Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 528/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 528/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 7366/229/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDETUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 528
Ședința publică din data de 06.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. M. V.
GREFIER - C. A. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtul C. V. având ca obiect "hotărâre care să țină loc de act autentic".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se ia act că reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată că :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.7366 /229/2012, reclamanta .., cu sediul in loc. M. K., jud. Ialomița si domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. A., cu sediul profesional in loc. Slobozia, . Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul C. V., cu domiciliul în . I., a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru terenul arabil în suprafață de 0,85 ha, situată in extravilanul localității M. K., Jud. I., amplasat in Tarlaua 426/1, .: la N- md B. T., la E- De 426/7, la S- md B. Ș., la V- De 428/1.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul o promisiune de vânzare – cumpărare, la data de 04.04.2008, pentru terenul arabil în suprafață totală de 0,85 ha, cu amplasamentele anterior retinute, pentru care a achitat acestuia prețul de 2125 lei, asumându-se obligația de a se face demersurile necesare întocmirii actului în formă autentică, până cel târziu la data de 04 mai 2008.
Întrucât nu s-a îndeplinit această obligație, reclamanta a formulat prezenta cerere, pentru a se constata intervenită convenția de vânzare – cumpărare pentru terenul în cază, cu amplasamentul mai sus menționat .
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1523-1528 din Noul C civil, fiind solicitată judecarea cauzei in lipsă.
În susținerea acțiunii legal timbrate conform dovezilor aflate la dosar, cu 295lei/ taxă judiciară de timbru si 3 lei/ timbru judiciar, s-au depus înscrisuri în copii conformate cu originalul de avocat C. A.: imputernicire in original avocat ales; Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, Titlul de proprietate nr._/_/Cod_ din 06 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, copie carte identitate pârâtă, Certificat de atestare fiscală, Incheiere notarială de certificare a neprezentării pârâtului la notar nr. 92/23.04.2012, copie buletin pârât. Ulterior s-au mai depus la dosar, in original, certificat de atestare fiscală și Certificat de sarcini, eliberat de O.C.P.I. Ialomița, copie certificat căsătorie pârât, acord al sotiei acestuia cu privire la actiunea pendente.
Reclamanta a precizat că la data incheierii promisiunii de vânzare cumpărare pârâtul era căsătorit cu numita C. V., depunând la dosar certificat de căsătorie in copie conformă cu originalul; respectiv declaratie asumată olograf a numitei C. V., prin care aceasta este de acord cu vânzarea suprafetei de 0,85ha către ., obiect al cauzei nr._ .
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat la instanță pentru a-și exprima poziția procesuală fata de cererea formulata.
A fost administrată in cauza proba cu înscrisuri și expertiza tehnică topografică, din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma sustinerilor reclamantei, raportat la dispozitiile legale incidente in cauza si a probatoriului administrat, instanța reține următoarele:
În soluționarea acestei cereri raportat la petitul privind pronuntarea unei hotărâri care tine loc de act autentic, instanța se va raporta la prevederile art.6 alin.1 si 2 din Noul cod civil - Aplicarea legii civile/Art. 6-Aplicarea în timp a legii civile, conform cărora: “Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este act juridic, convenție sinalagmatică intervenită intre părțile cauzei.
Așadar, raportat la art.6 alin.1 si 2 din Noul Cod Civil se vor avea in vedere actele normative in vigoare la data încheierii acesteia – 04.04.2008, dând eficientă art.6 alin.2 din Noul Cod civil, dar si principiului de drept: „tempus regit actum”.
De asemenea, potrivit art. 102 alin 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicarea a Noului cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În cauza de față contractul a fost încheiat la 04.04.2008, în consecință sunt aplicabile prevederile Vechiului Cod Civil și a legislației în vigoare la acel moment.
Prin Titlul de proprietate nr._/_/Cod_ din 06 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița- fila 5, a fost constituit dreptul de proprietate in favoarea pârâtului, in baza Legii nr. 18/1991, aceasta primind in proprietate terenul arabil în suprafață de 3,00, situat în extravilanul comunei M. K., județul Ialomița.
In aceasta se evidentiază suprafața de 0,85 ha, situată in extravilanul localității M. K., Jud. I., amplasat in Tarlaua 426/1, .: la N- md B. T., la E- De 426/7, la S- md B. Ș., la V- De 428/1.
Prin convenția intitulată „ Contract de promisiune bilaterală de vânzare cumpărare” încheiata la data de 04.04.2008, promitentul-vânzător pârât C. V. , s-a obligat sa vânda promitentei cumpărătoare .. suprafața de 0,85 ha, situată in extravilanul localității M. K., Jud. I., amplasat in Tarlaua 426/1, .: la N- md B. T., la E- De 426/7, la S- md B. Ș., la V- De 428/1, pentru care la data incheierii antecontractului s-a platit pretul integral in cuantum de 2500lei/ha, deci suma de 2125 lei .
Instanța constată că dreptul de proprietate asupra terenului în cauză a fost constituit pârâtului, in timpul căsătoriei acestuia cu numita C. V..
Se mai retine că bunul fiind dobândit prin constituire in timpul căsătoriei de către unul din soti este bun comun, aflat in devălmăsie, iar prin declaratia sotiei pârâtului-aceasta este de acord cu vânzarea cumpărarea terenului in cauză.
Instanța constată că prin art. 229 alin. 1 litera t din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat articolul 32 din Legea nr. 18 din 1991 și la acest moment nu există nici un impediment pentru realizarea vânzării.
