Plângere contravenţională. Sentința nr. 220/2013. Judecătoria FILIAŞI

Sentința nr. 220/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1654/230/2012

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FILIAȘI

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 220

Ședința publică de la data de 25 Martie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: E. – D. S.

Grefier: M. F.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la data de 20 martie 2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2013 în prezenta cauză privind plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași împotriva procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns reprezentanții părților.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 28.11.2012, sub nr._, petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași, prin reprezentant legal, administrator Greci C., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului – verbal de constatare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale aplicate și restituirea sumei confiscate.

În motivarea în fapt a plângerii petenta a arătat că, s-a reținut în actul constatator că la data de 09.11.2012, ora 19:30, a oferit spre comercializare în satul Bîlta din orașul Filiași, cantitatea de 550 pâini albe, a câte 300 gr. fiecare, fără documente de proveniență, încasând, în mod fraudulos, suma de 455, faptă prevăzută drept contravenție de art. 1 lit. e) din Legea numărul 12/1990.

A apreciat petenta că, cele consemnate în actul sancționator nu corespund stării de fapt, agentul constatator neținând seama de specificul S.C. B. I. S.R.L. Filiași, care distribuie pâinea pe care o produce atât pe bază de aviz – factură, pe bază de comandă, cu decontare periodică, cât și prin decontare imediată la data primirii pâinii, comandată direct la unitățile de distribuire sătești de către cei care au organizate în zilele de sâmbătă/duminică nunți, botezuri pomeni sau alte ceremonii.

De asemenea, a mai arătat petenta că, în ziua de vineri – 9 noiembrie a.c. - a avut de onorat asemenea comenzi în satul Bîlta și în orașul Filiași, dar agentul de poliție nici nu a avut disponibilitatea de a verifica de îndată explicația oferită, rezumându-se să confiște de la șoferul distribuitor toți banii pe care acesta îi avea în bordul mașinii de pâine, fără să numere pâinea încă nedistribuită, aflată în lăzi și fără să scadă din suma de bani confiscată, banii proprii ai șoferului.

Totodată, petenta a învederat că, în aceste condiții, cele consemnate în actul constatator la contravenției sunt nereale, iar amenda aplicată în cuantum de 6.000 lei și confiscarea sumei de 455 lei, nu reprezintă măsuri sancționatorii și preventive, ci veritabile amenințări în sensul că, petenta nu ar trebui să mai distribuie pâinea.

A solicitat petenta, în concluzie, admiterea plângerii, așa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 12/1990 și prevederile O.G. nr. 2/2001, iar în dovedirea plângerii au fost depuse la dosar, în original, procesul – verbal din data de 13.11.2012 întocmit cu ocazia înmânării actului sancționator soției administratorului S.C. B. I. S.R.L. Filiași și procesul – verbal de constatare a contravenției ., numărul_ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., precum și fotocopia cărții de identitate a reprezentantului legal al petentei, administrator Greci C..

Plângerea a fost scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 1 alineatul 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, precum și în temeiul prevederilor articolului 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La data de 11.12.2012, prin Serviciul Registratură al instanței, intimatul I.P.J. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, la data de 09.11.2012, organele de poliție din cadrul I.P.J. D. au întocmit procesul – verbal . nr._, prin care petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 Republicată, reținându-se în sarcina acesteia că, în data de 09.11.2012 a comercializat pâine fără a poseda documente de proveniență a mărfii, faptă ce constituie contravenția prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, Republicată, conform cărora: "constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege".

Intimatul a învederat că, prin contravenția prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea numărul 12/1990 Republicată, legiuitorul a dorit să prevină efectuarea unor fapte de comerț ilicite și prin omiterea evidențierii încasărilor din vânzarea produselor de către agenții comerciali.

A apreciat intimatul că, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul – verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Totodată, intimatul a arătat că, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, care este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislative, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

A solicitat intimatul, în concluzie, respingerea plângerii formulate de petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași împotriva procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare intimatul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

La termenul de judecată din data de 12 decembrie 2012, petenta, prin reprezentant convențional, a depus la dosar următoarele înscrisuri: fotocopia biletului de externare emis de Spitalul Universitar de Urgență București – Secția Neurochirurgie numitului Greci C., reprezentantul legal al petentei, precum și un număr de 10 facturi, în fotocopii și în original.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba testimonială, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.

Prin urmare, a fost audiat, în ședința publică din data de 20 martie 2013, martorul B. D. – M. (declarație fila numărul 41 din dosar).

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași, prin reprezentant legal, administrator Greci C., a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 Republicată privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

În sarcina acesteia s-a reținut că, la data de 09.11.2012, ora 09:30, în orașul Filiași, satul Bîlta, județul D., a oferit spre comercializare cantitatea de 550 bucăți de pâine albă a 300 gr. fiecare, fără a avea documentele legale pentru a dovedi proveniența acestor produse, încasând, în mod fraudulos, suma de 455 lei.

