Plângere contravenţională. Sentința nr. 2871/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2871/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 11876/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 2871

Ședința publică de la 13.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. I.

Grefier L. Vinjan

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent A. V. și pe intimat I. V., având ca obiect - plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul personal si asistat de catre AV. NEGHITA B., lipsa fiind intimata si reprezentantii acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța, în conformitate cu disp. art. 189 și art. 193 C. raportat la disp. art. 196 din Codul de procedură civilă, procedează la audierea martorului I. G., a carei declarație este consemnata în scris și atașata la dosarul cauzei

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul la fond.

Aparatorul petentului A. V., avand cuvantul pe fondul cauzei solicita instantei de judecata admiterea actiunii asa cum a fost formulata, de asemenea invoca instantei sa analizeze disp. art. 63 din Legea nr. 40/2010, ce reglementeaza acesta activitate, mai precizeaza petentul ca nu a savarsit o infractiune prevazuta de Cod penal.

Aparatorul, petentulul depune in dovedirea celor sustinute extras al Legii 40/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Lege nr.40/2010 si declaratia . SURAIA prin care arata ca petentul A. V., a fost angajat la societatea acestuia, pe postul de agent de paza la clubul Amnezia, iar in perioada lucrata a dat dovada de profesionism, indeplinindu-si toate obligatiile din fisa postului, nu s-a prezentat la serviciu niciodata in stare de ebrietate, a avut un comportament civilizat.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata.

Prin cererea înregistrată la nr._, petentul A. V. a formulat plângere împotriva deciziei nr._ din data de 23.08.2012 emisa de I. V., SERVICIUL DE ORDINE PUBLICA prin care s-a dispus in mod abuziv, nefundat si nelegal retragerea atestatului cu ., NR. 3219 eliberat in data de 18.10.2011.

In motivarea plângerii petentul a arătat in esență ca, prin Decizia mai sus amintita, in baza art. 63 alin 1 lit a si alin. 2 din Legea 333/2003 si art. 46 alin 3 lit.a s-a dispus retragerea atestatului eliberat de I. V. in data de 18.10.2011, pentru ca in data de 01.04.2012 in timp ce isi desfasura activitatea de agent de paza la clubul EXTREM din loc. Focsani, ar fi comis o infractiune cu intentie pentru care P. de pe langa Judecatoria Focsani, la data de 26.07.2012, a confirmat prin rezolutie „INCEPEREA URMARII PENALE”, dispusa in dosarul de cercetare penala cu nr. 2397/P/2012, precizeaza petentul ca sanctiunea aplicata este nelegala si netemeinica deoarece in dosarul mai sus mentionat s-a dispus prin Rezolutie, neinceperea urmarii penale, in temeiul art. 228 alin.6, din C.p.p. raportat la art.10 alin.1 lit h C.p.p.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OG nr. 2/2001 si art.63 alin.3 din Legea nr. 333/2003.

In probațiune a solicitat proba testimoniala si proba cu înscrisuri depunand la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: adresa nr._/23.08.2012, referat cu propunerea de incetare a urmaririi penale, rezolutie de neincepere a urmaririi penale,

Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.

Intimata I. V., depune la dosarul cauzei, in data de 27.11.2010 intampinare prin care solicita respingerea contestatiei ca fiind neintemeiata .

In dovedirea celor sustinute ,intimata arata ca in dosarul nr._ pe rolul Judecatoriei Focsani, cu termen la data de 27.11.2012, avand drept obiect fond – anulare act, prin actiunea formulata de reclamantul A. V., solicita in fapt anularea unei comunicari a I. V., prin care se instinteaza reclamantul ca i-a fost retras atestatul de paza . nr. 3219 emis la data de 18.10.2011, motivat de faptul ca la data de 01.04.2012 a comis o infractiune cu intentie, pentru care P. de pe langa Judecatoria Focsani, a dispus inceperea urmaririi penale in dosarul de cercetare penala nr. 2397/P/2012.

Intimata solicita instantei de judecata, ca in conformitate cu disp. 137 alin 1 Codul de procedura civila, sa se pronunte mai intai asupra exceptiei de inadmisibilitate a actiunii, iar pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii ca neintemeiata .

Se depune drept material probator urmatoarele inscrisuri: rezolutie de confirmare a inceperii urmaririi penale nr. 2397/P/2012 din 26.07.2012, copie plangere a numitului J. I., referat cu propunere de incetare a urmaririi penale, rezolutie de neincepere a urmaririi penale nr. 2397/P/2012 din 06.09.2012, ordonanta de infirmare a solutiei si de incetare a urmaririi penale.

In timpul cercetarii judecatoresti s-a incuviintat proba testimoniala la propunerea petentului fiind audiat martorul I. G. si s-a atasat dosarul nr. 2397/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Focsani.

Din depozitia martorului audiat in cauza, instanta a retinut raportat la conventia statuata prin procesul verbal de contraventie mai sus aratat, ca in seara zile de 31.03.2012 in calitatea de bodygard la clubul BAVARY din Mun. Focsani, asigura securitatea si protectia tinerilor aflati in acest club, moment in care s-a pornit o altercatie intre 2 persoane aflate sub influenta bauturilor alcoolice iar in atare situatie petentul din prezenta cauza, a intervenit pentru a stinge conflictul pornit intre cei doi tineri ce se amenintau si se aflau sub influenta bauturilor alcoolice.

Relateaza martorul ca petentul din prezenta cauza nu a avut o interventie in forta, ca a incercat pe cat posibil sa i desparta in conditii normale fara o influenta violenta asupra vreunuia dintre parti, de asemenea se mai retine ca petentul a mai fost angajat in calitate de bodygard si la alte cluburi fiind la prima abatere de acest gen, fiind cunoscuta ca o persoana linistita cu un comportament corespunzator in relatia d e familie si in societate.

Pentru considerentele expuse instanta apreciaza plangerea intemeiata si in conformitate cu dispozitiile al Legii 40/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Lege nr.40/2010, urmeaza sa admita plangerea si pe cale de consecinta sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie.

Văzând plângerea scutita de taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGI

HOTARASTE

Admite plangerea contraventionala formulata de catre petent A. V. in contradictoriu cu intimatul I. V..

Anuleaza decizia nr._ din data de 23.08.2012 emisa de I. V..

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.06.2013.

Președinte, Grefier,

Red. I.I,Dact. L.V. 4 ex.28.06.2013

. .07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2871/2013. Judecătoria FOCŞANI