Plângere contravenţională. Sentința nr. 9508/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9508/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 14531/233/2011
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA GALATI
Operator de date cu caracter personal inreg. nr.8638
SENTINTA CIVILĂ NR. 9508
Ședința publică din data de 16.10.2013
Președinte: A. Z.
Grefier: E.-M. B.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petenta S.C. V. R. S.A., cu sediul in București, ., . 10, sector 2, in contradictoriu cu intimatul C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR GALATI, cu sediul in mun. G., ., nr. 45 Bis, . verbal . nr._ încheiat la data de 07.07.2011.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.10.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, retine următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.07.2011 sub nr._, petenta S.C. V. R. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR G., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 07.07.2011 și exonerarea de la plata amenzii aplicate și, pe cale de consecință, restituirea sumei achitate în conformitate cu prevederile legale. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, s-a arătat că în urma activității de control desfășurată în privința S.C. V. R. S.A., la sesizarea clientei P. A., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 7 lit. c lin. 3 din O.G. nr. 21/1992, în sensul că prestatorul de servicii nu a respectat clauzele contractuale.
A mai susținut petenta că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât nu este descrisă fapta contravențională săvârșită, nu este indicată data, ora și locul săvârșirii. În acest sens, petenta a precizat că în prezentarea faptei, inspectorii ANPC au menționat doar reclamația formulată de către numita P. A., ale cărei date de identificare nu au fost menționate și o descriere generală a conținutului acestei reclamații, fără a se descrie modul în care banca a încălcat dispozițiile legale.
De asemenea, petenta a mai susținut faptul că în cuprinsul procesului verbal nu se descrie modul în care conduita băncii în ceea ce privește contractul de credit al petentei conduce la încălcarea prevederilor legale sau perioada în care se consideră că aceasta a încălcat prevederile legale, menționând că fapta săvârșită referitoare la nerevenirea la condițiile contractuale inițiale nu este individualizată suficient în cuprinsul procesului verbal contestat, motiv pentru care petenta a precizat că instanța este în imposibilitate de a aprecia legalitatea sancționării acesteia, doar în baza constatărilor din procesul verbal.
Petenta a mai invocat faptul că intimatul nu a indicat data comiterii faptei care constituie contravenție, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal potrivit art. 17 O.G. nr. 2/2001.
Totodată, mai arată petenta, intimatul nu a consemnat în procesul vebral obiecțiunile formulate de către reprezentanții băncii, ceea ce are drept consecința nulitatea procesului verbal potrivit art. 16 alin. 7 O.G. nr. 2/2001.
În continuare, a precizat petenta, procesul verbal nu cuprinde locul sau ora săvârșirii contravenției, condiții obligatorii ce trebuie incluse în cuprinsul procesului verbal de contravenție, așa cum sunt prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.g. nr.2/2001.
Petenta a mai învedereat faptul că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010, petenta și-a exercitat dreptul prevăzut la art. II alin. 2 din respectivul act normativ, prin depunerea notificării nr. 2423/21.02.2011, prin care aceasta a solicitat revenirea la condițiile inițial prevăzute în convenția de credit nr._/16.07.2008. din dorința de a veni în întâmpinarea clientei P. A., petenta a apreciat o . modificări privitoare la derularea convenției de credit, astfel cum au fost aplicate în procesul de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 și care îi erau mai favorabile, să fie menținute în continuare și aplicate ca atare pentru contractul de credit încheiat.
De asemenea, banca a transmis numitei P. A. invitații la negociere și oferte privind variante alternative la structura de costuri, însă petenta nu s-a declarat de acord cu niciuna dintre acestea. În urma răspunsurilor negative ale acesteia la toate demersurile petentei de negociere, aceasta a revenit la condițiile inițial prevăzute, relația contractuală cu numita P. Angeliza desfășurându-se în conformitate cu prevederile contractuale agreate și semnate la data de 16.07.2008, astfel cum rezultă și din adresa de răspuns înregistrată sub nr. 502/07.07.2011 trimisă prin poștă cu confirmare de primire.
În final, petenta a mai arătat faptul că numita P. A. nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a conduitei băncii, întrucât între data notificării și data revenirii la condițiile inițiale, aceasta a plătit o sumă mai mică decât cea pe care urmează să o plătească.
În drept au fost invocate dispozițiile din O.G. nr. 2/2001.
Petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
În susținerea plângerii sale, petenta a depus la dosar înscrisuri: procesul verbal de contravenție și anexa, corespondența cu intimata, înscrisurile și sesizările care au stat la baza întocmirii procesului verbal (filele 10-33).
Pentru termenul din 11.09.2012, intimatul a formulat întâmpinare (f. 138-140), prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și nelegală.
În motivare, intimatul susține că agentul constatator a respectat toate prevederile O.G. nr. 2/2001, iar cu ocazia controlului s-au constatat abateri de la legislația protecției consumatorilor, descrise pe larg în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției, motivul invocat de către petentă pentru anulare acestuia nefiind real.
La termenul din 11.02.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba testimonială cu martora P. A., a cărei declarație este atașată la dosarul cauzei.
Analizând înscrisurile depuse la dosar precum și susținerile părților, instanța constată că plângerea petentei este neîntemeiată pentru următoarele motive:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 07.07.2011, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru modificarea unilaterală a clauzelor contractuale, prin încălcarea prevederilor art. 7 lit. c lin. 3 din OG nr. 21/1992.
În cuprinsul procesului verbal contestat se reține faptul că în fsr nr. 544ps/27.06.2011, numita P. A. a reclamat faptul că, deși a refuzat semnarea actului adițional la contractul de credit nr._/16.07.2008, transmis de către petentă în data de 10.09.2010, notificând banca în scris în acest sens, deși a transmis în data de 21.02.2011 în baza art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, o notificare prin care refuză aplicarea prevederilor din actul adițional propus de către bancă, petenta aplică prevederile actului adițional, fiin prezentate convenția de credit nr._/16.07.2008 și graficul de rambursare.
Petenta a transmis propunerea de Act Adițional la convenția de credit nr._/16.07.2008 în data de 16.09.2010, dar împrumutatul nu a semnat actul adițional, refuzând aplicarea acestuia.
În data de 21.02.2011, numita P. A. a notificat banca în legătură cu refuzul acceptării Actului Adițional, în forma promisă de către bancă, această notificare fiind transmisă în termenul de 60 de zile prevăzut în art. II (2) din Legea nr. 288/2010.
Din extrasele de cont prezentate reiese faptul că în datele de 21.02.2011, 21.03.2011, 20.04.2011, 20.05.2011 și 20.06.2011, sumele încasatede către banca petentă au fost cele prevăzute în graficul de rambursare emis de către bancă la data de 27.04.2011, în care este precizată valoarea D.: 6,38% pa și nu cele prevăzute în graficul de rambursare inițial corespunzătoare unei valori a indicatorului D. de 7% pa conform convenției.
În extrasele de cont ”comisionul de risc” prevăzut în contractul inițial a fost înlocuit cu ”comisionul de administrare”.
Rata dobânzii curente aplicată creditului, după data de 21.02.2011 a fost de 3,5461% pa, diferită de cea prevăzută în contract (3,99 % pa).
Chiar dacă dobânda aplicată este inferioară celei din convenție, clienta nu dorește exprimarea acesteia în funcție de evoluția indicatorului LIBOR CHF 3M, preferând varianta din convenția semnată la data de 16.07.2008, fiind încălcate prevederile art. 7 lit. c liniuța 3 din O.G. nr. 21/1992, în sensul că prestatorul de servicii nu a respectat clauzele contractuale.
În aceste condiții, instanța constată că la data de 16.07.2008 S.C. V. S.A. a încheiat cu P. A. convenția de credit nr._ (filele 19-30), prin care i-a împrumutat acesteia din urmă suma de 54.000 CHF, pentru o perioadă de 240 de luni, co-debitor fiind P. C..
Potrivit condițiilor speciale din convenția de credit (f.20), la momentul acordării creditului, rata dobânzii curente a fost stabilită la 3,99% p.a., stabilită potrivit art. 3.1.2. lit. c din convenția de credit încheiată între părți, și începând cu data de 21.02.2011, rata dobânzii curente a fost de 3,5461% p.a.
După . Legii nr. 288/2010 de aprobare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, petenta a notificat (f. 52) clientul pentru a se prezenta la bancă și a semna un actul adițional nr. 1/ 10.09.2010 la contractul de credit, aflat la filele 62-68. Potrivit Notificării nr.2423/21.02.2011, aflate la fila 118 din dosar, împrumutatul a refuzat încheierea actului adițional propus de bancă, exprimându-și dezacordul în ceea ce privește aplicarea prevederilor acestuia.
