Plângere contravenţională. Sentința nr. 1346/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1346/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 15072/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1346

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. A.

Grefier – C. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. B., cu domiciliul în G., .. 16, județ G., și pe intimatul I. V., cu sediul în Focșani, ..8, județ V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul indentificat din oficiu prin CI . nr._, lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită iar prin compartimentul regstratură s-au depus precizări și copia buletinului de verificare metrologică.

Petentul precizează nu mai solicită încuviințarea altor probe înafara celor de la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pe care le consideră pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, acordă cuvântul pe fond.

Petentul precizează că solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului – verbal de contravenție. De asemenea precizează că nu a condus cu o viteză mai mare de 100 km/h așa cum s-a reținut în procesul – verbal de contravenție

Instanța considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Focșani a fost înregistrată la data de 04.12.2012 sub nr._ plângerea petentului B. B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.11.2012 întocmit de intimatul I. V. prin care a solicitat anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că în data de 24.11.2012 în jurul orei 9 :00, la . a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că a depășit limita legală de viteză cu peste 30 km/h, sens în care i s-a întocmit procesul – verbal de contravenție cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicole. Petentul a precizat că potrivit Normelor Metodologice ale Institutului de Metrologie nr. 195/2002 cinemometrele au o marjă de eroare de +/- 3 km/h în condiții meteo normale. Totodată a arătat că agentul constatator a reținut că fapta avut loc la o altă oră decârt cea înregistrată pe suportul video. De asemenea, petentul a precizat că nu a semnat procesul – verbal ce i-a fost întocmit întrucât nu a fost de acord cu viteza reținută.

În drept, nu a fost invocat vreun temei de drept.

În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosarul cauzei, în copie procesul-verbal de contravenție CP nr._ din data de 24.11.2012 (f.7).

În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu referire la art.15 lit.i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La data de 13.02.2013 Inspectoratul de Poliție al Județului V. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În esență s-a arătat că 24.11.2012, ora 09:22, petentul a condus auto cu numărul de înmatriculare_ în localitatea V., județul V., în sector cu limitare de viteză de 50 km/h cu viteza de 103 km/h, înregistrată de aparatul radar montata pe auto aparținând MAI cu numărul de înmariculare MAI-_, depășind viteza legală cu 52 km/h. Intimatul a arătat, de asemenea, faptul că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea, măsoară viteza atât în regim staționar câr și în regim de deplasare.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri atașând de asemenea copie buletin verificare metrologică și copie atestat radar (fila 14), raport motivat al agentului constatator (fila 13), planșe foto (filele 9-12).

S-a solicitat, potrivit art.242 alin.(2) C., judecarea în lipsă.

La termenul din data de 20.03.2013 instanța a încuviițat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 24.11.2012 s-a reținut că la data de 24.11.2012, ora 19:21, pe DN23, în localitatea V., jud. V., petentul a condus, autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI-_, fapta fiind prevăzută de art. 121 alin.1 din H.G. 1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr. 195/2002, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei, spre minimul prevăzut de legiuitor, precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal . nr._ din data de 24.11.2012 instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptelor contravenționale cu indicarea datei, și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv suma de 315 lei, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

In ceea ce privește indicarea orei la care a fost săvârșită fapta, instanța reține că deși în mod eronat a fost consemnată ora 19 :21, în loc de ora 09 :21, ca moment al săvârșirii contravenției, acest aspect este prevăzut de legiuitor sub sancțiunea numității relative, condiționată de existența unei vătămări, pe care, în prezenta cauză, petentul nu a dovedit că a suferit-o. Astfel, instanța poate verifica temeinicia faptei chiar și prin indicarea eronată a orei săvârșirii, întrucât în cuprinsul procesului verbal a fost indicată și ora încheierii acestuia, respectiv ora 09:22, care nu a fost contestată de către petent și în raport de care, în mod logic, fapta nu putea fi săvârșită la o oră ulterioară încheierii procesului-verbal.

Cât privește cerințele prevăzute de art. 19 din OG nr. 2/2001, ținând cont de faptul că petentul a refuzat semnarea actului sancționator, agentului de poliție îi revenea obligația de a identifica un martor asistent care să confirme această împrejurare și în subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art.19 alin.3 din același act normativ, în caz de imposibilitate de identificare a unui astfel de martor să precizeze motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Totuși, văzând că fapta contravențională a fost constatată și cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, împrejurare consemnată în cuprinsul procesului-verbal, față de dispozițiile art.109 alin.2 și alin.3 din OUG nr.195/2002, republicată și modificată, instanța apreciază că în cauza dedusă judecății au fost respectate și dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001.

