din Legea 193/2000. De altfel pârâta a definit acest cost cu ocazia concilierii directe și a litigiului. Se încalcă astfel dispozițiile art. 1 din Legea 193/2000, care arată imperativ că orice contract încheiat între comercianți și consumatori “va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.

De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea comisionului de risc rezultă și din faptul că acest comision nu are o justificare obiectivă, banca nefăcând dovada că acest comision are corespondent într-o contraprestație a sa.

În plus, cu privire la clauza din art. 3 lit. d „condiții speciale” din Convenția de credit nr._/06.08.2007, referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară instanța constată că, aceasta reprezinta o clauza abuzivaîn condițiile în care nu sunt enumerate expres care sunt aceste schimbari. Sub acest aspect, Inalta Curte a precizat în Decizia nr. 3661 din 20 noiembrie 2014 ca „sintagma schimbari semnificative pe piata monetara se incadreaza, in mod clar, in prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, deoarece aceasta formulare nu surprinde, . si usor inteligibil, mecanismul de revizuire a ratei dobanzii, acest mecanism fiind lasat la aprecierea unilaterala a bancii, care poate aprecia, potrivit propriilor interese, ce inseamna schimbari semnificative pe piata monetara si poate sa comunice consumatorului noua rata a dobanzii fara ca acesta sa se poata opune sau negocia, fiind evident ca se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor, si contrar cerintelor bunei credinte”.

Având în vedere cele arătate, instanța va admite capetele de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. a „condiții speciale” privind comisionul de risc (redenumit comision de administrare începând cu 01.09.2010) din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007 și implicit va constata nulitatea absolută a acesteia, precum și cel privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse în art. 3 lit. d „condiții speciale” din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și implicit va constata nulitatea absolută a acesteia.

De asemenea, instanța va obliga banca să modifice convenția de credit în sensul eliminării acestei ultime clauze.

De asemenea, față de împrejurarea că inserarea în convenția de credit nr. 02/17.12.2007 a acestor clauze abuzive are caracter ilicit, instanța va dispune, în baza art. 998 și urm. C.civ., restituirea către reclamanți, în echivalentul în lei la cursul BNR la data plății, a sumelor încasate de pârâte cu titlu de „comision de risc” începând cu data de 04.08._09 În temeiul dispozițiilor art.1088 C.civ., care stabilesc o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere a obligației de a plăti o sumă da bani, pârâtele urmează a fi obligate și la plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă debitului, calculată de la data depunerii acțiunii, 19.09.2014 și până la data achitării efective.

Față de cele constatate mai sus, instanța va obliga pârâtele să emită și să comunice reclamantului un nou grafic de rambursare.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită să se stabilizeze cursul de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamant și de a se percepe rata lunară în echivalentul în lei la cursul valutar al CHF de la data încheierii contractului și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți, instanța constată următoarele:

Intre părțile litigante s-a încheiat Contractul de credit nr. nr. 02/17.12.2007 (fila 42-52 dosar) si prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare a împrumutat reclamanților suma de 90.000 CHF, prin urmare un contract de împrumut de consumație având ca obiect o sumă de bani.

In cf. cu prevederile art. 1584 cod civil 1864 (aplicabil in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda CHF la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).

Cu privire la Regulamentul valutar nr. 4/2005 invocat de către reclamant ca temei al cererii lor instanța va retine prevederile art. 3 din acest act normativ potrivit căruia: " (1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.

(1^1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).

(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută. "

Întrucât plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut fiindu-i aplicabile prevederile OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută, va constata că textul de lege invocat de reclamanți nu prezintă relevanță in cauză .

Pe de altă parte,instanța reiterează faptul că prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino ( C - 618/10 ) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. Or prin aceste cereri se urmărește de către reclamant modificarea contractului, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului nu sunt nicidecum abuzive .

Prin urmare acest capăt de cerere se va respinge ca neîntemeiat.

Referitor la capătul de cerere privnd caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 8.1 lit.c din Condițiile Generale ale Convenției cu privire la cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției, instanța îl va admite, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000. Astfel, clauza nu este exprimată . si usor inteligibil, prin sintagma „situație neprevăzută” fiind lasată la aprecierea unilaterala a bancii, potrivit propriilor interese, modalitatea de scadență anticipată, fara ca reclamantul sa se poata opune sau negocia, fiind evident ca se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor, si contrar cerintelor bunei credinte.

Instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea ca abuzivă a clauzei cuprinse în art. 8.1 lit. a liniuța a doua și a treia din Condițiile Generale ale Convenției, întrucât acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, mai exact nu s-a dovedit modul în care această clauză ar crea acel dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Instanța reține că prin includerea acestei clauze în convenția de credit, s-a particularizat situația în care operează, cu raportarea ei la elemente obiective și s-a oferit o justificare a cuprinderii ei, care să permită împrumutatului să-și poată adopta conduita, respectiv să achite ratele dovedindu-și astfel buna credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale, prin urmare în speța de față nu se poate vorbi de o clauză ce crează incertitudine sau care e ambiguă.

