Plângere contravenţională. Sentința nr. 573/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 842/230/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR.573
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE. - C. C. G.
Grefier: - E. I.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.04.2013 și în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că petentul a depus la dosar în copie: certificatul de înregistrare al Întreprinderii Individuale C. I., acordul de folosință temporară a terenului în suprafață de 13,50 m.p. pentru amplasare chioșc și extras din Registrul – jurnal încasări și plăți.
Nemaifiind cereri formulate sau probe propuse, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul cu privire la plângerea formulată.
Petentul a solicitat admiterea plângerii, exonerarea sa de plata amenzii aplicate și restituirea bunurilor confiscate, învederând că deține documente pentru bunurile confiscate și nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa .
Dezbaterile fiind încheiate,
INSTANȚA:
Deliberând asupra prezentei plângeri, reține următoarele:
La data de 09.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul C. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.04.2013, acesta solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul I. D., să se dispună anularea procesului verbal e contravenție și restituirea bunurilor confiscate.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că deținea acte de proveniență a bunurilor confiscate, acestea fiind înregistrate în evidența contabilă.
În dovedirea plângerii formulate, petentul a depus la dosar în copie: procesul verbal de contravenție . nr._/25.04.2013, cartea sa de identitate și nota de recepție și constatare de diferențe din 19.03.2013.
În conformitate cu prevederile art. 201 alin. 1 din Codul de procedură civilă, republicat, instanța, la momentul verificării regularității cererii de chemare în judecată, a dispus comunicarea unui exemplar al plângerii formulate de petent și înscrisurilor anexate acesteia, intimatului.
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 04.06.2013, solicitând respingerea plângerii formulate de petent, ca neîntemeiată.
A susținut acesta că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă, prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar starea de fapt descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, nu poate fi înlăturată prin declarația unui martor.
De asemenea, s-a menționat că din analiza procesului verbal contestat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond, prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, iar acesta are forță probantă și constituie prin el însuși o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Intimatul a menționat că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată direct de agentul de poliție.
De asemenea, intimatul a solicitat a se da relevanță prevederilor art. 254 din Noul Cod de procedură civilă, conform cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată, nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art. 254 alin. 2 din același act normativ.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Un exemplar al întâmpinării formulate de petent, a fost comunicat petentului
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.04.2013, petentul C. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 lit. e din legea 12/1990, reținându-se în sarcina sa că în ziua de 25.04.2013, aflându-se în piața orașului Filiași, a oferit spre comercializare un număr de 5 cămăși de bumbac marca " Olive " și un număr de 3 cămăși marca " St. Collections " fără a deține documente de proveniență pentru acestea și a expus spre comercializare obiecte de încălțăminte.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. e din Legea 12/1990 „ Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”
Prin probele administrate în cauză, petentul a reușit să facă dovada contrară celor menționate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Astfel prin înscrisurile depuse, aceasta a făcut dovada că deținea documente de proveniență pentru articolele de îmbrăcăminte depistate fiind expuse spre comercializare.
Astfel, au fost depuse la dosarul cauzei mai multe înscrisuri ( filele 5 și respectiv 19-21 ) prin care petentul face dovada că bunurile ce i-au confiscate erau înregistrate în evidența contabilă .
Prin urmare, pentru de 5 cămăși de bumbac marca " Olive " și un număr de 3 cămăși marca " St. Collections ", petentul a depus ulterior întocmirii procesului verbal de contravenție documente de proveniență, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile Deciziei nr. I din data de 18.02.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora "…. Prezentarea ulterioară în fața instanțelor judecătorești a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor ce nu erau însoțite în momentul constatării contravenției de astfel de documente, atrage anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate și restituirea mărfii confiscate.", decizia amintită referindu-se la contravenția prev. de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, contravenție ce este reținută și prin procesul verbal contestat, instanța va urma să facă aplicarea în cauză a acestei decizii și în raport de considerentele expuse, apreciază întemeiată plângerea formulată de petent, motiv pentru care o va admite și va dispune anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de plata amenzii aplicate și restituirea bunurilor confiscate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în orașul Filiași, ., jud. D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 25.04.2013 de un agent constatator din cadrul Poliției orașului Filiași și în contradictoriu cu intimatul I. D..
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.04.2013 și exonerarea petentului de plata sumei de 1000 lei, amendă contravențională
Dispune restituirea bunurilor confiscate de la petent, către acesta.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Președinte, C. C. G. | ||
Grefier, E. I. |
red.jud. C.C.G.
thred. E.I.
4 exp/15.10.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 581/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 118/2013.... → |
---|