Pretenţii. Sentința nr. 1388/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1388/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 464/229/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1388
Ședința publică din data de 18 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. G. C.
GREFIER – S. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta E. I., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă dna. cons. jur. F. A., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general și material în baza art. 11 pct. 1 Cod procedură civilă, și teritorial, în condițiile art. 5 Cod procedură civilă.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație, dovada complinirii timbrajului corespunzător cererii formulate. Nu are cereri noi de formulat, precum nici probe de administrat cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Instanța ia act, anulează timbrajul depus apreciind cererea ca fiind legal timbrată. Apreciind utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri, solicitată de reprezentantul reclamantei, în susținerea cererii formulate, o admite reclamantei prin reprezentant.
Constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumelor individualizate în acțiune. Solicită cheltuieli de judecată
Instanța, declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr._ la data de 06.02.2013, reclamanta S.C. R. S.A. C., cu sediul în C., .-24, județul C., a chemat în judecată pe pârâta E. I., domiciliată în localitatea Fetești, ./6, ., solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2576,28lei reprezentând contravaloarea apă și canal conform facturilor emise în perioada iunie – septembrie 2012, suma de 201,10 lei penalități de întârziere și a sumei de 241,21 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru în cuantum de 238,21 lei și timbru judiciar de 3 lei).
În motivare, reclamanta arătă că în baza contractului nr. 24/20.04.2012, încheiat cu d-na P. E. C., reprezentantul ales al condominiului din Mun Fetesti, ./6FN, scara A, Județul I., a furnizat apa potabilă și a preluat apa uzată imobilului menționat mai sus, din Municipiul Fetești, ./6FN, scara A,, județul ialomita. În urma solicitării reprezentantului condominiului și a abonatului E. I., a fost încheiată convenția de facturare individuală a consumului de apă și canalizare între . calitate de operator și E. I. în calitate de utilizator individual.
Se arată că temeiul legal pe care se fundamentează convenția de facturare individuală a consumatorilor de apă și canalizare este Hotărârea Consiliului Județean nr.40/2006 privind aprobarea procedurii de stabilire a consumului de apă potabilă pentru utilizatorii individuali din cadrul asociațiilor de proprietari în vederea facturării și încasării individuale a serviciilor de apă și canalizare, precum și prevederile Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Se fac referiri la modalitatea de emitere a facturilor reprezentând consum de apă și canal, facturi emise în conformitate cu prevederile art. 3 alin 2 din Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare.
Prezintă prevederile art. 1350 art. 1349 din Codul civil menționând că drepturile și obligațiile născute din furnizarea acestui serviciu public sunt reglementate la nivelul legii, conturând un contract de adeziune.
Totodată, reclamanta a precizat că urmare a neachitării debitului s-a procedat la convocarea reprezentantei condominiumului si pârâtului la sediul S.C. R. S.A. C. conform art. 720 indice 1 C.p.c., astfel cum a fost modificat.
Conform convocatorului pârâta E. I. în calitate de utilizator individual a fost convocat la conciliere directă pentru data de 16.10.2012, raportat la debitul restant de 2576,28 lei, fiind incheiat procesul verbal de conciliere directă nr.7288 /16.10.2012.
În final, se fac referiri la prevederile art.6 pct.4 din Convenția de facturare individuală.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: borderou cu facturi emise pentru pârâtă, contract nr. 24/20.04.2012, act adițional la contract, contract de facturare individuală nr. 691/29.06.2012 de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, facturi, dovezi conciliere directă, alte acte.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349, art. 1350, Cod civil, 720 indice 1 Cod procedură civilă, Legea nr.241/2006, Legea nr. 51/2006, Hotărârea nr.40/31.01.2006 a Consiliului Județean C.-prin care s-a aprobat Convenția-cadrul de facturare individuală a consumatorilor de apă.
Conform dispozițiilor art. 242 alin 2 C. proc. civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat la instanță, nu a depus întâmpinare pentru a-și preciza poziția in scris față de acțiunea reclamantei.
S-au încuviințat probele cu înscrisuri conform art. 167 C..
