Pretenţii. Sentința nr. 1607/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1607/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 3667/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 1607
Ședința publică de la 03.04. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. T. vicepreședinte judecătorie
Grefier L. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. I. domiciliată in com.Milcovul . și pe pârâtii B. S. cu domiciliul la FAM.S. T. in com.Milcovul . si B. M. domiciliat in . LA FAM.B. R., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc in sedinta publică din data de 28.o3.2o13 cand s-au pus concluzii pe fondul cauzei, note consemnate prin incheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta si cand instanta, in vederea deliberării, a amanat pronuntarea cauzei pentru astazi, 3.o4.2o13, cand;
I N S T A N T A ;
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrata la nr._, reclamanta I. I. in contradictoriu cu paratii B. S. si B. M., a solicitat a se pronunța o hotărârea judecătoreasca prin care acestia sa fie obligați la restituirea sumei de 15.ooo euro la curs actual.
In motivarea cererii sale, reclamanta arata ca in calitate de străbunica paratei B. S., dupa căsătoria încheiata de aceasta cu numitul B. M. in luna august 2oo7, ar fi dat soților B. suma de 15.ooo euro pentru a-și procura materialele de construcție necesare finalizării imobilului in care locuiau, cu obligația ca parații sa-i restituie aceasta suma la finele anului 2o1o. Insă, la sfarsitul perioadei stabilite, când a solicitat paraților restituirea sumei, aceștia ar fi refuzat. Mai arata reclamanta ca suma data paraților a obținut-o din vânzarea unui teren agricol a cărui copie a depus-o la dosarul cauzei.
In drept, au fost invocate disp.art. 2158 C.civ. iar in dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori .
Ulterior, la 24.o5.2o12, reclamanta a formulat precizari la actiune arătând că suma nu a fost dată toate odată ci in 2 transe de 72oo euro la domiciliul său pentru ca parații sa faca imbunatatiri la casă iar cea de a doua, de 78oo euro, pentru achiziționarea unei mașini de către parați, de la numitul Girneat N. (75oo euro prețul autoturismului si 3oo euro înscrierea masinii). Si cu privire la aceasta a doua suma, reclamanta a precizat ca banii au fost predați paraților la domiciliul său. La finele precizărilor se precizează ca termenul pentru restituirea sumei in integralitatea sa, a fost stabilit pentru sfârșitul anului 2oo7 pentru ca ulterior, reclamanta să rectifice acest an ca fiind corect 2o1o?!
Parații legal citați, nu au depus întâmpinare decât in parte, respectiv numitul B. M., prin care a arătat că nu a primit niciodată vreo suma de bani de la reclamantă cu titlu de împrumut si nici sub alt titlu, că intradevăr a fost căsătorit cu numita B. S. din 2oo6 si pana in 2o12, că in timpul căsătoriei a realizat împreuna cu B. S. o . imbunatatiri la imobilul proprietatea sa, respectiv a montat stolerie, parchet, a cumpărat mobila de bucatrie insa la momentul separării in fapt,. Februarie 2o12, parata B. S. a luat din casa toate bunurile mobile cat si autoturismul marca Wolskvagen bun comun. A mai arătat paratul că toate imbunatatirile la imobilul proprietatea sa au fost realizate de către fostii soți cu veniturile realizate de către parat in Italia dar si parata a beneficiat de ajutorul familiei sale. Pentru toate acestea, solicită paratul respingerea actiunii ca neîntemeiată.
In drept, au fost invocate disp.art. 115 C.p.c. iar in apărare, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si martori.
Am arătat că in ceea ce-o priveste pe parata S. S. aceasta nu a depus întâmpinare in termen procedural insa s-a prezentat in instanta fără a invoca excepții, învederând instanței, prin interogatoriul ce i-a fost luat, că este de acord cu cererea reclamantei, ca suma de 15.ooo euro a fost data sub forma de împrumut de reclamantă acesteia si sotului său in 2 transe si ca consideră că toata aceasta suma de bani trebuie restituită de parat.
La randu-i, parata a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu si martori.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanța retine următoarele:
Parații au fost căsătoriți din data de 26.o8.2oo6 si pana la data de 7.o6.2o12, când prin sentința civila nr. 3464 pronunțata in dosarul nr._ al Judecătoriei Focșani a fost desfăcută căsătoria acestora prin acord.