Astfel cum reiese din adresa nr. 501/07.07.2011 (f. 53) către CJPC G., banca a apreciat că o . modificări privitoare la derularea convenției de credit, astfel cum au fost aplicate în procesul de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 și care îi erau mai favorabile, să fie menținute în continuare și aplicate ca atare pentru contractul de credit încheiat, iar în urma răspunsurilor negative ale petentei la toate demersurile efectuate, Banca a revenit la condițiile inițial prevăzute, relația contractuală cu aceasta desfășurându-se în conformitate cu prevederile contractuale agreate și semnate la data de 16.07.2008. În final, petenta a precizat că numita P. A. nu a fost prejudiciată în niciun fel de acțiunile Băncii, dimpotrivă, în perioada scursă între data notificării și data revenirii la condițiile inițiale, aceasta beneficiind de un discount comercial de 0,5%, fapt ce a condus la o diminuare a obligației lunare de plată.
Astfel, numita P. A. s-a adresat cu o sesizare către C. R. pentru Protecția Consumatorilor G., înregistrată sub nr.2423/21.02.2011, aflate la fila 118 din dosar. Prin această sesizare, împrumutatul a solicitat respectarea clauzelor contractuale inițiale, precizând că în temeiul dispozițiilor art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a notificat petenta prin solicitarea înregistrată cu nr. 2423/21.02.2011 cu privire la refuzul său de aplicare a Actului Adițional considerat acceptare tacită astfel cum acesta a fost formulat de către S.C. V. R. S.A., refuzat déjà de către aceasta, dar implementat în mod unilateral. In continuarea, s-a mai arătat că nici până la data de 27.06.2011, petenta nu a anulat Actul Adițional.
Aceste susțineri ale intimatului nu au fost contestate de către petentă prin plângere.
Nu era necesar ca modificarea ratei dobânzii curente să se realizeze în mod obligatoriu (odată cu . O.U.G. 50/2010), ci petenta avea obligația să propună clientului său acte adiționale în acest sens și să negocieze cu acesta.
Astfel, se apreciază de către instanță că fapta reținută de către inspectorii intimatei există, iar petenta a săvârșit-o cu vinovăție, nefiind respectată o clauză contractuală de către aceasta.
Față de întreaga situație de fapt, astfel cum aceasta a rezultat din probele administrate în cauză, inclusiv din declarația martorei P. A., instanța apreciază că fapta petentei de a nu aplica prevederile contractului inițial, ci pe cele ale Actului Adițional refuzat în mod expres de către clienta petentei, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 7, lit. c, teza a III-a din O.G. 21/1992. Potrivit acestui text normativ, operatorii economici sunt obligați să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte.
În drept, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal invocate de către petentă, referitoare la nedescrierea faptei în cuprinsul procesului verbal și la faptul că petentei nu i s-a permis să-și formuleze apărările, instanța constată că aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, instanța apreciază că procesul verbal contestat cu anexa (f. 90-92) cuprinde suficiente elemente pentru stabilirea situației de fapt.
Referitor la motivul de nulitate invocat de petent prin plângerea formulată, în sensul că agentul constatator nu i-a permis să formuleze obiecțiuni, instanța urmează a îl respinge ca neîntemeiat. În acest sens, instanța reține că, potrivit Deciziei nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in soluționarea unui recurs in interesul legii, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare si de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise in art. 16, alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, nulitate ce nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Așadar, în condițiile în care la întocmirea procesului-verbal nu se aduce la cunoștința contravenientului dreptul său de a formula obiecțiuni, sau nu se consemnează eventualele obiecțiuni formulate de acesta, sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă a actului constatator. Astfel, doar în măsura in care petentul dovedește ca i s-a creat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât anulând procesul-verbal, acesta va fi anulat de către instanța de judecată, însă în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unei asemenea vătămări.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 privind contravențiile nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia art. 34, dar și ale art. 47, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Cod civil, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit, pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie – care a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus).