Sub aspect probatoriu au fost avute în vedere actele depuse de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 20.04.2012, între reclamantă în calitate de operator și P. E. C., în calitate de reprezentant ales al condominiului din localitatea Fetești, ./6FN, scara A, jud.Ialomița, în calitate de utilizator, a fost încheiat contractul nr. 24 având ca obiect furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, cu act aditional.
Părțile contractante semnează un act adițional care modifică clauzele contractului și decid încheierea unor convenții individuale cu beneficiarul direct, respectiv convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr. 691/29.06.2012, anexă la contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare semnată de utilizator individual E. I..
Potrivit art. 102 alin 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicarea a Noului cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În cauza de față contractele susamintite au fost încheiate ulterior intrării în vigoare a Noului cod civil, drept consecință sunt aplicabile prevederile acestui cod civil și a legislației în vigoare la acest moment.
Conform prevederilor art. 13 din convenție contravaloarea consumului de apă și canalizare se încasează de la utilizatorul individual pe bază de factură, iar articolele următoare conțin clauze privind modalitatea de facturare.
De asemenea, potrivit art.19 din convenție utilizatorul individual (pârâta E. I.) are obligația achitării integrale și la termen a contravalorii facturilor emise de către operator privind serviciile prestate, iar neplata la termen atrage penalități de întârziere, potrivit art.20 din convenție.
Sunt prevăzute obligațiile utilizatorului de plată a contravalorii facturilor și clauze privind modalitatea de facturare și plată, iar in art. 32 din contractul nr. 24/20.04.2012,pârâta in calitate de utilizator recunoaste că la data incheierii contractului:29.06.2012 inregistra un debit de 2576,28lei reprezentând cv. consum apă/canal facturate de reclamantă si neachitate de acesta.
Prin urmare, pentru prestațiile reclamantei s-au întocmit facturile de la filele 16-20, în cuantum total de 2576,28lei reprezentând cv. consum apă/canal facturate de reclamantă si neachitate de acesta.
Potrivit dispozițiilor art. 1270-1279 Noul Cod civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante și trebuiesc executate cu bună-credință.
În ceea ce privește facturile emise în temeiul contractului individual nr. 24/20.04.2012 și a convenției de facturare individuală instanța reține în drept dispozițiile din Noul Cod civil potrivit cărora contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor codului.
Așa fiind, potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.241/2006, a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură”.
Totodată, potrivit art.1.270 Cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Din coroborarea textelor de lege amintite, înscrisurilor depuse de reclamantă cu atitudinea procesuală a pârâtei care nu a contestat susținerile părții adverse, primind convocatorul la conciliere directă în care era arătată suma datorată neprezentându-se apoi la concilierea propriu-zisă și neachitându-l debitul, instanța reține că obligațiile asumate de către reclamantă au fost îndeplinite.
Prin urmare, constatând că reclamanta a respectat procedura convocării la conciliere, instituită de art. 7201 C. proc. civ., în raport de prevederile legale amintite, poziția pârâtei, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2576,28 lei reprezentând cv. consum apă/canal facturate de reclamantă si neachitate de acesta și suma de 201,10 lei penalități de întârziere.
În temeiul dispozițiilor art. 274. C. proc. civ. instanța va obliga pârât, căzută în pretenții, să plătească reclamantei și suma de 238,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constând în taxă judiciară de timbru/233,19 lei și timbru judiciar/3,00 lei, avansate de reclamantă conform inscrisurilor depuse la dosar.
Văzând și dispozițiile art.299 alin.11 Cod proc. civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A., cu sediul în C., .-24, județul C., în contradictoriu cu pârâta E. I., domiciliată în Municipiul Fetești, ./6, ..
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2576,28 lei reprezentând contravaloare prestații reprezentând contravaloare apă și canal conform facturilor emise în perioada iunie – septembrie 2012.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 201,10 lei reprezentând penalități de întârziere pentru achitarea tardivă a facturilor emise în perioada octombrie 2010-aprilie 2012.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 236,19lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru+timbru judiciar) .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 03 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red./tehnored. IGC. si SNE.
4ex. / 12.04.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 491/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








