Contestaţie la executare. Sentința nr. 681/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 681/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 30214/215/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 681
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - S. M. O.
Grefier - S. P.
.x.x.x.x.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea T. E. și pe intimatii B. I. ȘI I. și M. I., având ca obiect contestație la executare împotriva somației emisă la data de 17.10.2012 în dosarul de executare nr. 534/2012 al B. I. și I. .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în prezenta cauză pentru astăzi, 28 octombrie 2013, când a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei contestații constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.11.2012, sub nr._, contestatoarea T. E. a formulat, contestație la executare împotriva somației emisă la data de 17.10.2012 de B.E.J. I. și I. în dosarul nr. 534/2012, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea somației atacate ca rămasă fără obiect.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că, prin somația emisă la data de 17.10.2012 de B.E.J. I. și I. i s-a pus în vedere să plătească în termen de o zi suma de 5,300.00 lei reprezentând debit și suma de 770.24 reprezentând cheltuieli de executare.
A considerat că, somația emisă la data de 17.10.2012 de B.E.J. I. și I., este rămasă fără obiect, în sensul că, a achitat în totalitate debitul către numita M. I..
În dovedirea cererii a depus, tabel cu situația sumelor achitate conf. s.c. 4283/07.06.2010, confirmări de primire.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 30.01.2013, instanța a dispus introducerea în cauză in calitate de intimat a numitei M. I. și a B. I. și I..
La data de 04.04.2013 intimata M. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
Deliberând, în baza rolului activ în materie probatorie, reglementat de art. 129, alin. 5 raportat la art 402 C.p.civ., instanța a dispus emiterea unei adrese către B. I. și I., pentru a înainta in copie conforma cu originalul, întreg dosarul de executare nr. 534/E/2012, acesta fiind înaintat la data de 15.03.2013.
În ședința publică din data de 06.09.2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 8067 pronunțată la data de 22 mai 2013, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C. și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul T. E., în contradictoriu cu intimații M. I. si B. I. si I., în favoarea Judecătoriei F., jud.D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ / 05.07.2013.
In ședința publică din data de 23 septembrie 2013, instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiza tehnică, specialitatea contabilitate .
Raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul contabil G. D. având ca obiectiv: stabilirea în ce măsură cheltuielile stabilite în sarcina reclamantei reprezentate de titlul executoriu – sentința civilă nr. 4283/07.06.2010 erau achitate la data declanșării procedurii silite, respectiv data la care a fost achitat integral debitul, a fost întocmit și înaintat la dosar la data de 30 septembrie 2013(filele 17-19).
La termenul de judecată din 21 octombrie 2013, contestatoarea T. E. prin procurator T. D. a formulat concluzii scrise.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:
Prin sentința nr. 4283/03.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tîrgu J. în dosarul nr._/318/2009, având ca obiect "partaj succesoral", a fost admisă acțiunea promovată de contestatoarea T. E. în contradictoriu cu intimații M. N. și M. I.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de către intimați; a fost omologat în parte raportul de expertiză efectuată de expertii Bărbulea V. și P. S.; au fost atribuite bunurile părților și a fost obligată reclamanta intimată T. E. la plata sultei către pârâti în suma de_ lei.
În vederea executării silite a acestei sentințe, intimatii s-au adresat B. Asociați I. și I., formându-se astfel dosarul de executare nr. 534/2012, în cadrul căruia la data de 17.10.2012 a fost emisă somație către intimata T. E..
Instanța constată din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil G. D. că suma a fost virată în totalitate către intimati în perioada 20.04._12.
Data declanșării procedurii executării silite a fost 17 octombrie 2012 prin somația emisă de Biroul Executorului Judecătoresc Asociați I. și I. prin care contestatoarea a fost somată să plătească suma de 5300 lei reprezentând debitul neachitat stabilit prin sentința civilă nr. 4283/07.06.2010.
În privința obligației de plată a cheltuielilor stabilite în sarcina contestatoarei prin sentința civilă nr. 4283/07.06.2012 în sumă de_ lei, se constată că susținerile acesteia conform cărora achitase sumele necesare de bunăvoie, anterior începerii executării silite, adică la data de 18 mai 2012 sunt confirmate de mandatele poștale și de confirmările de primire atașate la dosar (filele 6-10 din dosarul înregistrat inițial la Judecătoria Tîrgu J.).
În consecință, în somația contestată fiind menționată o sumă de bani deja achitată, aceasta este emisă cu încălcarea atât a art 387 alin 1 pct 5 Cod pr civ, întrucât menționează o obligație deja stinsă, cât și cu încălcarea art 379 Cod pr civ, care impun caracterul cert, lichid și exigibil al creanței urmărite, un debit stins prin plată neputând avea acest caracter.
În concluzie, având în vedere aceste considerente, instanța constată, în limitele cu care a fost investită de contestatoare, examinarea legalității somației emisă în data de 17.10.2012 de B. Asociați I. și I. în dosarul execuțional nr 534/2012, că somația nu este legal emisă, urmând a o anula în totalitate.
In baza dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, urmează a admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată efectuate de către contestatoare cu soluționarea prezentului proces și a obliga intimata M. I. la plata sumei de 971,31 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert, cheltuielile privind transportul din localitatea de domiciliu la sediul instanței nefiind dovedite .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea Tănasei E., domiciliată în orașul Filiași, ., ., jud. D., în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați I. și I., cu sediul în municipiul C., ., județul D. și M. I., domiciliată în municipiul București, ., sector 5 .
Anulează somația emisă în data de 17.10.2012 de B. Asociați I. și I. în dosarul execuțional nr 534/2012.
Obligă intimata M. I. la 971,31 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013 .
Președinte, S. M. O. | ||
Grefier, S. P. |
Red.jud. S.M.O.
Tehred.S.P.
5 exp./12.12.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 193/2013.... → |
---|