Se retine ca potrivit art. 974 Cod civil creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului, în afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
Conform disp. art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Potrivit art. 1077 Cod civil nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate de asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire pe cheltuiala debitorului.
În baza art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Potrivit disp. art. 1294 Cod civil vânzarea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul.
În temeiul art. 1310 Cod civil pot fi vândute toate lucrurile care sunt în comerț (adică în circuitul civil).
Conform art. 2 alin. 1 Titlul X din legea nr. 247/2005 terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității.
Potrivit disp. art. 5 alin. 2 titlul X din Legea nr. 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic.
Concluzionând, se reține că prin antecontractul de vânzare-cumpărare depus părțile s-au angajat să constituie în viitor un drept real asupra respectivelor bunuri imobile, născându-se în sarcina lor obligația de a face, respectiv obligația de a încheia contractul în forma cerută de lege în formă autentică.
Dacă vreuna din părțile convenției nu-și îndeplinește această obligație, cealaltă are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente pentru ca aceasta să suplinească lipsa consimțământului debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Această soluție se impune în temeiul principiului îndeplinirii în natură a obligațiilor prevăzute de art. 1073 din Codul civil care permite creditorului să obțină îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitorul său și art. 1077 Cod civil care permite creditorului, dacă obligația de a face nu este adusă la îndeplinire, de a fi autorizat să o aducă la îndeplinire el însuși.
În consecință, prin pronunțarea unei asemenea hotărâri, instanța suplinește consimțământul uneia dintre părți, verificând în prealabil ca toate celelalte condiții ale actului juridic civil să fie îndeplinite.
Astfel, instanța, reținând întrunirea condițiilor generale ale contractului de vînzare cumpărare referitoare la: capacitate, obiect-lucru, preț-cauză licită, coroborat cu refuzul pârâtilor de a se prezenta la notarul public, în termenul stipulat expres, Incheiere notarială de neprezentare, urmează, având în vedere si dispoz. art.5 din titlul X al Legii nr.247/2005, a admite acțiunea și a pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare în privința terenului înstrăinat.
Instanța retine in cauza că pârâtul figureaza in evidente cu terenul promis spre vanzare, fără a avea debite la stat, acest aspect rezultand din Certificatul de atestare fiscala atasat la dosar nr. 2943/2012-fila 14 .
De asemenea, din Certificatul de sarcini eliberat in Dosarul nr. 64/ 03.01.2012, emis de O.C.P.I. I.-fila 30, rezulta ca pentru imobilele in litigiu nu a fost deschisa carte funciara si nu au fost gasite inregistrari/sarcini grevante in Registrul de Transcriptiuni si Inscriptiuni pe numele pârâtului de la data emiterii TP:06.06.2001, până in prezent.
Se retine că s-a notat litigiul prezent la OCPI I..
Prin Încheierea de certificare nr.92 /2012, atasată la dosar, se dovedeste faptul ca paratul nu si-a indeplinit obligatia de a se prezenta la notariat in vederea incheierii contractului de vanzare – cumparare in forma autentica cu privire la teren, desi au fost notificati de către reclamantă in prealabil, prin Notificarea retinută in actul notarial nr. 117/2012 intocmită de B Ex. C. V. D.-fila 7.
În consecință, instanța va constata că între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, a intervenit, contra unui pret de 2125 lei, o conventie valabilă pentru vânzarea cumpărarea suprafetei totale de 0,85 ha, situată in extravilanul localității M. K., Jud. I., amplasat in Tarlaua 426/1, .: la N- md B. T., la E- De 426/7, la S- md B. Ș., la V- De 428/1, evidentiată in Titlul de proprietate nr._/_/Cod_ din 06 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița.
În baza art. 5 alin. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005, prezenta hotarare va tine loc de contract de vânzare-cumparare a terenului.
Va dispune comunicarea, în termen de 3 zile, a unei copii de pe hotărârea rămasă irevocabilă către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
Totodata in baza art. 771 alin.6 din Legea 571/2003 republicată, instanța va dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia cu documentatia aferenta să fie comunicat la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Va lua act, in lumina principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și prevederile art. 299 raportat la art.2821 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul in loc. M. K., jud. Ialomița si domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. A., cu sediul profesional in loc. Slobozia, .. E 15, . Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul C. V., cu domiciliul în ., Județul I. .
Constată că între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, a intervenit, contra unui preț total de 2125lei, o conventie valabilă pentru vânzarea cumpărarea suprafetei de 0,85 ha, situată in extravilanul localității M. K., Jud. I., amplasat in Tarlaua 426/1, .: la N- md B. T., la E- De 426/7, la S- md B. Ș., la V- De 428/1, evidentiată in Titlul de proprietate nr._/_/Cod_ din 06 iunie 2001, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița.
In baza art. 5 alin. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005, prezenta hotarare va tine loc de contract de vânzare - cumparare a terenului.
Dispune comunicarea, în termen de 3 zile, a unei copii de pe hotărârea rămasă irevocabilă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița.
În baza art. 771 alin.6 din Legea 571/2003 republicată, dispune ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia cu documentatia aferenta să fie comunicat la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Ia act că reclamanta . nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astazi, 06 februarie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Jud. MVM
Tehnored. Gref. CCA+ Jud. MVM
9 ex./ 04.03. 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1573/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3502/2013.... → |
|---|