Cererea pentru desfacerea căsătoriei formulată de către reclamanta B. S. a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 15.o3.2o12 si la numai câteva zile mai târziu, respectiv 26.o3.2o12, tot pe rolul Judecătoriei Focșani a fost înregistrata cauza de față.
Reclamanta este străbunica paratei si aceasta a solicitat, prin acțiunea de față, restituirea de către parati a sumei de 15.ooo euro data cu împrumut, împrumut ce paratii ar fi trebuit, in opinia reclamantei, sa-l restituie la sfarsitul anului 2o1o.
Cu privire la acest împrumut, nu a fost încheiat un contract autentic, nici măcar un inscris sub semnătură privată și nici nu a fost emisă vreo pretenție din partea reclamantei pana la momentul in care relațiile dintre părți s-au deteriorat si reclamanta promovat acțiunea de divorț.
Pe de o parte, reclamanta, așa cum arata chiar in acțiunea introductivă a susținut că suma de 15.ooo euro le-a dat-o paraților cu titlu de împrumut pentru procurarea unor materiale de construcții, pentru ca ulterior, sa revină susținând că de fapt suma ar fi fost dată in 2 transe, prima, in suma de 72oo euro, folosita pentru achiziționarea de materiale de construcții (a se vedea precizările aflate la filele 18,19 dosar) iar cea de a doua, in suma de 7800 euro, folosită pentru achiziționarea unui autoturism de către parati .
Personal, reclamanta prin interogatoriul ce i-a fost luat insă, a învederat instanței că ar fi dat paraților 7500 euro prima dată si că a doua oară, fiica sa M. D. a predat vânzătorului autoturismului WV prețul stabilit așa incat in total, parații ar datorat 15.ooo euro (fila 35).
Aceasta susținere cu privire la predarea sumei de bani de către reclamantă si fiica sa numitului Girneata N. a fost confirmata chiar si de către martorul reclamantei, D. D. in sensul ca reclamanta si Malureanu D. direct vânzătorului autoturismului au predat suma stabilită ca preț.
Reclamanta a susținut că a putut sa-i împrumute pe parați ca urmare a vânzării unui teren pentru care ar fi primit 25.ooo euro insă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reținem doar că la dat de 23.o4.2oo7 a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1384 la BNP I. C. si I. B. C. din Focșani, prin care, intradevăr, reclamanta se angaja sa vândă numitului B. N. o suprafața de teren de 5ooo m.p. extravilan Milcovul la prețul de 25.ooo euro urmând ca, pana la 3o.o7.2oo7, reclamanta sa procure si toate actele necesare in vederea prezentării la notar si a încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Insă, nicicum nu s-a făcut dovada că aceasta tranzacție a fost perfectată prin contract autentic si că reclamanta a obținut intradevăr aceasta sumă de bani.
Pe de altă parte, față de măsurile dispuse de instanța in prezenta cauza cu privire la obligația reclamantei de a achita taxă de timbru in cuantum de 2917 lei aferentă pretențiilor formulate, reclamanta a inteles la data de 11.o4.2o12 sa formuleze cerere de ajutor public judiciar arătând că realizează un venit net lunar de doar cca. 31o lei (din pensie), declarând totodată pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar in ultimele 12 luni si nu mai realizeaza alte venituri.
Contradicție exista si intre susținerea reclamantei din acțiunea introductivă in sensul că ar fi dat aceasta suma de bani paraților in luna august 2oo7 cu ocazia căsătoriei paraților și depoziția martorului D. D., ce a arătat că la scurt timp după oficierea căsătoriei reclamanta ar fi dat aceste sume de bani paraților. Ori, din actul de căsătorie al părților rezultă că căsătoria a fost încheiata la 26.o8.2oo6 si nicidecum in cursul anului 2oo7.
Pentru a dovedi susținerile sale, reclamanta a mai inteles sa se mai folosească de un înscris sub semnătura privată (fila 29) numit „declarație” datata 14.o2.2o12 si in care se consemnează ca numita B. S. ar fi venit cu mama si bunica pentru a-și lua bunurile din locuința lui B. M. (in prezenta părinților acestuia) precum mobila de bucătărie, dormitor, frigider, TV, masina de spălat… si că mai are de luat parchetul, soba de teracotă si 15.ooo euro investiți in casa si in autoturismul Wolskvagen, dați de I. I. împrumut lui B. M. si B. S..
Acest înscris a fost semnat de părinții paratului, mama paratei si martorii P. R. si E. I..
