Plângere contravenţională. Sentința nr. 1118/2013. Judecătoria FOCŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1118/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 13607/231/2012
Dosar nr._
ROMANIA
Judecatoria Focșani, județul V.
Sentința civilă nr.1118
Ședința publica din date de 07 martie 2013
Instanța constituită din:
Judecător – Impăratu I.
Grefier – E. C.
La ordine, soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul B. Rodică, domiciliat in Bordești, ., jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de I. V..
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publică, se prezintă petentul personal, martorul U. T., lipsa fiind si reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
Grefierul expune referatul cauzei, după care;
Petentul solicita audierea martorului U. T.;
Instanța, in temeiul art. 183-196 cod p. civila, dispune audierea martorului sub prestare de jurământ, depoziție consemnata si atașata la dosar.
Petentul, arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c. , constată încheiată faza de cercetare judecătorească și acorda cuvântul la fond.
Petentul, având cuvântul arata ca nu a mai făcut alt transport cu varză si că la acea data nu a avut certificat de proveniența întrucât nu comercializa marfa.
Întrebat fiind arata că, nu a restituit banii martorului întrucât i-a fost confiscata varza si că familia sa pentru iarna, pune circa 300 kg de varză la murat. Solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, sau înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fata.
Cu cererea inreg. sub nr._ petentul B. Rodică a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de I. V..
In motivarea plângerii, s-a arătat in esența că la data de 24.10.2012, a transportat varză pe raza . cumpărase pentru el si familia sa .
In drept, plângerea nu a fost motivata.
In dovedirea plângerii a administrat proba cu înscrisuri si martori.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.
Agentul constatator a depus la dosar intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiata.
A comunicat instanței materialul care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de I. V., s-a aplicat petentului B. Rodică, pentru comiterea contravenției prev. de art. 1,lit.e din Lg.12/1990, sancțiunea amenzii in cuantum de 1000 lei.
S-a reținut ca la data de 24.10.2012, oea 10,15, petentul a depistat pe raza . catre locuitorii acestei localitati, fara a poseda documente de provenienta.
Instanța, din oficiu, a verificat legalitatea procesului verbal prin prisma condițiilor de forma impuse de disp. art.l6 si art.l7 din OG 2/2ool.
Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/ 2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.
În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.
Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a facut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal.
Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.
Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumției de nevinovatei, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petenta are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.
Verificând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constata ca procesul-verbal . nr._/2012 emis de I. V., cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Totodată, instanța reține că intimata cu materialul probator depus la dosarul cauzei a reușit să facă dovada celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, de altfel petenta nici nu neaga situația de fapt reținută.
Observăm că petentul deși a propus in dovedirea plângerii proba cu înscrisuri si martorul U. T., instanța apreciază că actul de control atacat este temeinic întocmit atât in ceea ce privește încadrarea in fapt cât si in drept a contravenției.
În speță, însă, instanța constată o exigență sporită în ceea ce privește aplicarea sancțiunii, deși agentul constatator avea posibilitatea de aplica o sancțiune morală, respectiv cea a avertismentului, a preferat să treacă direct la o sancțiune materială cea a amenzii.
Astfel, potrivit art.5 al.2 din OG 2/2ool, sancțiunile contravenționale principale sunt: „ avertismentul” si „amenda”, iar potrivit art.5 al.5 din același act normativ, „sancțiunea stabilita trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ”.
Pe de alta parte, orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop în sine și un mijloc de reglare a raporturilor sociale de formare a unui spirit de responsabilitate și pentru aceasta nu este nevoie în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Totodată, sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății ci de prevenire a săvârșirii a faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate. De aceea instanța constată că prin însăși natura și scopul său, avertismentul este în măsură a duce la educarea contravenientului .
Astfel fiind, in baza art. 2l al.3 si art.7 din OG 2/2ool, va admite in parte plângerea, va dispune menținerea procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de I. V., si va înlocui sancțiunea amenzii in cuantum de 500 lei, cu sancțiunea „avertisment”.
Văzând plângerea scutita plata taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite, in parte, plângerea, înreg. la nr._, formulata de petentul B. Rodică, domiciliat in Bordești, ., jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/2012 emis de I. V., si in consecința.
Menține procesul verbal de contravenție si dispune înlocuirea amenzii aplicate, cu „avertismentul”.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare..
Pronunțata in ședința publica, azi 07 martie 2013.
Președinte, Grefier,
Red. /Tehn E.C.; ex. 5- 12..03.2013
| ← Servitute. Sentința nr. 4577/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2871/2013.... → |
|---|








