Contestaţie la executare. Sentința nr. 984/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 984/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 9883/231/2011
DOSAR NR. 9883/2011
ROMÂNIA
JUDECATORIA FOCȘANI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 984
Ședința publica din 28.o2.2o13
Instanța constituita din:
Președinte – A. M. T. vicepreședinte judecătorie
Grefier – L. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de contestatorii T. D. si T. F. domiciliați in . in contradictoriu cu intimații P. D. domiciliată in Focșani . 1 jud V. si B. V. domiciliată in ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, din oficiu, pune in discuție excepția perimării cererii de chemare in judecata si rămâne in pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 30.06.2011, contestatorii T. D. si T. F. in contradictoriu cu intimatii P. D. si B. V. au solicitat anularea formelor de executare incepute in dosarul de executare nr._ al B. B. Firel si Vicuta Focșani.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.12. 2011, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155/1 cod.p.civ pentru nerespectarea obligatiilor impuse de instanta, și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 248 C.p.civ potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, precum și dispozițiile art. 252 C.p.civ potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea formulată de formulate de contestatorii T. D. si T. F. domiciliați in . in contradictoriu cu intimații P. D. domiciliată in Focșani . 1 jud V. si B. V. domiciliată in ., având ca obiect contestație la executare.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.o2.2o13.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. AMF,
Tehnored LI/2 ex/Astăzi, 5.o3.2o13
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 930/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1614/2013.... → |
|---|








