Plângere contravenţională. Sentința nr. 3855/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3855/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 11533/212/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDETUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3855

Ședința publică din data de 03 octombrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. M. V.

GREFIER - S. N. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. G. domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în loc. București, .. 401 A, sectorul 6, având ca obiect "plângere contravențională".

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se ia act că prin fax petentul a depus precizări cu privire la faptul că nu se mai află în posesia actelor vehiculului solicitate de instanță prin citație la întocmirea dosarului, precum nici a dovezii de comunicare a procesului verbal de contravenție, acesta fiind un înscris deținut de intimată.

De asemenea, intimata s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin.4Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere general și material în baza art. 1 pct.1 Cod procedură civilă, și teritorial, în condițiile art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001.

Apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 alin. 1 C. proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 10 mai 2012 sub nr._, petentul C. G. cu domiciliul C., ., J. C., a chemat în judecată pe intimata CNADNR SA - Cestrin, cu sediul în București, Bld. I. M., nr. 401A, sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.

În motivarea plângerii precizate pt. termenul din data de 26.12.2011, petentul a aratat ca prin procesul verbal contestat s-a aplicat amenda contraventionala pentru faptul ca a circulat fara rovinieta valabila.

Mentioneaza ca autoturismul a fost vândut și nu mai avea calitatea de proprietar.

Cererea a fost motivata in drept pe prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 și OG nr 195/2002.

Petentul a depus în copie urmatoarele acte: procesul verbal de contravenție (fila 10), contract de vânzare cumpărare (fila 11),dovada radierii autovehiculului din evidentele fiscale, proces verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție.

Prin sentinta civila din data de 10.05.2012, Judecatoria Constanta a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Fetesti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetesti sub acelasi nr. national_ din data de 03.11.2012, pendente fiind atașate dovada de comunicare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 petent a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia a circulat pe A2 km 144+100 m, la data de 26.12.2011 fără a deține rovinietă valabilă.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta au fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.15/2002, în vigoare la data întocmirii procesului verbal, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art. 1 alin 1 lit. b din același act normativ, utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;

Interpretarea textului de mai sus este că pentru a avea calitatea de utilizator, potrivit OG nr. 15/2002, este necesar a fi îndeplinite 2 condiții :

-persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare;

-persoana fizică sau juridică să aibă în proprietate sau care, după caz, să poată folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage lipsa calității de utilizator a persoanei fizice sau juridice în discuție.

În cauza de față prin contractul de vânzare cumpărare din data de 25.08.2011 (fila 4), petenta a vândut vehiculul cu numărul înmatriculare_ la data de 25.08.2011 .

Vehiculul a și fost radiat din evidențele fiscale conform dovezilor anexate de petent.

Încheierea contractului de vânzare cumpărare și realizarea acordului de voință dintre părțile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate. Forma scrisă a contractului este necesară doar pentru realizarea formalităților de înmatriculare și nu afectează cu nimic validitatea contractului de vânzare cumpărare (Fr. D., Tratat de D. Civil - Contractele speciale, Editura Actami, București, 1999, alin 1 și 2, pagina 13) .

Prin urmare, la data săvârșirii contravenției, petenta nu mai avea nici calitatea de proprietar al vehiculului cu nr. de înmatriculare_ deoarece operase transmiterea dreptului de proprietate, și nici nu putea folosi în baza unui drept legal autovehiculul în cauză și pe cale de consecință nu avea calitatea de utilizator.

În ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate.

Textul de lege menționat este în contradicție cu Ordinul MAI invocat de intimată, acesta din urma stabilind obligația radierii în sarcina vânzătorului.

Dar cele două acte normative nu sunt de același nivel, normele de aplicare emise de MAI subordonându-se prevederilor din OUG nr. 195/2002, iar în caz de contradicție se vor aplica prevederile actului normativ superior, în cazul de față OUG nr. 195/2002.

Nerespectarea art. 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 este sancționată cu amendă contravențională iar pentru încălcarea prevederilor Ordinului MAI nu este stabilită nici o sancțiune.

Mai mult decât atât este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului ( carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător, datorită faptului că vânzătorul nu mai deține actele necesare radierii.

Este o sarcină mult prea grea, a-i pretinde vânzătorului să efectueze formalitățile de radiere și reînmatriculare (care presupun anumite cheltuieli cu taxe specifice) în condițiile în care legea pune în sarcina cumpărătorului efectuarea acestor formalități.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesar existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.

Mai mult decât atât și din punct de vedere al elementelor constitutive ale contravenției îi lipsește elementul subiectiv respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.

Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acestuia.

Petentul nu poate fi ținut a răspunde pentru fapta ilicită al altei persoane respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidențe.

Nu în ultimul rând inopozabilitatea invocată de intimată este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor astfel de fapte.

Nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă și materia contravențională.

Faptul că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date, uneori neactualizată, ( o verificare destul de sumară) și nu face și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul reprezintă o deficiență a intimatei și nu poate fi imputată petentului.

Vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă . Reaua credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este personală în materie contravențională.

Față de aceste aspecte, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana petentului instanța urmează să admită plângerea formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România SA-Cestrin, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției procesului-verbal de contraventie . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. G. cu domiciliul C., ., J. C., în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România SA-Cestrin, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 si înlătură sancțiunile aplicate prin acestea.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red si tehnored. MVM/SNE

4 ex/04 octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3855/2013. Judecătoria FETEŞTI