Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 817/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 817/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 817/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI
SENTINTA CIVILA Nr. 817
Camera de consiliu de la 24 Septembrie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: I. D. A.
GREFIER: G. M. L.
Pe rol se află soluționarea cererii de valoare redusa formulata de reclamanta S.C. V. R. S.A., cu sediul în mun. Bucuresti, sect. 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, cu sediul ales la Cabinet de avocat C. R. A.,in ., Soseaua Bucuresti Nord, nr. 10, Clădirea de birouri 21, etaj 4 la S.C. Cycle European S.R.L ;Global City Business Park ,în contradictoriu cu intimatul P. T., domiciliat în . I.,nr. 3, judetul B.,
La apelul nominal, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- pricina are ca obiect cerere de valoare redusă;
-stadiul procesului: cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării; în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C.pr.civ.
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei sub nr._, reclamanta S.C. V. R. S.A. a solicitat in contradictoriu cu intimata paratul P. T. obligarea acestuia la plata sumei de 721.96 lei reprezentand contravaloare servicii de telefonie mobilă, penalitati în valoare de 186.88 lei și justa despagubire(taxa de reiliere) de 593.47 lei.
In fapt, s-a arătat că în urma raporturilor juridice stabilite intre S.C. V. R. și P. T. pe marginea contractului POS_/22.12.2012 semnat deci acceptat de debitor conform art. 1270 c.civ. și a facturilor restante, necontestate, s-au prestat servicii de telefonie mobila in valoare totala de 1,502.31 lei, suma fiind compusa din debitul principal in valaore de 721.96 lei la care se adauga penalitati calculate conform contractului în valoare de 186.88 lei și justa despagubire(taxa de reiliere) de 593.47 lei.
In drept, petenta si-a intemeiat cererea pe disp. art. 379, art. 453, art. 411 al. 2 și art. 453 din Codul de Procedură civilă.
La data de 13.03 2014 cauza a fost suspendată în temeiul art.242 al. 2 din Codul de Procedura Civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că de la data de 13.03.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina petentului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ..A, cu sediul în mun. Bucuresti, sect. 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, având numărul de înmatriculare în registrul comerțului J_, CUI RO8971726 și contul bancar: RO28CITI_4444CITI Bank, cu sediul ales la Cabinetul de Avocat C. R.-A. din orașul Voluntari, .. 10, clădirea de birouri O21, et. 4, la .. Global City Busness Park, jud. Ilfov în contradictoriu cu pârâtul P. T., CNP_0, domiciliat în orașul I., .. 3, jud. B..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Făurei .
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015
P.,GREFIER,
I. D. A. G. M. L.
red. I.D.A.
dact. G.M.L.
ex.4/14.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 816/2015. Judecătoria FĂUREI | Pretenţii. Sentința nr. 826/2015. Judecătoria FĂUREI → |
|---|