De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul instanței la 04.12.2012.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura măsurii; 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Față de contravenția reținută în sarcina petentului, și anume, conducerea unui autovehicul cu viteza de 103 km/h în localitate, din punct de vedere al legii naționale, reprezintă o faptă contravențională, și nu penală.

Cu toate acestea, indicațiile oferite de dreptul intern au doar o valoare relativă.

În această privință, instanța observă că amenda și suspendarea permisului de conducere i-au fost aplicate petentului în temeiul dispozițiilor legale generale care se aplică tuturor cetățenilor în calitate de utilizatori ai drumurilor publice. Este prevăzută o anumită conduită, în special interdicția de a circula cu un vehicul depășind viteza maxima admisă pe un anumit sector de drum și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare, și condiționează obligația care rezultă de o sancțiune cu caracter punitiv. Totuși, amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva. În consecință, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor de prevenire, dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție are, în conformitate cu art.6 din Convenție, un caracter penal.

În lumina considerentelor menționate anterior, instanța consideră că măsurile aplicate reclamantului se consideră „acuzații în materie penală”, în sensul art.6 din Convenție. În consecință, articolul menționat este aplicabil sub aspect penal.

Cu toate acestea, Curtea, în cauza P. c. României, decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011, a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteaptă ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile, și anume că regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul onus probandi incubit actori, respectiv obligația de prezentare a probei (a se vedea A., pct. 58 și 59).

Totodată, Curtea a reiterat că prezumțiile de fapt și de drept funcționează în orice sistem juridic. Evident, convenția nu interzice astfel de prezumții în principiu. Cu toate acestea, convenția obligă statele contractante să se încadreze în anumite limite în acest sens, referitor la dreptul penal, care țin seama de importanța situației în litigiu și să mențină dreptul apărării (a se vedea, de exemplu, Salabiaku împotriva Franței, 7 octombrie 1988, pct. 28, . nr. 141-A, precum și A., pct. 60).

Astfel, jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție și, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Hotărârea în cauza A. c. României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar modul de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Totuși, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției, respectiv viteza de deplasare a vehiculului.

Ca urmare, ori de câte ori organul constatator, în acest gen de contravenție, nu face dovada săvârșirii faptei prin mijloace tehnice certificate – respectiv nu prezintă fotografie radar, înregistrare video sau orice alt mijloc tehnic, ori proba nu este clară, instanța va admite plângerea petentului și va anula procesul-verbal de contravenție.

În altă ordine de idei, în urma analizării planșelor foto radar realizate cu ocazia constatării abaterii imputate petentului instanța a constatat că la data de 24.11.2012, ora 09.20 :46 petentul B. B. a condus, pe DN 23, localitatea V., auto marca VW cu număr de înmatriculare_, cu viteza de 103 km/h.

În altă ordine de idei, față de invocarea de către petent a art. 3.1.1 lit. c) din Norma de Metrologie Legală 021 – 05, instanța observă că legislația națională prevede anumite marje de toleranță ale aparatelor radar, care sunt deja luate în calcul în momentul în care se obține pentru acel aparat radar buletinul de verificare metrologică, astfel că la emiterea acestuia se atestă tocmai faptul că aparatul nu depășește marjele de eroare permise de normele metrologice.

În ceea ce privește viteza maximă admisă pe acel sector de drum, având în vedere că, de regulă, potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, viteza maximă admisă în localități este de 50km/h, raportat la constatările personale ale agentului constatator și la planșele foto depuse de către intimat instanța apreciază că petentul a fost surprins circulând cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/h.

În acest context, instanța apreciază că procesul-verbal a fost întocmit în mod întemeiat.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța apreciază că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea. Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e pct.3 din OUG nr. 195/2002, pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, sancțiunea principală este amenda contravențională, care se stabilește în cuantumul determinat de valoarea punctelor amendă aplicate conform clasei a IV-a (de la 9 la 20 puncte amendă), agentul constatator aplicând în mod corect o amendă contravențională în cuantum de 630 lei, spre minimul prevăzut de lege, stabilind totodată și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petentulBejan Bogadan, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. B. cu domiciliul în G., .. 16, județ G., împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 24.11.2012 în contradictoriu cu intimatul I. V. – Serviciul Rutier cu sediul în Focșani, ..8, județ V..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.03.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. A. A. C. E. M.

A.A. / C.M. / 5ex.18.04.2013

..04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1346/2013. Judecătoria FOCŞANI