Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2598/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2598/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 6110/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI – JUDEȚUL V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2598
Ședința publică din data de 28.05.2013
Președinte: M. G. P. Judecatorie
Grefier- A. I.
Pe rol se află soluționarea reexaminării sancțiunii contravenționale formulată de petenta I. V. cu sediul în Focșani, .. 12, jud. V., în contradictoriu cu intimatul – contravenient S. C. M. cu domiciliul în P., .. 45, jud. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța in temeiul art. 131 n.c.pr.civila, constata ca este competentă, general, material si teritorial sa judece pricina si rămâne în pronunțare, din oficiu invoca excepția prescrierii sanctiunii contraventionale aplicata petentului prin procesul verbal aflat la fila 6 in dosar și reține cauza în pronunțare pe aceasta exceptie.
INSTANȚA
Prin adresa emisă de I. jud. V., s-a solicitat instanței de judecată, Judecătoria Focșani, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, privindu-l pe contravenientul S. C. M..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr._ .
În motivarea cererii petenta a precizat că nu există posibilitatea executării silite a contravenientului S. C. M., iar acesta iar acesta nu achitată de bună voie amenda contravențională ce i-a fost aplicată prin procesul verbal AX nr._ din data de 06.06.2005.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG 2/2001.
În dovedirea cererii s-au depus inscrisuri aflate la filele 6-40 in dosarul cauzei. Contravenientul legal nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat alte probe pentru a-și preciza poziția procesuală.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarea situație:
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificat prin legea nr. 239/2009), în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Prin alin. 5 din același articol se prevede că în cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității. Prin Lega nr. 239/28,09,2009 s-a modificat astfel prevedere din alin. 5 al art. 9 din OG nr. 2/2009 (așa cum a fost modificată prin legea nr. 352/2006), prin care condiționa înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității cu acordul contravenientului în acest sens.
Față de cele precizate reiese că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).
Conform art. 39 pct. 3 coroborate cu dispozițiile art. 131 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, termen de prescripție care se aplică și creanțelor provenind și din amenzi contravenționale.
Față de aceste prevederi legale, apreciindu-se că, odată prescris dreptul de a cere executarea silită, valorificarea acestuia de către creditor nu mai este posibilă decât prin executarea de bunăvoie a obligației de către debitor, instanța constată că nu mai este posibilă apelarea la forța coercitivă a statului nici pentru înlocuirea amenzii contravenționale, a cărei executare s-a prescris, cu o altă sancțiune.
În consecință, avându-se în vedere că procesul verbal de contravenție pentru care se solicită înlocuirea amenzii contravenționale a fost emis la data de 06.06.2005, constatându-se că în legătură cu acestea s-a prescris dreptul creditoarei de a solicita executarea silită, nu se va dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității, motiv pentru care se va respinge cererea petentei ca prescrisă.
Urmează ca instanța să rețină și faptul că nu s-au făcut dovezi că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt, astfel că, în ceea ce privește amenda de 200 lei aplicată prin procesul verbal anterior menționat să se rețină că este prescris dreptul la acțiune.
Văzând că sesizarea e scutită de taxă de timbru;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia prescrierii invocata din oficiu de instanta.
Respinge cererea înregistrată sub nr._ formulată de petenta I. V. cu sediul în Focșani, .. 12, jud. V., în contradictoriu cu intimatul – contravenient S. C. M. cu domiciliul în P., .. 45, jud. V., ca prescrisă.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.05.2013.
Președinte, Grefier,
M. G. judecator, A. I.
Red. MG/AI
5 ex. 29.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4875/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|