Plângere contravenţională. Sentința nr. 3240/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3240/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 6176/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3240

Ședința publică din data de 20 AUGUST 2013

Instanța constituită din:

Președinte - A. C. D.

Grefier - C. STELUȚA

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. D. G. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art.167 Cod procedură civilă instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului

După deliberare

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /19 06 2012 petentul C. D. – G., domiciliat în mun. București, Calea Moșilor, nr. 115, ., sector 2, CNP_ a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul București, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București.

În motivarea plângerii, petentul dezvoltă motive de nulitate a procesului verbal ce vizează lipsa semnăturii olografe a agentului constatator și sancționarea repetată pentru aceiași faptă. Apreciază tariful de despăgubire ce fiind aplicat în mod abuziv. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr. 2/2001, ale OG nr. 15/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.06.2013 intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pe motiv că petentul a fost surprins circulând pe drumurile publice, fără a deține rovineta valabilă. Intimata a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr.15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și numărul de axă după caz. Procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001, acesta fiind emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinetei (SIEGMCR), iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București, petentul C. D. – G. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare B3 17 MJR aparținând petentului a circulat la data de 27 04 2012, orele 19:04, pe A2 km 144+100 m Fetești, fără a deține rovinietă valabilă.

La data de 22.05.2013 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la nulitatea absolută a procesului verbal reclamată de petent, motivat de faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța o consideră drept apărare de fond, urmând a se pronunța în consecință.

Astfel, instanța reține că procesele - verbale de contravenție întemeiate pe dispozițiile OG nr.15/2002 sunt întocmite în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare constatărilor directe, personale ale agentului constatator.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alin. 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.

Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001

Potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Susținerile petentului referitoare la împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat este aceeași cu cea reținută în sarcina sa printr-un alt procesul verbal de contravenție, astfel că activitatea sa îmbracă forma unei contravenții continue, fiind sancționat în mod repetat pentru săvârșirea aceleiași contravenții, sunt apreciate ca neîntemeiate de instanță.

Potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp. Pe cale de consecință, instanța constată ca elementul material al contravenției reglementate de art. 8 din OG nr. 15/2002, presupune o prelungire în chip natural a acțiunii interzise de actul normativ mai sus menționat, fiind caracteristic unei contravenții continue, contravenție care însă s-a epuizat prin manifestarea de voință a conducătorului autoturismului în cauză, neputându-se susține că acesta ar fi circulat fără întrerupere de la data săvârșirii primei contravenții până la data de 27 04 2012, interval de timp în care au fost constate contravențiile reținute în sarcina petentului.

Prin urmare, la data când conducătorul autoturismului în discuție, prin manifestarea sa de voință, a încetat activitatea de conducere a autoturismului în cauză, prima contravenție reținută în sarcina petentului s-a epuizat, iar continuarea unei astfel de activități, cu o alte ocazii, a realizat conținutul altor contravenții continue, pentru care de altfel petentul a fost sancționat.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că petentul a fost în mod legal sancționat separat pentru săvârșirea mai multor contravenții continue care de altfel au fost reținute în sarcina acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Astfel petentul nu a depus dovezi din care să rezulte că nu are calitatea de utilizator, iar la data săvârșirii faptei autoturismul care îi aparține nu a circulat pe drumurile publice. Din motivarea plângerii reiese că recunoaște că are calitatea de proprietar și totodată obligația de a achita rovinieta pentru autovehiculul în cauză.

Instanța constată că obligația de a fi achitată rovinieta a fost instituită prin OG nr. 15/2002, deci în urmă cu 9 ani. Nu se poate invoca necunoașterea acestei obligații cât timp era de notorietate că este obligatorie achitarea taxei de drum.

De asemenea Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei care a fost dat în folosință la data de 01.10.2010, are rolul de a depista pe contravenienți mai eficient. Nu acest sistem a fost cel care a instituit obligația de achitare a taxei de utilizare a drumurilor publice, ea fiind instituită prin lege.

În cauză se constată că petentul, în calitate de deținător a autovehiculului cu nr. de înmatriculare B3 17 MJR, la data controlului nu a avut achitată taxa de utilizare a drumurilor publice (rovineta). Prin urmare, la data și ora constatării contravenției -27 04 2012, orele 19:04 – petentul nu deținea rovinietă valabilă pentru vehiculul menționat în procesul verbal.

În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia. Astfel, în mod temeinic s-a reținut in sarcina petentei săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanța apreciază că procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției atacat este legal întocmit.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Față de cele de mai sus se apreciază că, amenda aplicată este proporțională cu pericolul social al faptei care a fost reținută în sarcina acestuia.

În concluzie, instanța consideră că sancțiunea aplicată este corect individualizată atât din punctul de vedere al pericolului social abstract, cât și din punctul de vederea al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune. Pentru aceste motive, instanța va menține dispozițiile procesului verbal de contravenție cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.

Potrivit art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea contravențională, și va anula în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București, doar în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Astfel, instanța va dispune exonerarea petentului de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București.

Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. D. – G., domiciliat în mun. București, Calea Moșilor, nr. 115, ., sector 2, CNP_ împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în mun. București, ..401 A, sector 6.

Anulează în parte procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București, în ceea ce privește tariful de despăgubire

Exonerează pe petent de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (122,49 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 15.05.2012, de C. București.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție arătat mai sus.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 08 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. si tehnored. A.C.D/S.C

5 ex/14 10 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3240/2013. Judecătoria FETEŞTI