Plângere contravenţională. Sentința nr. 4366/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4366/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 5513/231/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI JUDEȚUL V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4366
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 OCTOMBRIE 2013
PREȘEDINTE: S. L. – JUDECĂTOR
GREFIER: L. M.
Pe rol fiind pronunțarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. P. cu domiciliul în Focșani .. 1 . jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.04.2013, emis de I. V..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 22 Octombrie 2013, note consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta:
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale, de față;
Cu cererea înreg. sub nr._ petentul C. P. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.04.2013, emis de I. V..
În motivarea cererii sale petentul a arătat că în data de 12.04.2013, la ., respectiv pe . sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 750 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că ar fi efectuat o manevră de depășire a unui alt vehicul, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, că ar fi depășit viteza regulamentară, circulând cu viteza de 86 Km/h și că nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere și actul de identitate. Solicită să se aibă în vedere faptul că autovehiculul pe care l-a depășit, transporta pietriș și a efectuat manevra deoarece a constatat că din autoutilitara pe care a depășit-o picau pietre care îi puteau avaria autoturismul. În acel moment circula regulamentar, cu viteza legală admisă, respectiv 50 Km/h, s-a asigurat corespunzător, a semnalizat la timp și în consecință a efectuat depășirea corect într-o zonă în care traficul se desfășura pe patru benzi, acestea fiind despărțite de marcaj longitudinal continuu. Autoutilitara pe care a depășit-o cu numărul de înmatriculare_, se deplasa pe prima bandă a sensului de mers cu maximum 50 Km/h, iar în momentul în care a efectuat manevra de depășire, ținând cont de remorca din care cădeau pietre, în momentul în care se afla la jumătatea distanței de depășire a accelerat întrucât a observat că autoutilitara a virat ușor stânga și se îndrepta foarte puțin către autoturismul condus de petent. Solicită să se aibă în vedere că nu a săvârșit fapta cu vinovăție știe că depășirea sau încălcarea liniei continue care marchează carosabilul se sancționează contravențional, cunoaște regulile de circulație și riscurile pe care le implică nerespectarea acestora, însă fapta sa nu a produs nici o urmare socialmente periculoasă și nu a mai fost niciodată sancționat pentru astfel de evenimente. A solicitat anularea procesului verbal de contravenție și înlocuirea sancțiuni amenzii contravenționale și a suspendării permisului de conducere, cu sancțiunea avertisment.
Și-a întemeiat cererea pe prevederile OG 2/2001.
A depus la dosar copia procesului verbal de contravenție, dovada de circulație . nr._/12.04.2013, copia cărții de identitate.
În temeiul art 223 alin 3 2 Cod procedură Civilă, solicită judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art 201 alin 1 N.C.P.C., constatând că sunt îndeplinite condițiile prev de art 194 N.C.P.C., Instanța a dispus comunicarea actelor și înscrisurilor intimatului cu mențiunea de a depune la dosar întâmpinare în termen de 25 de zile și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Intimatul legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate arătând că la data de 1204.2013 ora 11,43, petentul a condus auto cu numărul de înmatriculare VN-_ pe . Focșani fiind înregistrat cu viteza de 86 Km/h de aparatul radar montat pe auto aparținând MAI, depășind cu 36 Km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum cu limitare de viteză 50 Km/h și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui autoturism cu numărul de înmatriculare_ încălcând marcajul dublu longitudinal continuu, iar petentul nu a avut asupra sa nici un document prevăzut de lege.
A depus la dosar buletin de verificare metrologică, atestat operator autovision, referat încheiat de agentul constatator, și înregistrarea video a faptei contravenționale.
Din oficiu instanța și-a verificat competența și a constatat că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial potrivit disp. art 131 N.CP.C.. și art 32 OG 2/2001.
Examinând actele dosarului Instanța a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/12.04.2013, emis de I. V., petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 750 lei și suspendarea dreptului de a conduce 30 de zile, pentru săvârșirea contravenție prev. de art. 120 lit i și art 121 alin 1 și art 147 pct 1 din HG 1391/2006.
Din oficiu, instanța a verificat legalitatea procesului verbal de contravenție și nu a constatat motive de nulitate prev. de art 17 OG 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia actului de control atacat, instanța apreciază că premergător oricărei analize asupra fondului plângerii contravenționale instanța urmează a determina, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului dacă măsura aplicării unei sancțiuni contravenționale în cazul de față constituie sau nu o „acuzație în materie penală”, în sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweew (27 febr. 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10, 12, 1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea a arăta ce trebuie înțeles în sensul Convenției prin „acuzație”. În opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte ilicite”.
Fără îndoială așadar ,că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” în sensul Convenției astfel că, urmează a se determina dacă acestea se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în practică sa constantă, ca pentru a determina dacă o convenție poate fi calificată drept „acuzație în materie penală” în sensul Convenției sunt necesare a fi avute în vedere următoarele criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul și obiectul art. 6 din Convenție.
Legislația română, asemenea celei germane, a scos din sfera ilicitului penal contravențiile, sancționarea acestora făcându-se prin aplicarea unei amenzi administrative.
În orice caz în aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ceea ce privește primul criteriu (Kadubek vs Slovakia, 1998).
În examinarea celorlalte două criterii, Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa „penală” din punct de vedere al Convenție sau să expună persoana vizată unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei „penale”, astfel că acestea urmează a fi examinate individual iar nu neapărat cumulativ.
Analizând natura faptei, din perspectivă contravențională, instanța observă că, în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni Curtea a reținut în mod contant că „în principiu Convenția nu se opune tendinței de dezincriminare existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea aceste fapte intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale”. (Ozturk contra Germaniei, hot din 21.02.1994).
Instanța va avea de asemenea în vedere, faptul că în conformitate cu art. 1 din OG 2/2001 cu modificările ulterioare – legea cadru în materie contravențională – „Legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță…” astfel că împrejurarea că faptele considerate a avea o gravitate redusă au fost scoase din sfera ilicitului penal nu este de natură să schimbe „caracterul penal” al acestora.
Din oficiu, Instanța a dispus vizionarea înregistrării video depusă la dosar de agentul constatator și a reținut că înregistrarea s-a efectuat la data de 12.04.2013 ora 11,43 iar autoturismul cu nr. VN_ a depășit un camion, pe linia întreruptă iar la terminarea manevrei de depășire s-a observat linia continuă pe marcajul rutier. Conform înregistrării video, viteza autovehiculului a fost înregistrată la 61 Km/h.
Fapta contravențională este considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind subsumată moțiunii de acuzație în materie penală, astfel încât instanța va avea în vedere Jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului ce face parte integrantă din dreptul intern, conform art 11 alin 2 și art 20 din Constituție.
CEDO stabilit în mai multe cauze, cu valoare de principiu, că statele au libertatea să de penalizeze anumite fapte ilicite, și să le sancționeze pe cale contravențională, fără însă a crea pentru autorii contravențiilor un regim juridic mai aspru, decât cel aplicabil în materie penală .
În cauza, A. contra României, Curtea de la Strasbourg a reținut că nerespectarea garanțiilor fundamentale, printre care și prezumția de nevinovăție – care protejează indivizii împotriva posibililor abuzuri din partea Statului, pune probleme din prisma art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție a fost apreciată ca nerezonabilă, deoarece încalcă prezumția de nevinovăția și disp. art 6 din CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil . Ca urmare, atunci când instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție în temeiul art 34 din OG 2/2001, verifică și legalitatea încadrării juridice a faptei săvârșite de contravenient.
Față de aceste considerente, Instanța constată că procesul verbal de contravenție este netemeinic și nelegal iar fapta descrisă de organul constatator nu corespunde situației de fapt, înregistrată de aparatul radar.
Față de aceste considerente, Instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție și pe fond va exonera petentul de plata amenzii contravenționale și sancțiunile complementare.
Văzând cererea scutită de taxa de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L E G I I
H O T Ă RĂ Ș T E
Admite plângerea contravențională înreg. sub nr._ formulată de petentul C. P. cu domiciliul în Focșani .. 1 . jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.04.2013, emis de I. V..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la 12.04.2013 de I. V. și pe fond exonerează petentul de plata amenzii contravenționale și sancțiunile complementare.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Focșani.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
S. L. – judecător L. M.
RED.S.L.DACT.L.M. 5 EX. 22.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5229/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 339/2013.... → |
---|