Plângere contravenţională. Sentința nr. 2086/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2086/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5619/229/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.2086

Ședința publică din data de 18 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. C.

GREFIER - C. STELUȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La reluarea cauzei, la cel de-al doilea apel nominal făcut în ședință, părțile nu s-au prezentat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța ia act că înscrisurile și întâmpinarea depuse de către intimat au fost comunicate petentului.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.03.2012 sub nr._, petentul C. B. domiciliat în Agigea, ., .. B, etj. P, . a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A cu sediul social situat în cu sediul social situat în București, ..401A, sector 6, anularea proceselor verbale . nr_ încheiat la data de 22.02.2012 și . nr._ încheiat la data de 22.02.2012.

În motivarea plângerii, petentul a învederat că la data constatării contravențiilor reținute în sarcina sa prin procesele verbale contestate deținea rovinietă valabilă pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_, achiziționată în perioada în care acesta era înmatriculat sub numărul_ . În continuare petentul a apreciat că nu se poate susține că nu ar fi deținut o rovinietă valabilă pentru autoturismul mai sus menționat în condițiile în care în conținutul rovinietei nu este indicată o adresă unde ar fi putut anunța schimbarea numărului de înmatriculare al autoturismului în discuție.

A mai învederat petentul că procesele verbale contestate sunt lovite de nulitate pentru că nu sunt semnate de agentul constatator și nici nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.

Petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr.2/2001.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La cerere petentul a anexat, în copie, dovezile de comunicare ale proceselor verbale contestate fila 5, rovinieta seria_ fila 6, și procesele verbale contestate filele 7-8.

La data de 07.05.2012 petentul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat anularea procesului verbal . 12 nr._/10.04.2012 și a tuturor proceselor verbale aferente perioadei 31.12.2011 până la introducerea plângerii precizând că deținea rovinietă valabilă pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ .

La plângere petentul a anexat, în copie, dovada de comunicare a procesului verbal, procesul verbal, procesul verbal și certificatul de înmatriculare al autoturismului_ fila 22.

Intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosarul cauzei adresa nr.6633/22.06.2010 fila 29, certificatele calificate, autorizațiile de control ale agenților constatatori și probele foto obținute prin sistemul SIEGMCR.

La data de 07.06.2012, în baza art. 165 C proc civ instanța a dispus disjungerea capătului de cerere referitor la anularea proceselor verbale . nr._ încheiat la data de 22.02.2012 și . nr._ încheiat la data de 22.02.201 de capătul de cerere referitor la procesului verbale . 12 nr._/10.04.2012 și a tuturor proceselor verbale aferente perioadei 31.12.2011 până la introducerea plângerii și a dispus formarea unui nou dosar, dosar cu nr._, în privința capătului de cerere disjuns cu citarea părților.

Prin sentința civilă nr. 3651 din 11.10.2012, Judecătoria Fetești a admis excepția anulării cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant si a anulat plângerea contravențională pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Totodată, prin decizia civilă nr. 1644/R din 17.12.2012, Tribunalul I. a casat sentința mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare, întrucât dovada calității de reprezentant se afla în alt dosar format.

La data de_, petentul a arătat că contestă doar procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, anexând înscrisuri.

Intimata a depus, pentru termenul din data de_, întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca fiind netemeinica și nelegală, arătând ca potrivit dispozițiilor art.1 alin 2 din Ordonanța nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și numărul de axa după caz.

În dovedirea întâmpinării, intimata a depus la dosar următoarele documente: fotografie obținuta prin sistemul SIEGMCR, certificat calificat, autorizație de control al agentului constatator filele 37-38.

Intimatul a indicat temeiul de drept respectiv OG 2/2001, OG 15/2002, Ordin 769/2010.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligarea la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 28 Euro conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina să că la data de 31.12.2011 vehiculul cu număr de înmatriculare_ care îi aparține, a circulat pe Autostrada A2 km 144+100 m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravențiilor contestat.

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, referitor la amenda aplicată.

Sub acest aspect, instanța apreciază ca nefondate susținerile petentului potrivit cărora procesele verbale contestate nu sunt semnate de agentul constatator. Analizând procesele verbale contestate, instanța reține că acestea au fost generate electronic potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001,având atașate semnăturile electronice ale agenților constatatori, realizate în baza certificatelor calificate de semnătură electronică aflate la filele 30-31, certificate care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată proceselor verbale contestate și semnatari, confirmând identitatea acestora din urmă.