Cu privire la administrarea probelor care să susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilată unei acuzații penale (cauza A. c/României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Esențial din punctul de vedere al Curții este ca atât pe parcursul judecății, cât și în etapa analizării probelor să nu se încalce prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie să aibă posibilitatea să propună și să administreze ce probe dorește, iar instanța să administreze probele atât în favoarea, cât și în defavoarea contravenientului, cu imparțialitate, motivând de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urmă. Aceasta este în esență și concluzia la care ajunge Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României.
În aceste condiții, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Procesul-verbal semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul petentei beneficiază, ca orice alt act administrativ, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, de o prezumție de legalitate și temeinicie, astfel încât petenta care invocă faptul că nu a săvârșit contravenția, trebuie să facă dovada celor susținute, atâta timp cât nu este pusă în imposibilitatea de a face această dovadă, situație în care nu s-a aflat.
În acest sens se reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că: „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței - paragraful 28).
Materia contravențiilor aparține domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care țin de natura faptei și de gravitatea sancțiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumția de nevinovăție cât timp este respectat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și protejarea intereselor legitime ale contravenientului.
Făcând aplicarea acestor principii în cauza de față, instanța constată faptul că petenta, prin probatoriul propus și administrat, nu a reușit să facă dovada nelegalității și netemeiniciei procesului-verbal, în ceea ce privește modificarea ratei de dobânzii curente.
Instanța va înlătura apărările petentei, potrivit cărora, după operarea modificării de dobândă, împrumutatul a plătit o sumă mai mică decât cea pe care urma să o plătească. Din acest punct de vedere, banca nu poate să își motiveze propria culpa, de a nu respecta clauzele contractuale pe faptul că această nerespectare a clauzelor contractuale a profitat împrumutaților.
Petenta nu a făcut dovada existenței unei stări de fapt contrare, care să convingă instanța de justețea apărărilor sale, în sensul că nu a săvârșit această contravenție, din contră, petenta recunoaște faptul că nu a aplicat clauzele contractuale, în ciuda refuzului clientei de a aplica prevederile Actului Adițional.
Instanța constată din studierea sesizării consumatorului, care au stat la baza controlului intimatului, că petenta a modificat în mod unilateral rata dobânzii curente pe care beneficiarii creditului nu le-au acceptat, dar pe care aveau obligația de a le achita. Aceste modificări unilaterale, care nu au fost cuprinse în clauzele contractuale, contravin principiului forței obligatorii a contractului și a stabilității raporturilor juridice, creând un potențial pericol pentru interesele economice ale consumatorilor.
Având în vedere fapta reținută în sarcina petentei, instanța constată că sancțiunea dispusă de intimat, amenda in cuantum de 3.000 lei, este legală și temeinică, impunându-se menținerea acesteia.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 21, alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, actualizată, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Referitor la legalitatea sancțiunii aplicate, instanța constată că aceasta s-a circumscris limitelor stabilite de art.50, alin.1, lit. c din O.G. nr. 21/1992, care prevede ca sancțiune amenda între 2.000 lei la 20.000 lei.
Totodata, au fost respectate și dispozițiile art.8 alin.2 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora, limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 de lei, iar limita maximă de 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin ordonanțe, cum este cazul în dosarul de față.
În ceea ce privește temeinicia amenzii aplicate de intimată, instanța reține că prin comiterea unei fapte contravenționale s-a produs un rezultat care aduce atingere valorii sociale ocrotite prin lege, fiind încălcate interesele economice ale clientei.
Față de încălcarea dispozițiilor art. 7, lit.c, teza a III-a din O.G. nr. 21/1992, petenta nu și-a asumat culpa în neadaptarea ratei de dobândă la valoarea indicelui de referință și nici repercusiunile acesteia.
Având în vedere gradul concret de pericol social ridicat al faptei comise, în baza disp. art. 31 din O.G. nr. 2/2001 instanța va respinge plângerea și va menține ca legal și temeinic procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._ incheiat la data de 07.07.2011 de către C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR G., acesta respectând toate condițiile de formă prevăzute de art.16 și 17 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta V. R. S.A., cu sediul in București, ., . 10, sector 2, în contradictoriu cu intimatul C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR GALATI, cu sediul in mun. G., ., nr. 45 Bis, . verbal . nr._ încheiat la data de 07.07.2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică azi, 16.10.2013.
Președinte,Grefier,
Red. A.Z.
Tehnored. E.M.B.
4 ex /27.11.2013 / 2 ex..>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5508/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 138/2013.... → |
|---|
