Plângere contravenţională. Sentința nr. 118/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 118/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 111/230/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 118
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - S. M. O.
Grefier - S. P.
.x.x.x.x.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul B. C. împotriva procesului – verbal . nr._ / 18.01.2013 ,întocmit de Secția 15 Poliție Rurală Filiași, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul I.P.J. D. a înaintat la dosar întâmpinarea nr._/06.02.2013, în cuprinsul căreia se menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție, a fost identificat petentul, care s-a legitimat cu C.I. . nr._/14.11.2007 eliberat de C.., s-a luat act de precizarea acestuia în sensul că nu solicită administrarea de probe, după care, nemaifiind cereri noi formulate sau probe propuse ,în baza art. 150 C.pr.civ. instanța a declarat închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fond.
Petentul a solicitat admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, întrucât deplasarea a făcut-o pe un segment de drum redus, astfel neexistând pericol social în ceea ce privește lipsa centurii.
A mai arătat petentul că a fost oprit la o distanță de 400 metri de casă, deplasarea cu autoturismul fiind determinată de nevoia satisfacerii unei nevoi personale urgente .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înaintată Judecătoriei Filiași la data de 28.01.2013 și înregistrată sub nr._ petentul B. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ / 18.01.2013, întocmit de intimatul I. D. –Secția 15 Poliție Rurală Filiași și exonerarea de plata amenzii de 140 lei aplicate + Avertisment, precum și anularea măsurii complementare a punctelor de penalizare.
Petentul nu și-a motivat în drept și în fapt plângerea.
La dosar s-au depus procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/18.01.2013 și copia C.I.
La data de 8 februarie 2013 intimatul I.P.J. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In cuprinsul întâmpinării intimatul a menționat faptul că nu deține material probatori, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.
In temeiul art. 242 alin. 2 din C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2013 petentul a arătat că solicitat admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, întrucât deplasarea a făcut-o pe un segment de drum redus, astfel neexistând pericol social în ceea ce privește lipsa centurii.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.01.2013 întocmit de I. D. – Secția 15 Poliție Rurală Filiași, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei + avertisment și 2 puncte penalizare în aceeași valoare, reținându-se în sarcina sa că în data menționată in procesul verbal contestat, a condus autoturismul Seat cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Brădești, . fără a purta centură de siguranță și fără a avea asupra sa trusa medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător de incendii, faptele comise fiind prevăzută de art. 89 alin. 2 din OUG 195/2002 și art. 100/1 /13 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 108/1 alin. 3 din OUG 195/2002.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că prin probele administrate în cauză, nu s-a infirmat situația de fapt reținută prin actul de constatare.
Se reține că petentul nu a propus alte probe prin care să înlăture prezumția de temeinicie și legalitate a procesului-verbal.
Instanța reține totuși că sancțiunea trebuie dozată în așa fel încât să se îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, urmând să aplice prevederile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Cum petentul a condus autoturismul pe un sector de drum redus, deplasarea cu autoturismul fiind determinată de nevoia satisfacerii unei nevoi personale urgente, instanța apreciază că nu a existat pericol social în ceea ce privește lipsa centurii și nici în ceea ce privește lipsa trusei medicale a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului de incendiu .
Prin urmare, instanța va admite in parte plângerea contravențională formulată de petent, va menține procesul verbal de contravenție atacat și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, petentul având posibilitatea de a face demersuri pentru restituirea sumei plătite după rămânerea irevocabilă a soluției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea precizată ,formulată de petentul, B. C., domiciliat în ., .. 136, jud. D. împotriva procesului – verbal . nr._ / 18.01.2013 ,întocmit de intimatul, I. D. –Secția 15 Poliție Rurală Filiași, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. .
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului în cuantum de 140 lei prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.01.2013 încheiat de intimat, cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție atacat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2013
Președinte, S. M. O. | ||
Grefier, S. P. |
Red.jud. S.M.O.
Tehred. S.P.
4 exp./06.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 573/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 539/2013.... → |
---|