Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 10828/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
Sedința publică din data de: 14.11.2013
Președinte: N. G.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestator T. D. și pe intimat Administrația Finanțelor Publice G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin reprezentant, consilier juridic I. B., cu delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect contestație la executare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.
Intimata, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, constatând la acest termen de judecată, probele solicitate de părți, respectiv proba cu înscrisuri, ca fiind utile, concludente și pertinente, putând duce la dezlegarea, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, le încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Intimata, prin reprezentant, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită respingerea contestației.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea la 28.11.2013
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2013
Președinte, Grefier,
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
INSTANȚA În aceeași compunere și pentru aceleași motive DISPUNE Amână pronunțarea la 05.12.2013 Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013 Președinte,Grefier, „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |||
INSTANȚA În aceeași compunere și pentru aceleași motive DISPUNE Amână pronunțarea la 12.12.2013 Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2013 Președinte,Grefier, „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |||
Dosar nr._ ROMÂNIA JUDECĂTORIA G. SECȚIA CIVILĂ SENTINȚA CIVILĂ NR._ Ședința publică din data de: 12.12.2013 Președinte: N. G. Grefier: R. A. M. Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestator T. D. și pe intimat Administrația Finanțelor Publice G.. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat, succesiv, pronunțarea la data de 12.12.2013, când a hotărât următoarele: INSTANȚA Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ /03.06.2013 pe rolul Judecătoriei G., contestatorul T. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice G., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea actelor de executare- titlul executoriu nr._ și somația nr.17/_ /_. Au mai solicitat și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, în esență, contestatorul a invocat faptul că prin încheierea de ședință din 09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., s-a dispus sancționarea contestatorului, în calitate de șef serviciu contencios juridic din cadrul Municipiului G., cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, pentru neîndeplinirea, în dosar, a îndatoririlor stabilite de instanță. Contestatorul susține faptul că aceste îndatoriri au fost îndeplinite, dar, din motive de ordin tehnic, respectiv din cauza circuitului actelor administrative, s-a produs o mică întârziere, iar înscrisurile au ajuns la dosar după strigarea acestuia de către completul de judecată. Contestatorul mai solicită și anularea amenzii în cuantum de 50 lei. În drept, au invocat disp. art. 172-173 și art. 229 din OG nr.92/2003. În dovedirea pretențiilor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, dar a solicitat respingerea cererii ca nefondată. În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri. A fost atașat, în copie, înscrisuri din dosarul de executare silită fiscală nr.17/_ /_ al AFP G.. Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele: Prin încheierea de ședință din 09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G., în baza art. 1081 alin.2 lit.b din vechi C.pr.civilă, a aplicat contestatorului T. D. o amendă judiciară în cuantum de 500 lei. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în calitate de șef serviciu contencios juridic din cadrul Municipiului G. nu s-a conformat dispozițiilor instanței la trei termene de judecată și nu a depus precizările solicitate cu privire la obiectul contestației la executare promovate în dosarul nr._ . Prin încheierea de ședință din 07.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G. a admis în parte cererea de reexaminare formulată de contestator și a redus amenda judiciară de la suma de 500 lei la suma de 50 lei. Prin adresa din 13.11.2012 a Judecătoriei G. și înregistrată la intimată cu nr._/15.11.2012, s-a dispus înaintarea titlului executoriu- încheierea din 07.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, în vederea executării contestatorului pentru suma de 50 lei. Astfel, s-a întocmit dosarul de executare silită fiscală nr. 17/_ /_. Prin somația și titlul executoriu cu același număr,_/10.05.2013, AFP G. a pus în vedere contestatorului să achite suma de 50 lei, acestea fiind comunicate cu scrisoare recomandată, fiind confirmate de primire la data de 21.05.2013. Conform art. 1084 din vechiul C.pr.civilă, ... amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Potrivit art. 1085 din vechiul C.pr.civilă, ... împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea. Conform art. 172 alin.1 și 3 din OG nr.92/2003 rep.- privind codul de procedură fiscală, ... persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Conform art. 255 din vechiul C.pr.civilă, ... hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc "sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii". Toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri". Instanța reține faptul că prin hotărâre irevocabilă, respectiv încheiere, contestatorul a fost sancționat cu amendă judiciară în cuantum de 50 lei, aceasta constituind titlul executoriu în baza căruia s-a procedat la executarea silită fiscală. Petentul dorește anularea amenzii în cuantum de 50 lei, dar această solicitare nu poate fi făcută și soluționată în faza executării silite, încheierea de reexaminare a amenzii fiind o hotărâre judecătorească, exceptată de la controlul judiciar, în baza art. 172 alin.3 din OG nr.92/2003. De asemenea, instanța nu constată nereguli în procedura de executare silită desfășurată de intimată, prin emiterea titlului executoriu și a somației nr._/10.05.2013. Având în vedere aceste aspecte, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRÂȘTE, | |||
Respinge contestația la executare privind pe contestator T. D., cu domiciliul în G., ., . și pe intimat Administrația Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., ca nefondată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G.. Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013. | |||
Președinte, Grefier, Red. NGC/Dact. RAM/4ex. /14.01.2014 „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |||
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4563/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8629/2013. Judecătoria... → |
---|