Pentru această faptă, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei, fiind confiscată de la contravenientă, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 Republicată privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, suma de 455 lei.

Petenta, nefiind de față, nu a semnat procesul – verbal de contravenție ., numărul_ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D..

În ce privește legalitatea procesului – verbal de contravenție ., numărul_ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., petenta nu invocă motive de nelegalitate, iar instanță constată că, actul sancționator a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului – verbal de contravenție ., numărul_ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., se reține că procesul – verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, nu face dovada vinovăției petentei, ci a situației de fapt astfel cum a fost reținută de către agentul constatator.

Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care, însă, nu este absolută, așa cum nu este absolută nici obligația intimatului de a suporta întreaga sarcină a probei.

Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1991, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 126/1998, aprobată prin Legea nr. 243/1998, "efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii" constituie activitate comercială ilicită ce atrage răspunderea contravențională și penală, după caz, instituindu-se și obligativitatea ca documentele de proveniență să însoțească mărfurile, "indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării".

Din dispozițiile menționate, coroborate cu cele ale art. 2 din aceeași lege, rezultă că sancționarea unei atare activități constituie contravenție și este condiționată de lipsa documentelor de proveniență a mărfurilor, indiferent dacă aceasta se constată pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.

Instanța apreciază că petenta care a efectuat actul de comerț poate dovedi, pe calea plângerii contravenționale, că documentele de justificare a provenienței mărfurilor existau la data întocmirii procesului – verbal de constatare a contravenției, dovedind astfel netemeinicia procesului – verbal prin care a fost sancționată.

Potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1991 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, "prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege".

În speță, pentru a face dovada provenienței produselor comercializate, petenta a depus la dosar un număr de 10 facturi, în fotocopii și în original, privind achiziționarea unei cantități de 530 pâini, iar din depoziția martorului B. D. – M. (declarație fila numărul 41 din dosar), rezultă că, la data faptei, furnizorul S.C. B. I. S.R.L. Filiași a transportat o cantitate mai mare de pâine pentru a fi vândută către mai mulți comercianți ce au magazine de desfacere în orașul Filiași, județul D. și în zonele limitrofe, martorul, în calitate de conducător auto al autoutilitarei petentei cu care se transporta pâinea, arătând că a prezentat documentele de proveniență a mărfii organelor de poliție, la solicitarea acestora.

În raport de aceste probe, instanța apreciază că, petenta a dovedit că există acte justificative pentru pâinea achiziționată.

Petenta a efectuat cu bună – credință acte de comerț, cu bunuri având proveniență vădit licită, după cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, emise la data de 09.11.2012, sub numerele:_;_;_;_;_;_;_;_;_ și_.

Prin urmare, instanța apreciază că petenta a dovedit proveniența produselor de panificație comercializate, cele consemnate în cuprinsul actului sancționator nefiind conforme adevărului, motiv pentru care procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., este netemeinic întocmit.

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune anularea procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., exonerând petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei.

În ce privește sancțiunea complementară aplicată petentei, se constată că prin procesul – verbal contestat, intimatul a dispus conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 12/1991 Republicată privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, odată cu aplicarea sancțiunii amenzii, și confiscarea sumei de 455 lei, reprezentând contravaloarea bucăților de pâine comercializate.

Având în vedere dovedirea de către petentă a provenienței licite a mărfurilor care au făcut obiectul efectuării de acte de comerț sau au fost destinate să servească la astfel de operațiuni, nu se mai justifică nici menținerea confiscării dispusă prin procesul – verbal de constatare a contravenției contestat.

Această soluție este impusă și de reglementarea de la art. 41 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin care se stabilește că, "în caz de anulare sau de constatare a nulității procesului – verbal, bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept".

De aceea, instanța urmează a dispune și restituirea către petentă a sumei de 455 lei confiscată de intimat cu titlul de contravaloare a bucăților de pâine comercializate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. I. S.R.L. Filiași, prin reprezentant legal, administrator Greci C., cu sediul în orașul Filiași, bulevardul Racoțeanu, nr. 76, județul D., împotriva procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., cu sediul în orașul Filiași, bulevardul Racoțeanu nr. 190A, județul D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., cu sediul în municipiul C., ., județul D..

Anulează procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D., exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei și dispune restituirea către petentă a sumei de 455 lei confiscată de intimat cu titlul de contravaloare a bucăților de pâine comercializate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la data de 25 martie 2013.

Președinte, Grefier,

E. – D. S. M. F.

Red.jud.E.D.S.

Thred.M.F.

4 ex./13.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 220/2013. Judecătoria FILIAŞI