Plângere contravenţională. Sentința nr. 3502/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3502/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 935/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3502
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: B. I. L.
Grefier: P. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL TARNSPOTULUI RUTIER, având ca obiect „ plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care;
În temeiul art. 94 pct.3 NCPC și art. 32 din OUG 2/2001,instanța se declară competență general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză având în vedere că locul comiterii faptei este DN 2A Giurgeni.
Instanța estimează durata prezentului proces la maxim 3 luni și probele vor fi administrate în fața instanței având în vedere că părțile nu sunt reprezentate prin avocat.
Cu privire la excepția tardivității formulării plângerii, excepție invocată de intimată prin întâmpinare, instanța respinge excepția, având în vedere din înscrisurile depuse la filele 7 și 28 reiese că plângerea a fost depusă la data de 20.03.2013, iar procesul verbal a fost comunicat la data de 12.03.2013 așadar termenul de 15 zile a fost respectat.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 02 aprilie 2013, petenta S.C.POLIMED ..BISTRIȚA, cu sediul în BISTRIȚA, .. 3-5, J. BISTRIȚA NĂSĂUD prin administrator T. I., J/_, CUI RO_ a chemat in judecată intimata cu Inspectoratul de stat pentru controlul în transportul rutier, cu sediul în sector 1, București, .. 38 și sediu procesual ales C., .. 2, .. C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal . nr._/11 03 2013 și de la exonerarea de la plata amenzii.
In motivare, se arată că petenta nu are calitatea de contravenient fapta putând fi imputată strict conducătorului auto nu și societății angajatoare.
Prin cerere de probatorii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare in judecată a fost motivată în drept pe disp. OG nr.2/2001, OG 37/2007, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
La dosar, petenta a depus in copie: procesul verbal contestat, (filele 7).
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată precizând că procesul verbal este temeinic și legal întocmit.
Invocă excepția tardivității formulării plângerii
Precizează că în data de 11.03.2013 la ora 11.10 , numitul S. D. a condus autotrenul compus din autotractorul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_, fără a respecta timpul de odihnă zilnică.
Face referiri la pericolul social al faptei pe care îl apreciază ca foarte grav și arată că a fost aplicată o sancțiune orientată spre minimul prevăzut de lege, respectiv 4000 lei.
Solicită respingerea plângerii.
A depus actele ce au stat la baza întocmirii procesului verbal, respectiv raportul agentului constatator și formular de control.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare în care reiterează motivele din plângere și solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri la termenul din data de 17.09.2013 petentul renunțând la proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11 03 2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 5 din O.G. nr. 37/2007, reținându-se că a dispus efectuarea unui transport cu autotrenul compus din autotractorul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca_ dotat tahograf digital, ce a fost condus pe DN 2 A km. 105 de numitul S. D. iar la controlul în trafic s-a constatat că în data de 08.03.2013 nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă, cu două ore și 30 minute .
În urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă la intimată în termenul legal de 15 zile, raportat la data comunicării procesului verbal ( 12.03.2013 fila 18) și data depunerii plângerii la poștă ( 28.03.2013 fila 7), urmând a proceda în continuare la analiza legalității și temeiniciei procesului verbal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit art. 8 alin. 1 pct. 5 din O.G. nr. 37/2007, modificată și completată prin OG nr. 21 /2009, constituie contravenție „nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu două ore și 30 de minute sau mai mult” iar amenda pentru săvârșirea acestei contravenții se aplică potrivit art. 9 al. 1 lit. c) din același act normativ, amendă fiind aplicabilă, cu limite speciale între 4000 lei la 8.000 lei, întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Potrivit art. 8 pct. 1 din Legea nr. 101/1994 „În fiecare perioadă de 24 de ore, șoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic, de cel puțin 11 ore consecutive, care ar putea fi redus la un minimum de 9 ore consecutive, cel mult de 3 ori pe săptămână, cu condiția ca un timp de repaus corespunzător să fie acordat prin compensare, înainte de sfârșitul săptămânii următoare.”
De asemenea, potrivit art. 4 lit. g teza a I-a al Regulamentului CE nr. 561/2006 al Parlamentului european și al Consiliului din 15.03.2006, privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor CEE nr. 3821/85 și CE nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului CEE nr. 3820/85 al Consiliului, „perioada de repaus zilnic normală” este orice perioadă de repaus de cel puțin 11 ore, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore și a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puțin 9 ore.”
Formularul de control de la fila 29 depus de intimată și necontestarea comiterii faptei de către conducătorul auto conduc la concluzia că procesul verbal este temeinic întocmit.
Din aceste motive instanța constată că procesul verbal este temeinic întocmit fapta petentei întrunind elementele constitutive ale contravenției reținute în procesul verbal.
