Plângere contravenţională. Sentința nr. 3865/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3865/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 2353/231/2013
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA FOCSANI JUDETUL V.
SENTINTA CIVILA NR. 3865
ȘEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 01.10.2013
P.- M. G. P. JUDECATORIE
GREFIER- A. I.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe petentul S. T. cu domiciliul in comuna Birsesti, ., in contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judetean de Politie V., cu sediul in mun. Focsani, .. 12, judetul V., avind ca obiect plingere contraventionala.
La apelul nominal facut cauzei in ședinta publica a raspuns petentul personal, și martorii R. F. și M. V., lipsa fiind intimata.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, după care:
S-au audiat sub prestare de juramint martorii R. F. si M. V. depozitiile fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.
Petentul precizeaza ca nu are alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat.
Instanta constata actiunea in stare de judecata si acorda cuvintul pe fond.
Petentul avind cuvintul, solicita admiterea plingerii si restituirea amenzii pe care a achitat-o.
Instanța, considerindu-se lamurita asupra solutionarii fondului ramine in pronuntare.
I N S T A N T A
Asupra cererii de fata;
Prin cererea inregistrata sub nr. de dosar_, petentul S. T., a formulat plingere contraventionala, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/12.02.2013 din data de 12.02.2013 emis de IJP V..
In motivare, petentul a arata ca in data de 12.02.2013 a plecat in interes personal din localitatea de domiciliu respectiv din Birsesti spre Focsani cu masina proprietate personala Dacia avind nr. de inmatriculare_ impreuna cu alti patru oameni din ..
A mai precizat petentul in cererea sa, faptul ca masina sa este cu 5 locuri, ca nu este taximetrist și nici nu a perceput vreo suma de bani, pentru transportul persoanelor pe care le avea in masina.
Petentul a mai indicat faptul ca, in Focșani pe DN 2 zona Obor a fost oprit de un echipaj de politie, care i-a comunicat ca transporta in regim „taxi” persoane in masina sa, si ca fapta sa constituie contraventie urmind a suporta rigorile legii in acest sens respectiv a fi sanctionat conform art. 55 pct. 3 lit. a din Lg. 38/2003 modificata.
Apreciaza ca procesul verbal este lovit de nulitate pentru gresita incadrare a faptei si motivarea in drept a sanctiunii aplicata.
Pe scurt, petentul arata ca fapta descrisa și sanctiunea din procesul verbal sunt aplicabile taximetristilor ori el nu are aceasta pregatire profesionala si nici nu are atestat in acest sens.
A mai arătat ca fapta nu a fost descrisa suficient, incalcindu-se disp. art. 16,17 din OG 2/2001, astfel incit instanta nu poate verifica indeplinirea cerintelor legale ale procesului verbal de contraventie.
Petentul a invocat in sustinerea cererii sale si dispozitiile din CEDO precum si jurisprudenta acestei instante, in sensul ca, contraventiile pot fi asimilate acuzatiilor in materie penala, apreciind ca beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.
Solicita admiterea plingerii si audierea a doi martori.
Intimata, legal citata a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata.
A mai arătat ca petentul a fost sanctionat pentru incalcarea prevederilor art. 52 al. 3 lit. b din Lg. 38/2003 modificata prin OUG 34/2010
intrucit la data de 12.02.2013 acesta a condus auto cu numarul de inmatriculare B-_ pe DN 2D Focsani jud. V., transportind 4 persoane fara a poseda autorizatie de tramnsport persoane sau pentru servicii de transport public sau pentru „regim taxi”
In drept, si-a intemeiat cererea pe disp. OG 2/2001 și a depus un set de acte.
In temeiul art. 223 al. 3 cod pr. civila, a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Examinind actele și lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, petentul S. T. a fost sanctionat contraventional la plata unei amenzi in suma de 500 lei motivat de faptul ca la data 12.02.2013 acesta a condus auto cu numarul de inmatriculare B-_ pe DN 2D Focsani jud. V., transportind 4 persoane fara a poseda autorizatie de tramnsport persoane sau pentru servicii de transport public sau pentru „regim taxi”, incalcind astfel disp. art. 52 pct. 3 lit. b din Lg. 38/2003 moidificata prin OUG 34/2010.
Cercetind procesul verbal de contraventie instanta retine ca acesta este intocmit corespunzator in cauza nefiind incidente vreunul din motivele de nulitate absoluta din cele prev. de art. 16,17 din OG 2/2001.
De asemenea instanta mai retine ca raportat la jurisprudenta constata a CEDO
Materia contraventionala este asimilata ilicitului penal astfel incit faptuitorul se bucura de prezumtia de nevinovatie iar sarcina probei revine organului constatator.
Instanta retine din depozitiile martorilor audiati in cauza M. V. si R. F. faptul ca petentul lucreaza la Primarie si ca uneori vine la Focșani, iar datorita distantei mari dintre localitatea de domiciliu respectiv . judetului, care presupune un consum mare de carburant, se pune de acord mai multe persoane astfel incit deplasarea sa se faca cu masina unuia dintre ei. Martorii au arătat ca la data incheierii procesului verbal de contraventie petentul s-a deplasat la Focșani, iar la mașina sa a mai luat pe cei doi martori pentru ca acestia sa-și faca cumpărăturile.
De asemenea instanta mai retine faptul ca, I. V., prin adresa nr._/10.07.2013 ca petentul nu a mai fost sanctionat contraventional niciodata pentru transport de persoane neautorizat și nici ca autoturismul marca Dacia cu nr._ nu a mai facut obiectul altor plingeri contraventionale.
Desigur ca, petentul poate lua accidental in masina orice persoane doreste inclusiv membri de familie, fara a depăsi numarul maxim de persoane admis de lege.
Acest lucru de altminteri s-a si intimplat si a fost probat de declaratiile celor doi martori audiati in cauza.
Sustinerea din raportul organului constatator in sensul ca petentul a fost depistat de mai multe ori in trafic transportind persoane și a fost avettizat de organele de politie ca nu are acest drept, nu s-a confirmat așa cum rezulta din adresa emisa de IJP V. de la fila 26 din dosarul cauzei.
Pentru aceste considererente, instanta apreciaza ca organul constatator, care a depus la dosarul cauzei doar raportul de la fila 20, și o cerere pe care a inaintat-o catre CJ V., si care a redirectionat-0 la I. pentru cercetari, nu a putut sa dovedeasca doar prin acest material probatoriu faptul ca, contraventia retinuta a fost savirsita de catre petent.
Pentru aceste considerente, i9nstanta urmeaza sa admita plingerea si sa anuleze procesul verbal intocmit exonerind petentul de sanctiunea aplicata.
Instanta mai retine ca petentul a achitat amenda ce i-.a fost aplicata in suma de 500 lei astfel cum rezulta din inscrisul aflat in copie la fila 8, urmind a dispune si restituirea amenzii catre acesta.
Vazind plingerea scutita de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite plingerea contraventionala, formulata de petentul S. T. cu domiciliul in comuna Birsesti, ., in contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judetean de Politie V., cu sediul in mun. Focsani, .. 12, judetul V..
Anuleaza procesul verbal . nr._/12.02.2013 so exonereaza petentul de sanctiunile aplicate.
Dispune restituirea amenzii in suma de 500 lei catre petent, amenda achitata la 12.02.2013.
Cu recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronuntata in șesinta publica azi 01.10.2013.
P., Grefier,
M. G. judecator, A. I.
Red. MG/AI
5 ex.31.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2354/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1918/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|