Plângere contravenţională. Sentința nr. 2899/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2899/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 6129/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2899
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 iunie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - A. C. D.
GREFIER - I. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta T. S. V., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C. proc. civ raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Petenta depune la dosar înscrisuri.
Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța înmânează petentei copie de pe actele depuse la dosar de intimată.
Petenta arată că nu mai are cereri ori probe de formulat.
Instanța ia act că nu mai sunt probe ori cereri de formulat și acordă cuvântul pe probe.
Petenta solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petenta având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, înlocuirea amenzii cu avertisment.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /18 06 2012 petenta T. S. V. domiciliată în mun. Fetești, ., ., jud. Ialomița, a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 02.05.2012, de C. București.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că la data întocmirii procesului verbal de contravenție avea achitată rovineta valabilă. Procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută deoarece lipsește semnătura agentului constatator.
Petenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 16, art. 17 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
Analizand actele si lucrările dosarului instanta retine următoarele:
Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 02.05.2012, de C. București, petenta T. S. V. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 05 04 2012, orele 06 53, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.
Conform bonului aflat la dosar, petenta a achiziționat rovinieta seria_ cu valabilitate de 12 luni, de la data de 13.06.2012, orele 13,34 până la data de 12.06.2013, orele 23,59 pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare_ și numărul de identificare VF1LM0C0H32200533, îndeplinindu-și obligația de achiziționare a rovinietei, care îi incumba potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 15/2002.
La data de 22.05.2013 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petentă, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.
Astfel, instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001
Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentei prin procesul verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o plansă foto de camera foto amplasată pe sectorul de drum A2 km 144+100 m Fetești pe care se susține că petenta ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.
Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR depusă de intimată în susținerea procesului verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator care să ateste plata rovinietei, instanța constată că autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă data de 05 04 2012, pe A2 km 144+100, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare_ același autoturism fiind menționat și în procesul verbal contestat.
Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petenta nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Este adevărat că în speță petenta se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă instanța va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societatii, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
La individualizarea sancțiunii aplicate prin procesul - verbal contestat, instanța va avea în vedere faptul că pericolul social al faptei săvârșite de petentă este unul redus, în sensul că aceasta nu a fost săvârșită cu intenția de a se sustrage obligațiilor care îi incumbă, fiind vorba de o simplă neglijență a acestuia. Ulterior săvârșirii faptei petenta a intrat în legalitate prin achiziționarea taxei de drum pentru autovehiculul surprins în trafic.
Este adevărat că în speță petenta se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să o determine pe contravenientă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei cu sancțiunea avertisment, atrăgând atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța va dispune exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal ., nr._, întocmit la data de 02.05.2012, de C. București.
Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta T. S. V. domiciliată în mun. Fetești, ., ., jud. Ialomița, împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București. cu sediul în București, ..401 A, sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 21.05.2012, de C. București, cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (122,49 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.03.2012, de C. București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 06 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru judecător A. C. D. Pentru grefier I. M.
aflată în C.O. semnează aflată în C.O. semnează
președintele instanței R. I. grefier șef A. I.
Red./Tehnored. C.D.A./M.I.
Ex. 4/data:30 09 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2852/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