Fapta constituie contraventie conform art. 8 alin. 1 pct. 5 din O.G. nr. 37/2007și Regulamentul Consiliului CEE nr.3821/1985, modif prin Regulamentul CE nr.561/2006 al Parlamentului European al Consiliului, acte care prevăd că o singură diagramă tahograf măsoara perioada de conducere, pauzele si perioada zilnica de repaus si odihna a conducatorului auto pe un interval de 24 de ore, în acest sens fiind și prevederile art 8 pct.1 din Legea nr.101/1994, care stipulează expres că, în fiecare perioadă de 24 de ore, șoferul beneficiază de un timp de repaus zilnic, de cel puțin 11 ore consecutive, care ar putea fi redus la un minimum de 9 ore consecutive, cel mult de 3 ori pe săptămână, cu condiția ca un timp de repaus corespunzător să fie acordat prin compensare, înainte de sfârșitul săptămânii următoare.
În ce privește antrenarea în cauză a răspunderii contravenționale a petentei, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 27 alin.2 lit g H.G. nr. 1391/2006, potrivit cărora printre obligațiile proprietarilor sau deținătorilor de vehicule, persoane juridice este și aceea de a verifica respectarea timpilor de repaus și de odihnă, precum și a regimului legal de viteză, prin citirea înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihnă și al vitezei de deplasare. Astfel, petenta trebuie să se asigure că șoferul vehiculelor nu va fi în imposibilitate de a respecta cerințe privind perioada zilnică de odihnă în efectuarea indicațiilor date de aceasta.
De asemenea potrivit art. 9 alin. 1 lit. c din din O.G. nr. 37/2007 Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Instanța amintește că procesului verbal de constatare a contravenției, întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, fiind vorba de constatări personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri și care fac dovadă până la înscrierea în fals, fiind vorba de o veritabilă prezumție de temeinicie a procesului verbal, prezumție permisă și de jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku c. Franței) în condițiile în care nu se depășesc limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și de asigurarea drepturilor apărării.
Prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are un caracter absolut și nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea contravenției să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
În cauză, instanța constată că petenta nu s-a aflat în imposibilitate de a proba că situația de fapt reținută prin procesul verbal este contrară realității, însă el s-a rezumat la a face niște afirmații fără a le susține în vreun fel cu probe pertinente, concludente si utile cauzei.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că fapta contravențională retinută în sarcina petentei a fost probată, motiv pentru care apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este legal și temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Pentru săvârșirea acestei contravenții agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 4000 lei, așa cum prevăd dispozițiile art.9 litera c din OG 37/2007, în vigoare la data constatării faptei.
Potrivit art. 5 al. 5 din O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea se vor avea in vederedispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, aplicând dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța apreciază că sancțiunea de 4000 lei aplicată nu este prea severă, că reprezintă minimul prevăzut de legiuitor pentru fapta reținută în sarcina petentei.
Analizând pericolul social al acestui gen de contravenție, instanța constată că dispozițiile legale, inclusiv cele comunitare, adoptate pentru reglementarea acestui domeniu de activitate, respectiv O.G. nr. 37/2007, Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1058/2007 și Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, au ca obiectiv prioritar verificarea condițiilor de muncă ale conducătorilor auto, creșterea siguranței rutiere și respectarea principiilor concurenței loiale între întreprinderi/operatorii de transport rutier.
Instanța amintește că această contravenție, definită prin nerespectarea perioadei minime reduse de odihnă într-un interval de 24 de ore cu 1 ora sau mai mult, nu este o contravenție de rezultat, ci una de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relațiilor sociale pe care legea le protejează. Raportat la scopul dispozițiilor legale amintite, această contravenție este de natură a aduce atingere fiecăruia dintre cele trei categorii de obiective protejate de lege.
Dintre acestea, instanța apreciază că punerea în pericol a siguranței circulației rutiere, prin desfășurarea activității de conducere pe drumurile publice în condiții de oboseală fizică și psihică a conducătorului auto, prezintă o periculozitate deosebită, fiind vorba de viața, integritatea și sănătatea persoanelor, și consideră că o astfel de faptă contravențională prezintă un pericol social deosebit de ridicat.
Gradul sporit de pericol social se reflectă în însuși minimul ridicat - 4000 lei - al amenzii contravenționale prevăzută de lege pentru acest gen de fapte și duce la concluzia că fapta este considerată chiar și de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită.
Prin urmare, luând în considerare aceste aspecte, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de legiuitor de 4000 lei reflectă corect gravitatea faptei, motiv pentru care o va menține așa cum a fost dispusă de organul constatator.
Față de aceste împrejurări, instanța consideră că plângerea contravențională este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C.POLIMED ..BISTRIȚA, cu sediul în BISTRIȚA, .. 3-5, J. BISTRIȚA NĂSĂUD prin administrator T. I., J/_, CUI RO_, împotriva procesului verbal . nr._/11 03 2013, încheiat de Inspectoratul de stat pentru controlul în transportul rutier, la data de 11.03.2013, in contradictoriu cu Inspectoratul de stat pentru controlul în transportul rutier, cu sediul în sector 1, București, .. 38 și sediu procesual ales C., .. 2, .. C..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Fetești.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red.jud. BIL/Tehnored. BIL/PM
Ex. 5/ 10.10.2013.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








