Plângere contravenţională. Sentința nr. 2992/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2992/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4078/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr. 2992
Ședința publică de la data de 20 Iunie 2013
Instanța constituită din:
Judecator – Î. I.
Grefier - E. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul D. R.-M., cu domiciliu in Focsani, ., ., . impotriva procesului verbal . nr._/2013 emis de intimatul Inspectoratul de Politie al Jud. V., cu sediul în Focșani, .. 12, județ V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile si reprezentanții acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect plângere contravențională ,
- cauza este la primul termen, sens în care s-a întocmit referatul cu privire la existența altor dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect potrivit art. 103 alin. 1/1 R.O.I. și dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani,
- la data de 08.05.2013 s-a depus la dosar, prin serviciul Registratură de către intimata a depus întâmpinare, după care,
Instanța, conform art.131 N.C.proc.civ., își verifică din oficiu competența de soluționare a prezentei cauze, apreciind conform art.94 pct.4 N.C.proc.civ. raportat la art.32 din OG 2/2001, că este competentă să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art.238 N.C.pro.civ. pune în discuție, durata estimativă de soluționare a cauzei ca fiind de maximum 90 de zile, având în vedere și apropierea vacanței judecătorești.
În temeiul art.258 N.C.proc.civ., încuviințeaza proba cu înscrisuri, așa cum a fost aceasta solicitată prin cererea de chemare în judecată, apreciind ca sunt întrunite condițiile art. 255 NCPC, probe apreciate a fi utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Declară închisă cercetarea procesului conform ar. 244 alin.1 N.C.proc.civ. și fixează termen în aceiași ședință pentru dezbaterea fondului.
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanta declară deschisă dezbaterea în fond a procesului în conformitate cu prevederile art.392 N.C.proc.civ.,si retine cauza in pronuntare.
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fata.
Prin cererea înregistrată la nr._, petentul D. R.-M., a formulat plangere impotriva procesului verbal . nr._/2013 emis de intimatul Inspectoratul de Politie al Jud. V..
In motivarea plângerii, petentul a arătat in esența ca, la data de 18.03.2013, ora 16,35 a platit rovinieta si la ora 1639 a fost sanctionat pentru neplata acesteia.
A mai aratat ca la momentul controlului a prezentat din greseala o alta rovinieta expirata si nu a gasit-o pe cea pe care tocmai o platise.
A solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție si exonerarea de plata amenzii.
In drept, plângerea nu a fost motivata.
In probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. 2/2001 si art.15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimata I. V. legal citata, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța procedează conform art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesul-verbal contestat și constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._/2013 emis de I. V., s-a aplicat petentului pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 al.1 din OG 15/2002, sancțiunea amenzii in cuantum de 250 lei .
S-a reținut că, la data de la data de 18.03.2013, ora 16,30 petentul a fost depistat pe DN2 –E86 Golesti la Km 1748+800 m, conducand auto cu nr. de inmatriculare_, fara a detine taxa de utilizare a drumurilor nationale valabila.
Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/2001 rezulta ca procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrara, proba care trebuie făcută de petent.
În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprindă mențiuni privind descrierea faptei contravenționale cu arătarea datei, orei si locului unde a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurările care pot servi la aprecierea gravitații faptei.
Art. 34 precizează faptul ca instanța asculta pe cel care a făcut plângerea si celelalte persoane citate,daca aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificării legalității si temeiniciei procesului verbal.
Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanța de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.
Faptul ca, procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încalcare a prezumției de nevinovatie, ci o modalitate de stabilire legala a vinovatiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Petenta are posibilitatea de a răsturna proba făcuta prin procesul verbal.
Verificând procesul verbal . nr._/2013 emis de I. V., sub aspectul legalității si temeiniciei, în raport si de aspectele invocate de petent, instanța retine ca acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ca a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ si a fost semnat de către agentul constatator .
Si in ceea ce privește sancțiunea contravenționala aplicata, instanța constata ca este corect individualizata, iar in ceea ce privesc condițiile de fond ale procesului verbal, se constata totodată că petentul nu a făcut in cauza, nici o dovada ca cele reținute ca stare de fapt in actul constatator, corespund sau nu realității.
Astfel, față de materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal – raportul agentului constatator, rezulta fara dubiu ca petentul la data de 18.03.2013, ora 16,30 petentul a condus auto cu nr. de înmatriculare_, fara a deține taxa de utilizare a drumurilor naționale valabila, pe DN2 –E86 Golesti la Km 1748+800 m.
Pe de alta parte, având in vedere gradul de pericol social al contravenției savarsite, si cum petentul nu a înțeles să depună diligențe pentru a dovedi că a respectat obligația ce-i incumba in calitate de conducător auto, instanța va reține în sarcina petentului contravențiile pentru care a fost sancționat .
Urmeaza a se inlatura susținerea petentului, cum ca a avut taxa de utilizare a drumurilor nationale valabila la data controlului, întrucât a fost achitata ulterior controlului.
Având in vedere gradul de pericol al contravenției reținute in sarcina petentului, cum sancțiunea aplicata a fost corect individualizata, si cum procesul verbal de contravenție face dovada deplina asupra situației de fapt si a încadrării in drept, pana la proba contrarie, urmează ca instanța sa respingă plângerea, ca neîntemeiată.
Văzând plângerea scutita de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge plângerea inreg. la nr._ , formulata de petentul D. R.-M., cu domiciliu in Focsani, ., ., . impotriva procesului verbal . nr._/2013 emis de intimatul Inspectoratul de Politie al Jud. V., cu sediul în Focșani, .. 12, județ V., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi 20 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
Tehnored. E.C. ;
ex. 5- 3.07 .2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5083/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5206/2013.... → |
---|