Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2715/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2715/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1709/231/2013

Dosar nr._

ROMANIA

Judecatoria Focsani, județul V.

Sentința civilă nr. 2715

Ședința publica din data de 06 iunie 2013

Instanța constituită din:

Judecător - Impăratu I.

Grefier - C. E.

La ordine, soluționarea asupra acțiunii civile, formulata reclamantul C. I. D., domiciliat in ., jud. V., împotriva paratii I. G. domiciliata in Focsani, ., ., ., I. M. domiciliat in .. Constanta, având ca obiect - perfectare antecontract de vânzare cumpărare.

La apelul nominal făcut cauzei in ședința publica, se prezintă reprezentantul convențional al reclamantului lipsa - L. M. cu împuternicire avocațiala nr. 38/2013, martorul D. A., lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

Grefierul expune referatul cauzei, după care,

Av. L. M., solicita audierea martorului D. Anișoara.

Instanța, in temeiul art. 193-198 cod p. civila dispune audierea martorei Dănila Anișoara sub prestare de jurământ, depoziție consemnata si atașata la dosar.

Av. L. M., arata ca nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c. , constată încheiată faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul la fond.

Av. L. M, având cuvântul pentru reclamant, solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulata, fără cheltuieli de judecata.

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fata.

Prin cererea înreg. la nr._, reclamantul C. I. D., a chemat in judecata parații I. G. si I. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună perfectarea convenției de vânzare cumpărare încheiata intre parți la data de 01.11.2012 .

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, a încheiat cu paratii la data de 01.11.2012 o convenție de vânzare cumpărare potrivit căruia a cumpărat terenul in suprafața de 2400 mp situat in extravilanul ., dobândit de autorul paratilor- def. I. G. in baza titlului de proprietate nr._/1994. Prețul convenției a fost de 1000 lei pe care i-a achitat integral.

A mai arată că, prin aceasta promisiune bilaterala de vânzare - cumpărare nu s-au produs efectele specifice ale unui contract de vânzare cumpărare, astfel incat nu a operat transferul dreptului de proprietate, nefiind îndeplinită condiția formei autentice, parații neprezentându-se sa încheie actul in forma autentica.

In drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 1669 al.1 cod civil.

In dovedire a administrat proba cu înscrisuri si martori

Paratii legal citați, nu a formulat intimpinare si nu s-au prezentat in instanța .

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că: la data de 01.11.2012 paratii, în calitate de proprietari ai terenului in suprafața totala de 2400 mp – situat in extravilan ., T 85, P 1249/1 cu vecinii: O. S.M., drum pe doua laturi, propr. Dragus S., au încheiat cu reclamantul o convenție de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată, intitulat „ antecontract de vanzare –cumparare (chitanta)”, prin care a înstrăinat acestuia imobilul menționat anterior, în schimbul unui preț de 1000 lei, ce a fost achitat integral.

Convenția arătată nu îndeplinește condițiile de valabilitate ale unui contract de vânzare-cumpărare, nefiind încheiat în forma autentică cerută de lege în cazul înstrăinărilor oneroase de terenuri, dar, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, valorează antecontractde vânzare-cumpărare (promisiune bilaterală), ce a dat naștere în sarcina părților a câte unei obligații de a face, constând în efectuarea demersurilor necesare încheierii vânzării-cumpărării în forma unui contract autentic.

Imobilul in litigiu este proprietatea autorului paratilor- def. I. N.G., dobândit prin titlul de proprietate nr._/mai 1994 emis de Comisia judeteana V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.

Potrivit art. 1669 al.1 Noul Cod Civil, instanta retine ca atunci când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Instanța are în vedere dispozițiile art.1073 C.civ., conform cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Se instituie astfel principiul prioritar al executării în natură al obligațiilor, fie de bună-voie de către debitor, fie pe cale silită, cu concursul organelor competente ale statului.

Pe de alta parte, conform art. 1270 cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege intre partile contractante.

Văzând că pârâtii nu a făcut dovada în cursul judecății că și-a îndeplinit obligația perfectării vânzării-cumpărării imobilului prin încheierea la notarul public a unui contract autentic în acest sens, si cum paratul legal citat, nu s-a prezentat in instanța, iar aceasta împrejurare poate fi socotită, ca o mărturisire deplina sau numai ca un început de dovada in folosul parții potrivnice, urmează ca instanța, în temeiul dispozițiilor menționate, si respectiv art. 5, titlul X din Legea nr. 247/2005 va admite cererea reclamantului în obligarea pârâtei la executarea promisiunii asumate și va pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul in suprafata de 2400 mp – situat in extravilan ., T 85, P 1249/1 cu vecinii: O. S.M., drum pe doua laturi, propr. Dragus S..

Se va constata ca prețul vânzării in suma de 1000 lei, a fost achitat integral de cumparator .

Văzând cererea legal timbrata .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite actiunea, inreg. la nr._, formulata reclamantul C. I. D., domiciliat in ., jud. V., împotriva paratilor I. G. domiciliata in Focsani, ., ., ., jud. V., I. M. domiciliat in com. Poarta Albă, .. Constanta, având ca obiect - perfectare antecontract de vânzare cumpărare, si in consecința.

Perfectează convenția de vânzare cumpărare încheiat intre parți, la data de 01.11.2012 prin care reclamantul C. I. D. a cumpărat suprafața de 2400 mp, situat in extravilanul ., T 85, P 1249/1 cu vecinii: N - O. S.M., E-V- drum, S- proprietatea lui Dragus S..

Constata ca prețul vânzării in suma de 1000 lei a fost achitat integral.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 06 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

Red./dact.E.C.

Ex. 6– 21.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2715/2013. Judecătoria FOCŞANI