Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3278/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 4822/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3278

Ședința publică din data de 02 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul U. G. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Se ia act că prin serviciul registratură, la data de 30 iulie 2013, intimata a depus un set de înscrisuri, solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001, apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /07.05.2013, contestatorul U. G. A. (domiciliat în orașul P., .. 47, .) în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401 A, sector 6), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/11.01.2012 solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzilor și despăgubirilor stabilite prin procesul verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 18.07.2011,ora 07.36, pe DN2A km 113+500m, Giurgeni, jud. Ialomița, ar fi circulat cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.

Contestatorul invocă nulitatea procesului verbal datorită faptului că nu este semnat olograf de agentul constatator, cum prevede expres textul art.17 din OG2/2001. Susține că nu pot fi aplicabile prevederile Legii 455/2001 în condițiile în care a primit amenda pe suport de hârtie și nu prin program informatic.

Solicită anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul.

În susținerea plângerii a depus înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei la data de 20.02.2013, în copie, certificatul calificat, autorizația de control aparținând agentului constatator, planșa foto.

Prin sentința civilă nr. 5794/04.04.2013 Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07 mai 2013.

La data de 30 iulie 2013, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar, în copie, confirmarea de primire a procesului verbal contestat – fila 7 dosar.

Sub aspect probator s-au administrat înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarelor, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/11.01.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 18.07.2011 ora 07,36 pe DN2A km 113+500 m,Giurgeni, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă la poștă la data de 06.02.2012 în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției – 24.01.2012.

Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Intimata a depus certificatul calificat și autorizația de control aparținând numitei T. Steluța.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.

Criticile vizând aplicarea tarifului de despăgubire, aspectul invocat de petent referitor la posibilitatea de a nu fi condus vehiculul la data menționată în procesul verbal urmează să fie avute în vedere la analiza temeiniciei .

Așa fiind, instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii lui precum și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (12.06.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Prin urmare este lipsit de importanță dacă petentul sau altă persoană se afla la volanul vehiculului la data menționată în procesul verbal devreme ce obligația achitării taxei de drum revine utilizatorului.

Conform dispozițiilor art.1 alin 1 lit.b din același act normativ, utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

În cauză, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto ( fila 14) din care reiese faptul că la data de 18.07.2011, ora 07,36 vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe DN2A, km 113+500, pe raza localității Giurgeni, județul Ialomița.

Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei nu deținea rovinietă valabilă.

Față de informațiile extrase din baza de date a intimatei potrivit cărora petentul figurează ca proprietar al vehiculului menționat și în raport de prevederile OG 15/2002, contestatorul era obligat să achite rovinieta.

Instanța apreciază că în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Petentul nu a făcut dovada deținerii unei roviniete valabile, prin urmare, în mod corect intimata a întocmit procesul verbal de contravenție.

În cauză petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.

Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 06.02.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent.

Potrivit disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.

În raport de disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, de faptul că petentul a dovedit prin înscrisul depus la fila 9 că și-a achiziționat rovinietă valabilă pentru vehicul pentru un an (25.01._13) imediat după comunicarea procesului verbal, faptul că intimata a înțeles să aducă la cunoștința contravenientului comiterea faptei după aproape 6 luni de la data comiterii faptei, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertisment.

În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatorul U. G. A. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, exonerând petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 120,34 lei) .

Va dispune înlocuirea amenzii de 250 lei aplicată contestatorului cu sancțiunea „avertisment”.

Va atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul U. G. A., domiciliat în P., ..47, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 120,34 lei) și înlocuiește amenda de 250 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.R.

Tehnored. I.R. / F.Z.

4 ex. /01.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2013. Judecătoria FETEŞTI