Plângere contravenţională. Sentința nr. 251/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 251/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 5077/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 251
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A.
GREFIER –R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. A. D. S.R.L. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-C., având ca obiect „plângere contravențională” .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța, întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu la termenul anterior.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 31.05.2012, sub nr. _, petentul ., cu sediul în comuna C., ., nr.75, demisol, județul C., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, ..401A, sector 6, București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate, întrucât lipsește semnătura agentului constatator, fiind încălcate prevederile art.17 din OG 2/2001. A mai învederat petentul că sunt nesocotite și prevederile art.5 alin.7 din OG 2/2001 privind principiul unicității sancțiunii contravenționale. Suma primită de CNADNR drept valoare de despăgubire reprezintă contravaloarea unei roviniete pe 12 luni și că, odată achitat acest tarif, utilizatorul drumurilor naționale va avea rovinietă valabilă.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
La plângere petentul a anexat, în copie, procesul - verbal contestat – fila 6, confirmarea de primire a procesului-verbal contestat – fila 7, rovinieta seria_, bonul fiscal din 27.02.2012 si certificatul de înmatriculare a vehiculului – fila 8, alte procese-verbale prin care petentul a fost sancționat si dovezile de comunicare ale acestora – filele 9-54.
Intimata nu a depus întâmpinare deși a fost legal citată, însă a depus la dosarul cauzei adresa nr.6633/21.06.2010, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR și dovada de comunicare a procesului - verbal – filele 62-65.
Petentul a depus la dosarul cauzei precizări ( filele 68-69) în cuprinsul cărora a învederat că Legea nr.144/2012 lămurește situația în care un petent putea fi sancționat de zeci de ori pentru aceeași faptă contravențională.
La termenul din data de 07.12.2012, din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității formulării plângerii.
La data de 08.01.2013, intimata a depus înscrisuri prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării plângerii.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății, respectiv asupra excepției tardivității plângerii deduse judecății, invocată din oficiu.
Asupra excepției tardivității formulării plângerii cu privire la procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 OG nr. 2/2001 contravenientul poate formula plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de încheierea actului constatator, care se realizează fie prin înmânarea unui exemplar al acestuia, cu ocazia întocmirii lui, fie prin comunicare.
Instanța constată că în cauza dedusă judecății petentul a luat la cunoștință de încheierea procesului - verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, la data comunicării acestuia, respectiv la data de 27.04.2012 – fila 76, dată de la care a început să curgă și termenul de 15 zile în care se putea formula plângerea contravențională, care se calculează pe zile libere, conform art.101 alin.1 din C proc civ. Pe cale de consecință, ultima zi în care petentul putea formula o astfel de plângere era 14.05.2012.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că deși, petentului i s-a comunicat procesul - verbal contestat la data de 27.04.2012, acesta a depus plângerea contravențională dedusă judecății, la data de 31.05.2012, depășind termenul de 15 zile impus de dispozițiile art. 31 OG nr. 2/2001.
Analizând dovada de comunicare a procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta nu a fost comunicat petentului prin poștă, ci prin afișare la sediul acestuia, modalitate prevăzută expres de art.27 din OG nr.2/2001, potrivit căruia comunicarea procesului - verbal se poate face fie prin poștă cu aviz de primire, fie prin afișare la domiciliul contravenientului.
Aceste modalități de comunicare ale procesului - verbal fiind prevăzute alternativ de lege, au aceeași valoare și efect în privința comunicării procesului - verbal de constatare a contravenție, astfel că agentul constatator, în aplicarea dispozițiilor art.27 din OG nr. 2/2001, poate alege pe oricare din ele.
Concluzionând, în susținerea admiterii excepției de procedură a tardivității invocată din oficiu, instanța reține că, astfel cum rezultă din procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului - verbal contestat, petentul a luat la cunoștință de încheierea procesului -verbal contestat, la data comunicării acestuia, respectiv la data de 27.04.2012, acesta fiind afișat în prezența martorului Pătrascu M., la sediul petentului.
Analizând procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului - verbal contestat, instanța constatată că în conținutul acestuia este indicat locul afișării, respectiv sediul petentului, care concordă cu cel indicat de petent în plângerea contravențională. Astfel, potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, în cazul în care comunicarea procesului -verbal se realizează prin afișare, cum este cazul în cauza dedusă judecății, această operațiune se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor. Or, în cauza dedusă judecății, agentul constatator a procedat la comunicarea procesului - verbal prin afișare, întocmind în acest sens procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare în prezenta martorului asistent care a confirmat prin semnătură că operațiunea de afișare s-a îndeplinit potrivit celor indicate în procesul -verbal de afișare în discuție, respectând pe cale de consecință dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001.
Având în vedere faptul că petentul nu s-a conformat dispozițiilor art. 31 din OG nr.2/2001 și a formulat plângerea contravențională dedusă judecății cu depășirea termenului de 15 zile, care în prezenta curge de la data comunicării procesului - verbal contestat, instanța urmează să admită excepția tardivității plângerii contravenționale, invocate din oficiu de către instanța de judecată și să respingă plângerea contravențională dedusă judecății ca fiind tardivă.
În ceea ce privește respectarea dreptului contestatorului de acces la justiție, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO, acesta este conceput ca un drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiție, acestea sunt lăsate de Convenție la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art. 6 pct. 1 nu s-au prevăzut expres alte asemenea mijloace. În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este unul absolut, “putând fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor” (Curtea EDO, Golder c. Marii Britanii, din 21 februarie 1975, . nr. 18, p. 19, par. 38), limitările astfel aduse trebuind să respecte principiile ce reies din jurisprudența Curții, respectiv ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese. În cauza de față, instanța apreciază că toate aceste principii au fost respectate.
În consecință, prin aplicarea dispozițiilor art. 137 Cod proc. civ. care stabilesc regula potrivit căreia instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța găsește întemeiată excepția tardivității invocată din oficiu la acest termen de judecată, motiv pentru care, în conformitate cu art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța nu va mai păși la analizarea celorlalte apărări ale petentului, urmând a respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională introdusă de petent.
Având în vedere faptul că petentul nu s-a conformat dispozițiilor art. 31 din OG nr.2/2001 și a formulat plângerea contravențională dedusă judecății cu depășirea termenului de 15 zile, care în prezenta curge de la data comunicării procesului - verbal . nr._/10.04.2012 – respectiv 27.04.2012, instanța urmează să admită excepția tardivității formulării plângerii privind anularea procesului - verbal . nr._/10.04.2012 și să respingă cererea ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată din oficiu de instanță.
Respinge plângerea contravențională introdusă de petentul ., cu sediul în comuna C., ., nr.75, demisol, județul C., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, cu privire la procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, ca tardivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED./Tehnored. .> Ex. 5/data: 21.01.2013.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1722/2013. Judecătoria FETEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5184/2013.... → |
|---|