Referitor la capetele de cerere privind caracterul abuziv al art. 10.1 din Condițiile Generale ale Convenției - Secțiunea a 10-a cu privire la Costurile suplimentare și al clauzei din art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției, instanța va admite acțiunea. Astfel, instanța constată că în cazul acestor clauze sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, în sensul că sintagma „orice modificări, inclusiv de interpretare… ce ar putea genera costuri suplimentare” conține o formulare echivocă și generează o interpretare unilaterală din partea băncii a clauzelor arătate cu încălcarea dreptului consumatorului de a negocia.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate mai sus, instanța va obliga pârâtele să modifice Convenția de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestor clauze abuzive.

Referitor la capătul de cerere privind cesiunea de creanță notificată prin adresa nr.4723/31.07.2014, instanța constată următoarele:

La data de 03.08.2014 reclamantului i-a fot adusă la cunoștință printr-o notificare cesionarea creanței aferente creditului său către . SA.

Examinând contractul de cesiune dintre parti, aflat la filele 143-152 instanța constată că cesionarul este lipsit de capacitate de folosinta, derivata din încalcarea principiului specializarii capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Astfel, . SA este așa cum rezultă din același contract, societate nebancară, prin urmare nu este avizata de B.N.R. sa efectueze operatiuni bancare, astfel încât ea nu poate avea calitatea de cedent în mod valabil. De asemenea instanta constată că au fost încalcate prevederile art. 1225 C.civ., referitoare la obiectul contractului, deoarece la data cesiunii, creanta nu era certa, lichida si exigibila, pârâta V. S.A. neprocedând la punerea reclamantului în întârziere si nici la constatarea exigibilitatii anticipate a creditului, iar din cuprinsul actului înaintat instanței nu rezultă cu claritate care e suma rămasă de plată pentru reclamant, contractul fiind pentru o universalitate de creanțe.

Față de aceste aspecte, instanța urmează a constata că cesiunea între V. S.A și . SA având ca obiect Convenția de credit nr. 02/17.12.2007 nu a fost dovedită și pe cale de consecință, va repune părțile în situația anterioară în sensul derulării în continuare a raporturilor contractuale dintre acestea.

Constatând culpa procesuală, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. S. N., CNP_, cu domiciliul în . M., jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „V. R.”, cu sediul în Suceava, .. 10, ., în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., sector 2, J_, CUI_, . - SUCURSALA FĂLTICENI, cu sediul în Fălticeni, ., parter, jud. Suceava și . SA, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 246, clădirea de birouri Sky Tower, ., sector 1, J_, CUI_, având ca obiect anulare act, actiune în constatare, pretentii, obligatia de a face, astfel cum a fost modificată.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 5.1 lit. „a” din „Condițiile Speciale” și art. 3.5 din „Condițiile generale” la Convenția de credit nr. 02/17.12.2007 încheiată de părți cu privire la instituirea comisionului de risc (redenumit comision de administrare, începând cu data de 01.09.2010).

Obligă pârâtele să modifice Convenția de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestor clauze abuzive.

Obligă pârâtele la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de risc percepute în perioada 04.08.2008 – 17.12.2009 conform art.5 lit.a din Convenția de credit nr. 02/17.12.2007.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală (conform OG nr. 13/2011) aferentă debitului (constând în comision de risc, redenumit comision de administrare), calculată percepută în perioada 04.08._09 și până la data achitării efective a debitului.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 3 lit. „d” din Convenția de credit nr.02/17.12.2007 cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața.

Obligă pârâtele să modifice Convenția de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestei clauze abuzive în sensul înlăturării acestei clauze.

Obligă pârâtele la emiterea unui nou grafic de rambursare, în care să se regăsească eliminarea comisionului de risc/administrare.

Constată cesiunea de creanță notificată prin adresa nr.4723/31.07.2014, ca nedovedită, și pe cale de consecință, repune părțile în situația anterioară în sensul derulării raporturilor contractuale dintre acestea.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 8.1 lit.c din Condițiile Generale ale Convenției cu privire la cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției.

Obligă pârâtele să modifice Convenția de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestei clauze abuzive.

Constată caracterul abuziv al art. 10.1 din Condițiile Generale ale Convenției - Secțiunea a 10-a cu privire la Costurile suplimentare.

Obligă pârâtele să modifice Conventia de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestei clauze abuzive.

Constată caracterul abuziv al art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției.

Obligă pârâtele să modifice Conventia de Credit nr.02/17.12.2007 în sensul înlăturării acestei clauze abuzive.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în sedinta publică din data de 02.11.2015.

Președinte, Grefier,

Pentru judecătorul plecat în C.O.

semnează înlocuitorul președintelui instanței

Red.G.I./Tehnored.I.M./7 ex/2.12.2015

OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2210/2015. Judecătoria FĂLTICENI