Contestaţie la executare. Sentința nr. 257/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 257/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 19996/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

Sentința civilă nr. 257/2013

Ședința publică de la 17.01._

PREȘEDINTE - D. G. B.

Grefier - M. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulata de contestatorul C. N. - G., ., ., ._, J. G. în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. - ., P-ȚA CHARLES DE GAULLES, nr. 15, Cod poștal_ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la 17.01.2013, pentru când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra contestației la executare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 30.05.2012, contestatoarea C. N. a formulat în contradictoriu cu intimata R. B. SA, contestație la executare împotriva popririi dispuse în dosar de executare nr. 355/2012 al B. M. C. și B. F., solicitând anularea tuturor formelor de executare.

În motivarea contestației a arătat că a contractat în anul 2006 un credit de la intimată, eșalonat până în anul 2016, iar plata ratelor s-a făcut lunar până în anul 2008, când contestatoarei i-a încetat contractul de muncă.

A mai precizat contestatoarea că s-a adresat băncii intimate pentru a obține o reeșalonare, însă demersurile sale au rămas fără rezultat, astfel încât apreciază ca fiind abuzivă executarea sa pentru întreg creditul.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și următoarele C.p.c.

Intimata, legal citată, nu a desemnat reprezentant în instanță dar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării, intimata a arătat că, în cauză, contractul de credit în baza căruia se efectuează executarea silită este titlu executoriu, iar creanța datorată de către contestatoare a fost calculată conform contractului încheiat între părți.

A mai precizat intimata că pe rolul Judecătoriei G., contestatoarea a mai depus o contestație la executare, ce a format obiectul dosarului nr._/233/2012, cererea fiind anulată ca netimbrată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115C.p.c.

În temeiul art. 167 C.p.c. instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost atașat în copie dosarul de executare nr. 355/2012 al B. M. C. și B. F.. (filele 10-56)

Analizând și coroborând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:

Ca urmare a cererii creditoarei Raiffeisen B., adresată B. M. C. și B. F., s-a trecut la executarea obligațiilor stabilite în sarcina debitoarei, prin titlul executoriu reprezentat de Contract de credit nr. RF_/2006. (filele 12-15)

Potrivit dispozițiilor art. 399 C.p.c., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Verificând legalitatea adresei de înființare a popririi nr. 355/20.09.2012 (fila 56), prin prisma dispozițiilor art. 454 C.p.c., instanța constată că nu au putut fi identificate motive de nulitate a acestui act de executare.

În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 379 alin.3 C.pr.civ., creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, existența sa rezultând din însuși actul de creanță sau chiar din alte acte recunoscute de debitor. Instanța reține că această condiție este îndeplinită, existența creanței rezultând din Contractul de credit nr. RF_/2006.

Conform art. 379 alin. 4 C.pr.civ., creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri recunoscute sau, după caz, opozabile debitorului. Din înscrisurile existente la dosar rezultă că și această condiție este realizată în speță, debitul solicitat la plată de către creditoare fiind lichid în condițiile în care cuantumul său este determinat prin contractul semnat de către contestator.

În ceea ce privește exigibilitatea creanței, instanța reține că pentru îndeplinirea acestei condiții este necesar ca termenul prevăzut în favoarea debitorului să se fi împlinit. În speță, creanța intimatei este exigibilă, întrucât potrivit art. 7 din contract neachitarea de către împrumutat a sumelor datorate, la termenele, în condițiile și cuantumurile stabilite prin contract reprezintă un caz de culpă, iar potrivit art. 8 la apariția oricărui caz de culpă banca este îndreptățită să declare scadența anticipată. În acest caz se pierde beneficiul rambursării creditului în rate, soldul creditului dobânzile și comisioanele calculate și neachitate devenind suma restanta pentru care împrumutatul datorează dobândă majorată prevăzută de art. 3.4.

Ca urmare, față de cele expuse anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulata de contestatorul C. N. - G., ., ., ._, J. G. în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. - ., P-ȚA CHARLES DE GAULLES, nr. 15, Cod poștal_.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.

Președinte,Grefier,

Red.D.G.B.01.02.2013

Dact.M.M. 4 ex./04.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 257/2013. Judecătoria GALAŢI