Somaţie de plată. Sentința nr. 380/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 6453/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚA CIVILĂ NR. 380
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE - A. T.
Grefier - A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile formulate de creditor S.C. D. C. SYSTEMS S.A. și pe debitor G. C., având ca obiect somație de plată.
Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data de 14.01.2013, care face parte integrantă din prezenta, Instanța, în urma dezbaterii avute, a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._, creditoarea . SA, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul G. C., să emită o ordonanță prin care să someze debitorul să plătească suma de 248,17 lei reprezentând contravaloare servicii. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că debitorul a beneficiat de serviciile de audiovizual în baza contractului nr. 11/073/_/26.06.2010, însă nu a achitat la scadență facturile emise.
A mai arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 1 OG 5/2001 privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 5/2001.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, debitoarea nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoare și debitor au avut loc relații comerciale, debitorul beneficiind de servicii de telefonie mobilă în baza contractului nr. 11/073/_/26.06.2010 (f.5).
În baza acestui contract au fost emise facturi fiscale care nu au fost achitate la timp de către debitoare (f. 14-18). Aceste facturi nu au fost achitate în totalitate rămânând un rest de 248,17 lei din care suma de 187 lei aferentă facturii_/30.06.2010, 28,9 lei aferentă facturii_/31.08.2010, suma de 14,45 lei aferentă facturii_/08.10.2010, suma de 14,45 lei aferentă facturii_/31.10.2010 și suma de 3,37 lei aferentă facturii_/30.11.2010.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori prin alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații. În lumina acestor dispoziții legale, procedura somației de plată presupune, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea anumitor cerințe speciale.
Aceste cerințe sunt, conform art. 1 OG nr. 5/2001, următoarele: să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanță să rezulte dintr-un înscris; creanța să fie bănească.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Totodată, potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de emitere a somației de plată. Deși facturile nu au fost însușite de debitoare, ele fiind trimise prin poștă, instanța va folosi o prezumție judecătorească în baza art. 1203 C.civ. și va concluziona acest lucru, motivat de faptul că a existat acordul debitoarei la desfășurarea relațiilor comerciale.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să someze debitorul să plătească creditoarei în termen de 20 de zile suma de 248,17 lei reprezentând contravaloare servicii.
În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga debitoarea căzută în pretenții să plătească creditoarei suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă timbru - 39 lei; timbru judiciar – 1 leu, onorariu avocat 40 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea S.C. D. C. SYSTEMS S.A., cu sediul în București, Sector 2, ..10A, în contradictoriu cu debitorul G. C., domiciliat în G., ., ..5, .
Somează debitorul ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să achite creditoarei suma de 248,17 lei reprezentând contravaloare servicii.
Obligă debitorul, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 80 lei (taxă de timbru 39 lei, timbru judiciar 1 leu, onorariu avocat 40 lei).
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2013.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Red AT/28.01.2013
Teh ACB/04.02.2013/4ex
Comunicat 2 ex/
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3919/2013.... → |
---|