Nefondate sunt și susținerile petentului potrivit cărora procesele verbale contestate sunt lovite de nulitate pentru că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, având în vedere că procesele verbale în discuție au fost întocmite în lipsa petentului, contravențiile fiind constatate prin mijloace tehnice conform dispozițiilor art.9 alin.2 și 3 din OG 15/2002. Or, în astfel de condiții, petentului nu i se putea aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, o astfel de obligație incumbând agentului constatator numai în cazul în care procesele verbale s-ar fi încheiat în prezența contravenientului. Mai mult decât atât, petentul nu poate susține că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor contravenționale prin aceea că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, atâta timp cât acest drept a fost exercitat tocmai prin plângerea dedusă judecății în conținutul căreia a formulat obiecțiuni în privința proceselor verbale a căror anulare o solicită.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele motive:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului.

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea

De asemenea, instanța reține din coroborarea dispozițiilor art 1 alin 12 din OG nr.15/2002 și ale art. 9 alin 1 din Ordinul nr.769/2010 că în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului după data de 1 august 2010 - termen prorogat prin OG nr.17/2010 până la data de 01.10.2010 - rovinieta își menține valabilitatea numai în cazul în care utilizatorul informează, în scris, CNADNR despre o astfel de schimbare în vederea operării modificării în baza de date și solicită efectuarea unei astfel modificări.

Analizând rovinieta seria_ aflată la dosar, instanța reține că acesta a fost achiziționată de petent pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ și este valabilă de la data de 21.01.2011 până la data de 20.01.2012.

Din cartea de identitate a aflată la dosar instanța reține că autoturismul mai sus menționat, a avut ca detinator pe Cabinet Medical Dr. N. C. autoturismul având inițial numărul de înmatriculare_, iar de la data de 14.07.2011, are ca detinator pe petent, fiind schimbat însă numărul de înmatriculare în_, număr reținut și în actele contravenționale contestate.

Se constată astfel că autoturismul în cauză, a avut ca numere de înmatriculare, inițial_, pentru acest autoturism fiind achizitionată rovinieta seria_, de la data de 21.01.2011 până la data de 20.01.2012, iar ulterior,_ .

Prin urmare, la data constatării contravenției deduse judecății – 31.12.2011 - petentul deținea rovinietă pentru vehiculul menționat în procesul verbal contestat.

Analizând cartea de identitate a autoturismului în cauză instanța reține că schimbarea numărului de înmatriculare al autoturismului s-a produs la data de 14.07.2011, ulterior datei de 01.10.2010, astfel că valabilitatea rovinietei seria_ nu s-a transmis în favoarea autoturismului_, de drept, astfel că pentru păstrarea valabilității acesteia roviniete era necesară informarea în scris, a CNADNR despre o astfel de schimbare, formalitate impusă de drept de dispozițiile art 1 alin 12 din OG nr.15/2002 coroborat cu art. 9 alin 1 din Ordinul nr.769/2010, necondiționată de inserarea în conținutul rovinietei a adresei unde aceasta trebuie îndeplinită.

Pe cale de consecință, având în vedere că schimbarea numărului de înmatriculare al autoturismului s-a produs după data de 01.10.2010 - când au intrat în vigoare dispozițiile mai sus menționate - și că petentul nu s-a conformat obligației impuse de acestea, deși executarea acestei obligații îi incumba de la data 14.07.2011, când s-a schimbat numărul de înmatriculare al vehiculului în cauză -, instanța reține că la data constatării contravenției ce i se impută prin procesul verbal contestat, petentul nu deținea o rovinietă valabilă potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate.

Având în vedere elementele mai sus menționate, instanța constată temeinicia procesului verbal contestat în prezenta cauză.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

În cauză, prin procesul verbal contestat, petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.

Instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

La individualizarea amenzii aplicate prin procesul verbal contestat, instanța va avea în vedere faptul că pericolul social al faptei săvârșite de petent este unul redus, în sensul că aceasta nu a fost săvârșită cu intenția de a se sustrage obligațiilor care îi incumbă, fiind vorba de o simplă neglijență. Mai mult decât atât, instanța apreciază că serviciul prestat de intimată a fost plătit prin achitarea tarifului corespunzător rovinietei .>_ a cărei valabilitate ar fi existat la data constatării contravențiilor dacă s-ar fi îndeplinit formalitățile prevăzute de lege.

În consecință, date fiind elemente mai sus menționate, instanța constată că sancționarea petentului cu amendă în cuantum de 250 lei este disproporționată în raport de pericolul social concret al faptelor săvârșite.

Pe cale de consecință, având în vedere și faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravenționala, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, instanța consideră că se impune înlocuirea amnezii aplicate prin procesele verbale contestate cu sancțiunea avertisment, aceasta fiind conformă cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Pentru cele reținute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției R12 nr._/10.04.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. B., domiciliat în Agigea, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. și tehnored. C.R./C.S.

4 ex./03.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2086/2013. Judecătoria FETEŞTI