Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 807/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 807/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 807/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F. – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903
SENTINȚA CIVILĂ NR. 807DOSAR NR._ Ședința publică din 23 SEPTEMBRIE 2015
Instanța constituită din :
Președinte: I. D. A.
Grefier: N. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ F., cu sediul în oraș F.,.,jud.B. privind amenda contravențională în sumă de 200 lei ce i-a fost aplicată intimatului Ș. I. , domiciliat în oraș F.,. ,jud.B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.09.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din 24.04.2015 petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ F. a solicitat instanței înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei aplicată intimatului Ș. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.08.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul ,legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, la termenul de judecată stabilit.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/ 12.08.2014 ,i-a fost aplicată intimatului amenda contravențională în sumă de 200 lei.
În baza procesului verbal neatacat ,au fost efectuate acte de executare împotriva intimatului, fiind emise somație și titlul executoriu, dar s-a constatat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nici nu are venituri urmăribile care să facă obiectul executării .
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data sesizării instanței „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ teritoriale prevăzut la art.39 alin.(2) lit.a ) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
Constatând că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art.9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda contravențională în sumă de 200 lei aplicată intimatului Ș. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._/ 12.08.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 40 ore, activitate ce se va desfășura pe raza oraș F., jud.B. în domeniul serviciilor publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
ADMITE cererea petentei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ F., cu sediul în oraș F.,.,jud.B. în contradictoriu intimatul Ș. I. , domiciliat în oraș F.,. ,jud.B..
Dispune înlocuirea amenzii în sumă 200 lei aplicată intimatului Ș. I. ( fiul lui M. și P., născut la data de 11.06.1985, CNP-_)prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.08.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu o durată de 40 ORE, activitate ce se va desfășura pe raza ORAȘ F.,JUD.B. în domeniul serviciilor publice.
CU APEL în 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria F., județul B..
Pronunțată ,azi, 23.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. D. A. N. C.
Red.I.D.A.
Dact.N.C.-4 ex.29.09.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 816/2015. Judecătoria FĂUREI → |
|---|








