Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1339/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1339/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 3221/232/2012
Dosar nr._
Ex.4
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1339/2013
Ședința publică din data de 11.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
Grefier: A. E.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamantul B. G., cu domiciliul în comuna M., .. Dâmbovița și pe pârâtul B. I., cu domiciliul în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin reprezentant convențional, avocat C. I., cu împuternicire avocațială nr._, din data de 11.06.2012, aflată la fila 5 din dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind amânată pentru lipsă de procedură cu pârâtul.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru concluzii:
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii de chemare în judecată și să se constate că a intervenit prescripția obligației de a face consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul la data de 30.05.2007. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâtul B. I., solicitând să se constate că a intervenit prescripția obligației de a face consemnată în antecontractul de vânzare – cumpărare intervenit între reclamant și pârât la data de 30 mai 2007.
În motivarea cererii reclamantul arată că la data de 30 mai 2007 între el și pârât a intervenit un antecontract de vânzare – cumpărare având ca obiect suprafața de 5.000 mp situat în extravilanul comunei M., stabilind ca încheierea actului în formă autentică să nu se facă mai târziu de 31 decembrie 2007. Cum promisiunea de contract nu transferă dreptul de proprietate ci dă naștere doar unui drept de creanță, valorificarea acestui drept de creanță se face în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 și 7 alin. 2 din Decretul n. 167/1958 care în speță a început să curgă de la 31.12.2007.
În drept a invocat art.111 cod proc. civilă.
Probe: acte, interogatoriu.
S-a depus la dosar în copie antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1698/2007 la BNP D. G. din Găești.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, deși era obligatorie, conform art. 118 cod proc. civilă.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1698/2007 la BNP D. G. din Găești reclamantul s-a obligat să vândă pârâtului suprafața de 5.000 mp situat în extravilanul comunei M., județul D-ța, în T.12, P. 39/2/17, convenindu-se ca încheierea actului în formă autentică să nu se facă mai târziu de 31 decembrie 2007.
Conform art. 2 din Titlul X al legii 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, transferul dreptului de proprietate în cazul terenurilor nu se realizează decât prin act autentic, iar antecontractul de vânzare cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate ci dă naștere doar unui drept de creanță în patrimoniul creditorului din antecontractul de vânzare cumpărare împotriva debitorului obligației de a se prezenta la notarul public pentru întocmirea actului autentic.
Pârâtul nu și-a valorificat dreptul de creanță în cadrul termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin.1 coroborat cu art.1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, acesta neînțelegând să formuleze o acțiune împotriva reclamantului prin care să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În conformitate cu art.111 cod proc. civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, în speță reclamantul justificând un astfel de interes pentru ca dreptul său de dispoziție asupra imobilului, în calitate de proprietar, să nu fie afectat de înscrierea în cartea funciară a antecontractului de vânzare cumpărare.
În consecință, constatând că la data de 31.12.2010 a intervenit prescripția dreptului pârâtului creditor de a cere executarea antecontractului sau pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic n temeiul art. 5 alin. 2 din Titlul X al legii 247/2005, instanța va admite acțiunea formulată de reclamant, luând act că nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere că reclamantul a beneficiat în prezenta cauză de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul OUG 51/2008 instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către stat a cuantumului taxei de timbru datorate de reclamant, în conformitate cu art. 18 din O.U.G. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. G., cu domiciliul în comuna M., . Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în comuna Corbeanca, ..
Constată prescrierea dreptului la acțiune al pârâtului pentru valorificarea dreptului de creanță derivând din antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1698/30.05.2007 la B.N.P. D. G. din Găești.
Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 357 lei, cheltuieli de judecată.
Prezenta hotărâre se va comunica la rămânerea definitivă către AFP Găești pentru executarea sumei datorată statului cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 18 din O.U.G. 51/2008.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 11.06.2013.
Președinte,
Grefier,
Red. C.C.
Tehnored, B.M.
Ex.4/10.07.2013
O.D.C.P.8528
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2212/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1984/2013.... → |
---|