Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 12955/233/2013

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8638

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2013

PREȘEDINTE – E. P.

GREFIER – M. N.

………………………

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „ contestație la executare ”, cerere formulată de contestatoarea B.R.D. –G. SOCIETE GENERALE – S.A. prin Sucursala G., în contradictoriu cu intimații T. V., T. E. și B.E.J. C. Miștoi C..

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.10.2013, care face parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23.10.2013, apoi la data de 30.10.2013 și apoi la data de 06 noiembrie 2013 când a dat următoarea sentință:

INSTANȚA:

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2013, contestatoarea B. – G. SOCIETE GENERALE – SA prin Sucursala G., în contradictoriu cu intimații T. V., T. E. și B. C. Miștoi C., a formulat contestație la procesul-verbal de distribuire sume rezultate din executare întocmit la data de 26.06.2013, în dosarul execuțional nr. 378/CMC/2012, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că, stabilind cheltuieli de executare în cuantum de 7.812 lei, executorul judecătoresc a încălcat Contractul cadru de executare silită nr. 233/05.09.2011, contract în care s-a prevăzut ca onorariul executorului să se încaseze proporțional cu creanța recuperată.

A precizat contestatoarea că, la data formulării cererii de executare silită, creanța ei era în sumă de 277.060,42 lei iar prețul de vânzare a imobilului supus executării a fost de 140.900 lei, astfel încât recuperarea creanței s-a făcut în procent de 50,85%, procent care trebuie aplicat și onorariului executorului, rezultând suma de 3.323,33 lei din care, în urma deducerii avansului de 868 lei, rezultă un onorariu de achitat în sumă de 2.455,32 și nu 7.812 lei, așa cum s-a consemnat în procesul-verbal de distribuție contestat.

Cererea nu a fost motivată în drept.

A depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de distribuție sumă rezultată din executare din 26.06.2013.

Intimatul B. C. Miștoi C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei G. și excepția lipsei calității procesual-pasive a biroului executorului judecătoresc și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca nefondată. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., intimatul a arătat că executorul judecătoresc are sediul pe raza Judecătoriei Tg. B., astfel încât această judecătorie este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual-pasive a biroului executorului judecătoresc, intimatul a arătat că, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc, care este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, nu poate fi parte într-o contestație la executare în care calitate procesuală au doar părțile interesate și cele vătămate prin actele de executare contestate.

Pe fondul cauzei, a arătat că clauzele din Contractul de executare silită au fost prestabilite de creditoare, fără a da posibilitatea executorului de a le negocia.

A anexat înscrisuri în copie (f. 21-26).

Intimații T. V. și T. E., legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu au fost prezenți la judecata cauzei.

Prin Încheierea de ședință din data de 16.10.2013, instanța a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. și a respins contestația formulată în contradictoriu cu B. C. Miștoi C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru considerentele reținute în încheiere.

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei (f. 20), conform disp. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza disp. art. 373 alin. 2 și art. 400 C.proc.civ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar, fiind atașat dosarul de executare silită nr. 378/CMC/2012 în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Analizând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Încheierea nr. 2738/01.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ (f. 184 dos.exec), Judecătoria G. a încuviințat executarea silită a debitorilor T. V. și T. E., la cererea creditoarei B. – G. SOCIETE GENERALE – SA prin Sucursala G., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 102/01.02.2007 și a Contractului de ipotecă autentificat sub nr. 69/01.02.2007.

Executarea silită imobiliară a debitorilor face obiectul dosarului execuțional nr. 378/CMC/2012 al B. C. Miștoi C..

La data de 13.06.2012, executorul a încheiat Procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare, stabilind un onorariu de executor în sumă de 6.535,54 lei cu TVA și total cheltuieli de executare în sumă de 6.923,38 lei (f. 179 dos.exec.).

La data de 11.01.2012, a fost încheiat procesul-verbal de licitație în care a fost consemnată aceeași sumă cu titlu de cheltuieli de executare, imobilul fiind adjudecat la prețul de 140.900 lei (f. 91-92 dos.exec.).