Audiata insa fiind in fata instanței, numita Pătrascu R. a arătat că acel inscris a fost încheiat in 2oo7? și ca chitanta a fost scrisa de Malureanu A. pentru ca ulterior sa revina si sa arate ca a fost scrisa de S. A. si ca bunurile pe care S. le-a luat din casa fostului sot au fost dobandite cu banii obtinuti dintr-un credit de Malureanu D.. Pe de altă parte, martora arata ca nu stie nimic despre achiziționarea vreunui autoturism, nici daca banii au fost dati de reclamantă ambilor parati sau Simonei și nici daca a fost stabilită vreo data si in caz afirmativ care ar fi aceasta pentru restituirea împrumutului către reclamantă.
Martora Barbalata I. a arătat că nu știe nimic despre existenta vreunui împrumut acordat de reclamantă paraților dar că din relatările paraților a reținut că ar fi fost ajutați si de bunica paratei si că aceasta din urma, drept dar de nuntă, le-a achiziționat un autoturism ce a fost folosit mai mult de catre parata, tot la aceasta din urmă aflându-se si in prezent.
Si martorul C. M. a arătat că ar fi primit si parata ajutor din partea familiei sale, ca tatal acesteia le-ar fi achiziționat o mașina si geamurile pentru casa dar fără obligația paratilor de a restitui contravaloarea acestor bunuri si cu atât mai puțin, sa se fi stabilit vreun termen pentru restituirea sumei.
Sub acest aspect, aceleași susțineri au fost făcute si de martora E. I..
Nu in ultimul rând mai reținem răspunsul dat de parata B. S. la interogatoriu ( fila 36) in sensul ca ea nu a fost de față când ar fi fost dată vreo suma de bani de către reclamantă ci doar soțul său, in timp ce, in precizările la acțiune cat si in interogatoriu, reclamanta arata ca la predarea ambelor sume de bani a fost de față si parata B. S..
Imprumutul de consumație se supune conditiilor generale de validitate impuse contractelor civile potrivit art. 1179 C.civ.
Dovada contractului este supusă regulilor generale, putandu-se face numai prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata.
Deoarece imprumutul de consumatie este unilateral, este suficient ca inscrisul sa fie redactat ., la imprumutător, el fiind creditorul obligatiilor sumate de imprumutat, ceea ce in speță nu s-a indeplinit.
Față de toate cele de mai sus, instanta constată că reclamanta nu a putut să facă dovezi clare cu privire la sustinerile sale, cu atat mai putin a datei la care urma să fie restituit zisul împrumut in raport de care instanta ar fi putut să verifice și termenul de prescripție așa incat cererea cesteia neîntemeiată fiind, urmează a fi respinsă ca atare.
In conformitate cu disp.art. 274 si urm.C.p.c. instanța urmează sa respingă cererea paratului B. M. de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecata chiar dacă reclamanta este cea căzuta in pretenții, dat fiind că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, luând act totodată ca parata S. (B.) S. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 24.o5.2o12 instanta a admis cererea formulata de reclamantă privind acordarea ajutorului public judiciar conform disp.art. 8 al. 3 din OUG 51/2008 a dispus scutirea acesteia cu privire la taxa de timbru ce-i incumba in cauza in suma de 2917 lei in sensul că aceasta taxa in cuantum de 2917 lei va fi avansata in întregime de stat.
Astfel, odata cu fondul cauzei, instanța urmează sa dispuna obligarea reclamantei sa achite taxa de timbru 2917 lei catre stat,taxa de la plata careia a fost initial scutita prin incheierea din 24.05.2012.
Vazand că reclamanta a fost scutită de obligatia de achitare a taxei de timbru prin încheierea din 24.o5.2o12 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E ;
Respinge cererea civila înregistrata la nr._, formulată de reclamanta I. I. domiciliată in com.Milcovul . și pe pârâtii B. S. cu domiciliul la FAM.S. T. in com.Milcovul . si B. M. domiciliat in com.Gologanu . LA FAM.B. R., având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată.
Respinge cererea paratului B. M. privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Ia act ca parata S.(fosta B.) S. nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Obliga reclamanta sa achite taxa de timbru 2917 lei catre stat,taxa de la plata careia a fost initial scutita prin incheierea din 24.05.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,3.04.2013.
Președinte, Grefier,
A. M. TrofinLiliana I.
Ex. 5/9.o4.2o13
A.M.T/L.I.
← Succesiune. Sentința nr. 5370/2013. Judecătoria FOCŞANI | Întoarcere executare. Sentința nr. 699/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|