Creditoarea a fost reprezentată la termenul de licitație, semnând procesul-verbal de licitație menționat.

Deoarece adjudecatarul nu a achitat prețul de vânzare, licitația a fost reluată și, la data de 30.04.2013, s-a încheiat Procesul-verbal în care s-a consemnat achitarea prețului de vânzare a imobilului (f. 19-20 dos. exec). Și de această dată reprezentantul creditoarei a semnat procesul-verbal menționat.

La data de 14.06.2013 s-a întocmit Actul de adjudecare nr. 378 (f. 16 dos.exec.).

La data de 26.06.2012, executorul a încheiat un proces-verbal suplimentar de cheltuieli de executare stabilind un onorariu de executor de 7.812 lei (6.300 lei onorariu + plus 1.512 lei TVA) (f. 7 dos.exec.)

La data de 26.06.2013, executorul a încheiat Procesul-verbal de distribuire sumă rezultată din executare (f. 5-6 dos.exec), act de executare contestat.

La data de 05.09.2011, s-a încheiat între B. C. Miștoi C., în calitate de executor și B. – G. SOCIETE GENERALE – SA prin Sucursala G., în calitate de client, Contractul cadru de executare silită nr. 233 (f. 32), în care, la art. 3 s-a stabilit că clientul va achita un avans onorariu negociat de părți iar restul de plată a cheltuielilor de executare, precum și onorariul B. vor fi încasate la recuperarea debitului, proporțional din sumele recuperate.

În drept, potrivit art. 399 C.proc.civ. de la 1865, împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin executare pot face contestație la executare în termen de 15 zile de la data la care au luat la cunoștință de actul de executare contestat, conform art. 400 alin. 1 lit. a.

Conform art. 371 indice 7 alin. 4 din același act normativ, pentru sumele stabilite de executorul judecătoresc cu titlu de cheltuieli de executare, procesul-verbal constituie titlul executoriu.

În baza art. 563 C.proc.civ. de la 1865, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei rezultată din executare în ordinea creanțe reprezentând cheltuieli de judecată și executare silită și ulterior creanțele rezultând din împrumuturi bancare.

În cauză, așa cum s-a arătat, contestatoarea creditoare, reprezentată de avocat P. G., a contestat procesul-verbal de distribuire sume, criticând onorariul stabilit de executorul judecătoresc, fără ca, în prealabil, să conteste în termenul procedural procesul-verbal de constatare a cheltuielilor de executare (încheiat de B. la data de 13.06.2012) și procesul-verbal suplimentar de cheltuieli de executare (încheiat la data de 26.06.2013), acte de care a avut cunoștință și care, necontestate, au devenit titluri executorii în baza art. 371 indice 7 C.proc.civ. de la_ și nici nu a făcut dovada că aceste înscrisuri au fost anulate de instanța de executare, astfel încât contestația la executare este neîntemeiată.

Având în vedere că s-a respins acțiunea formulată de contestatoare în contradictoriu cu B. C. Miștoi C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, instanța nu va mai analiza apărările executorului prin care acesta a invocat existența clauzelor abuzive în contractul încheiat cu creditoarea.

Cu privire la cerere intimatului B. C. Miștoi C. de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța reține că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate de executor, astfel încât cererea acestuia este nefondată.

În concluzie, față de toate considerentele expuse, instanța urmează a respinge contestația la executare ca neîntemeiată și cererea formulată de B. C. - Mistoi C. de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea B. – G. SOCIETE GENERALE – SA prin Sucursala G., în contradictoriul cu intimații T. V. și T. E..

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de B.E.J. C. - Mistoi C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare pentru contestatoarea B. – G. SOCIETE GENERALE – SA prin Sucursala G., cu sediul în munic. G., ., jud. G. și pentru intimații T. V. și T. E., ambii domiciliați în munic. G., ..9, ., jud. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2013.

Președinte, Grefier,

5.exp./21.02.2014/Red.EP/Tehnored.MN./comunic. 3 ex.

„ Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege ” .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI